Veşti proaste la început de an. Ce se întâmplă cu beneficiile bugetarilor în 2020

O parte din prevederile Ordonanțe 114 vor fi păstrate și de Guvernul Orban. Printre acestea se numără și acele părți care vizează beneficiile salariale ale angajaților. Unele dintre aceste beneficii au fost anulate de OUG 114 iar altele au fost înghețate la sfârșitul anului trecut.
Filip Stan
02 ian. 2020, 06:29
Veşti proaste la început de an. Ce se întâmplă cu beneficiile bugetarilor în 2020

Orele suplimentare, munca în weekend sau în zilele libere legale se vor compensa în continuare cu timp liber și nu cu bani. Excepțiile de la regulă sunt anumiți bugetari, precum personalul cu statut special care are atribuții pentru desfășurarea activităților deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii și siguranței publice. Aceștia vor putea fi recompensați cu sporuri salariale în cazul în care nu-și pot lua libere.

Pentru 2020 s-a stabilit că valoare voucherelor de vacanță pentru bugetari rămâne la 1.450 de lei de persoană, adică la fel ca în anul curent. Actualul Guvern a confirmat faptul că măsura va fi pusă în aplicare așa cum a fost decisă deja.

Bugetarii vor primi şi tichete de creșă în 2020.

Citeşte şi: Salariul minim creşte la 2230 de lei lunar. Ce trebuie să facă toţi angajatorii până pe 20 ianuarie 2020

Beneficiile polițiștilor și militarilor se vor păstra și în 2020 la nivelul din anul 2018. Este vorba despre indemnizațiile, compensațiile, primele, ajutoarele, plățile compensatorii, despăgubirile, compensațiile lunare pentru chirie și alte drepturi acordate potrivit legii, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, precum și de cuantumul compensației bănești, respectiv al alocației valorice pentru drepturile de hrană și, respectiv, valoarea financiară anuală a normelor de echipare și valoarea financiară a drepturilor de echipament.

Guvernul a mai decis ca în anul 2020 să nu se acorde premii decât cu unele excepții. Excepțiile sunt sportivii și colectivele tehnice care au obținut performanțe deosebite la acțiunile sportive internaționale și naționale oficiale, pentru elevii, studenții, cercetătorii și profesorii care au obținut distincții la olimpiadele internaționale și concursurile internaționale și naționale pe discipline de învățământ și pentru profesorii care i-au pregătit pe aceștia.

În anul care vine se va menține regula care prevede că nu se acordă ajutoare sau indemizații la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. Totuși, acestea se acordă dacă încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu are loc din cauza decesului.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Maurice Munteanu a vorbit despre moartea tatălui său. Concurentul de la Asia Express avea 20 de ani când l-a pierdut: ”Sper că nu s-a chinuit”
Fanatik.ro
Surpriza lui Mihai Rotaru pentru fanii Universității Craiova! Premieră pe „Ion Oblemenco”
Capital.ro
„O bombă cu ceas” și o listă „catastrofă” cu miniștri PSD. Revolta liberalilor înaintea votului pentru guvernul Niculescu
Playtech.ro
Cum se spune corect „zacuscă” la plural. Forma care îi pune în dificultate pe mulți români
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT