Ce şanse are noul Guvern să fie validat

Cabinetul Ungureanu se prezintă joi în Parlament pentru votul de învestitură. Pentru a trece, noul Guvern trebuie să obţină cel puţin 233 de voturi. Coaliţia guvernamentală numără 245 de parlamentari şi nu-şi permite să aibă absenţi, având în vedere diferenţa destul de firavă dintre numărul de voturi necesar şi cel al aleşilor puterii. Opoziţia nu participă la învestirea Executivului.
Adrian Ilie
08 feb. 2012, 11:36
Ce şanse are noul Guvern să fie validat

După stabilirea listei finale, noul Guvern intră într-un ritm accelerat de aprobare. VEZI COMPONENŢA GUVERNULUI

Miercuri, de la ora 14.00,  persoanele nominalizate pentru funcţiile de miniştri în Cabinetul Ungureanu au fost audiate în comisiile parlamentare, iar prezentarea programului de guvernare şi votul de învestitură vor avea loc în plenul reunit, joi, de la ora 11.00.

Potrivit Constituţiei, programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, iar Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Votul este secret, cu bile.

Matematic, puterea are numărul necesar: din totalul de 464 de parlamentari, în arcul guvernamental sunt 245, cu 12 peste pragul minimal de 233. Numărul parlamentarilor opoziţiei este de numai 213. Acestora li se adaugă un senator şi cinci deputaţi independenţi.

În condiţiile în care numără doar 12 oameni peste numărul de voturi necesar, puterea trebuie să se mobilizeze la vot ca să-şi treacă Executivul. Altfel, cabinetul Ungureanu pică.

Conform legii fundamentale, în cazul în care voturile pentru învestitură nu sunt suficiente, preşedintele poate desemna un alt candidat la postul de premier. Dacă şi cea de-a doua propunere este respinsă, preşedintele poate să dizolve Parlamentul.

„După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură„, se prevede în articolul 109 din Constituţie.

Audieri în comisii

Înainte de votul din plen, miniştrii propuşi de către candidatul de prim-ministru trebuie audiaţi în comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului. Acestea acordă un aviz, care este însă doar consultativ.

În unele comisii, precum cele juridice, de administraţie şi de buget-finanţe, puterea nu are suficiente locuri pentru a asigura cvorumul de şedinţă, în condiţiile în care opoziţia boicotează activităţile comisiilor.

„Nu este o chestiune absolut necesară. În ceea ce priveşte avizele, plenul de mâine este suveran”, a declarat senatorul PDL Petru Filip, după şedinţa conducerii Parlamentului.

În schimb, liderul deputaţilor PSD Mircea Duşa susţine că instalarea unui guvern fără ca membrii săi să primească avizul comisiilor parlamentare constituie abuz în serviciu.

„Avizul e consultativ, dar trebuie să existe, fie că e negativ sau favorabil. Nu cred că domnul Ungureanu, neprimind avizele, va păşi pe treptele Palatului Victoria fără a avea aceste avize„, a declarat Duşa.

În 2004, a existat  un precedent, când Cristina Pârvulescu a fost primit un aviz negativ pentru ocuparea postului de ministru al Integrării Europene, iar apoi candidatura i-a fost retrasă de către PD.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Gigantul care preia șantierul naval Mangalia cu 138 de milioane de euro, OUT de la Borussia Dortmund! Update
Capital.ro
Pensia pe care o vei primi la bătrânețe poate fi verificată online. Cum afli ce vechime ai la pensie și câți bani vei încasa
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România