Ce să faci când copilul este supărat, nervos sau ostil

Când un copil se supără şi se poartă ca atare, prima reacţie a multor părinţi este să-l întrebe de ce este supărat. Ei cred că dacă copilul îşi înţelege sentimentele, va fi capabil să să-şi controleze comportamentul mai bine.
Alina Costache
21 sept. 2017, 06:01
Ce să faci când copilul este supărat, nervos sau ostil

Însă, potrivit specialiştilor în comportamentul copiilor ai site-ului empoweringparents.com, aceasta este o credinţă greşită. Este nevoie să se discute cu copiii ce-i enervează sau îi supără. Însă adesea, copiii, inclusiv adolescenţii, nu sunt pot încă să reflecteze asupra sentimentele lor. Tocmai de aceea, când un adult stă jos şi îl întreabă pe junior „Cum simţi supărarea?”, „De ce ai făcut asta?”, de multe ori micuţul se închide în sine.

Principalul motiv este că un copil nu ştie cum se simte. Este supărat, este nervos, nu-i place ceva sau crede că ceva nu este corect. Se gândeşte ce ar putea să-i justifice comportamentul. Aşa că va spune: „Sunt supărat pentru că nu este corect. L-ai lăsat pe X să facă Y, însă mie nu mi-ai fi permis să procedez la fel”. Se va obişnui să dea vina pe alţii pentru comportamentul lui.

Dacă ai un copil care poate poate să-şi analizeze emoţiile, este un lucru nemaipomenit. Însă, cei mai mulţi dintre copii nu pot face asta, mai ales cei care au probleme de comportament. Acei copii trebuie învăţaţi despre emoţii şi nu întrebaţi despre ele. Au nevoie să fie învăţaţi cum să acţioneze când se simt într-un anume fel. În loc să-l întrebi „De ce eşti supărat?”, poţi spune, „Hai să vedem ce faci când eşti supărat”.

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Adrian Mihalcea și Dinamo, iubirea interzisă! Ce legendă îl vrea antrenorul „câinilor”
Capital.ro
Pensiile calculate greșit vor fi corectate, iar pensionarii își vor primi banii retroactiv. Florin Manole: Sunt sigur că sunt greșeli acolo
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cutremur la CFR Cluj! Șumudică poate pleca în următoarele două săptămâni. Unde ar putea semna
MediaFlux
Au fost anunțate primele ninsori în București. Data la care Capitala va fi acoperită de zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT