Ce se va întâmpla dacă o furtună solară masivă va lovi Pământul GALERIE FOTO VIDEO

Tehnologia din zilele noastre este mai vulnerabilă decât ne-am putea imagina la evoluţiile meteorologice din spaţiul extraterestru. Thomas Berger, directorul Centrului de Predicţii Meteorologice Spaţiale (Space Weather Prediction Center) din cadrul  National Oceanic and Atmospheric Administration, a declarat pentru publicaţia Gizmodo că, „dacă Pământul va fi lovit de vreun fenomen extrem astăzi, ne va fi foarte greu să ne descurcăm într-o asemenea situaţie”.

„Furtuna solară” este un termen folosit generic pentru a descrie o serie de particule şi corpuri pe care Soarele le aruncă în calea noastră, cum ar fi razele X, particule încărcate și plasmă magnetizate. O furtună solară masivă nu a mai lovit Pământul de la jumătatea secolului al XIX-lea, dar specialiştii sunt foarte îngrijorați de posibilitatea producerii unui asemenea fenomen într-un viitor apropiat.

Erupţiile solare

Alte articole

Electrocasnicul care consumă cât cinci mașini de spălat pornite simultan. Cum reduceți factura la curent electric

Cum puteți reduce factura la electricitate cu telefonul mobil. Trucul care vă ajută să treceți peste criză

În mod obişnuit, o furtună solară începe cu erupţiile solare, care sunt explozii uriaşe ce se produc la suprafaţa Soarelui şi trimit energie şi particule în spaţiu. Furtunile solare au mai multe intensităţi. Cele mai mici sunt de Clasa C şi se produc aproape tot timpul, dar sunt prea slabe ca să afecteze Pământul. Cele medii sunt din Clasa M şi pot afecta reţelele de transmisii radio. În fine, furtunile solare din Clasa X sunt cele mai puternice şi mai extinse explozii din sistemul nostru solar, eliberând o energie echivalentă cu explozia unui miliard de bombe cu Hidrogen. Din fericire, astfel de explozii se produc extrem de rar, iar când se produc, sunt un adevărat spectacol, potrivit gizmodo.com.

Una dintre cele mai puternice furtuni solare înregistrate cu instrumente speciale s-a produs într-o perioadă de maximă activitate solară, în anul 2003. A fost atât de puternică şi extinsă, încât a afectat până şi senzorii de satelit, care au înregistrat intensitatea maximă a furtunii.

În ciuda faptului că furtunile solare sunt de mult timp studiate, nimeni nu a reuşit să descopere cauza cea mai probabilă a producerii acestora. Cercetătorii spun că aceste furtuni sunt legate de variaţiile câmpului magnetic al Soarelui care oscilează în cursul celui de-al 11-lea an al unui ciclu solar.

Furtunile solare

Furtunile solare îşi au originea în caracteristici magnetice care erup de la suprafata Soarelui”, a explicat specialistul Joe Gurman. „Noi spunem că aceste regiuni sunt regiuni active sau pete solare. Atunci când acestea sunt mari și urâte este un indiciu de schimbare rapidă a câmpului magnetic. Iar când câmpul magnetic se schimbă rapid, aceasta pare a fi cauza – sau legătura cu cauza – activităţii solare „, a explicat Gurman.

O erupţie solară medie sau mare trimite valuri de radiaţii puternice – raze X şi ultraviolete – spre Pământ. Aceste radiaţii sunt suficient de puternice pentru a extrage electronii din atomi. Când aceste raze ajung în partea superioară a atmosferei Pământului, numită şi ionosferă, cerul primeşte un impuls electromagnetic uriaş. Cu toate că informaţia pare, la prima vedere, înspăimântătoare, specialiştii susţin că aceste radiaţii nu prezintă pericol pentru organismul uman. De asemenea, erupţiile solare nu afectează nici tehnologia, cu o singură excepţie – undele radio.

Semnalele radio între Pământ şi sateliţii aflaţi pe orbită ar putea fi blocate de atmosfera încărcată de radiaţii. Un fenomen ca acesta se produce, de pildă, atunci când avioanele zboară deasupra Polilor, iar singurul mod de comunicare cu centrele de control sunt undele radio de înaltă frecvenţă. Aceste perturbări pot dura între zece miunute şi, în cel mai rău caz, câteva ore, scrie gizmodo.com.

Particulele încărcate care intră în atmosfera terestră contribuie la spectacolele fantastice ale „luminilor Nordului”. Ocazional, un mare număr de particule încărcate ar putea lovi sateliţii, provocând defecţiuni aparaturii electronice. De asemnea, radiaţiile particulelor dăunează sănătăţii astronauţilor aflaţi în spaţiu. Dar nu trebuie să ne facem griji, pentru că, în general, efectele radiaţiilor particulelor solare sunt „tamponate” de magnetosferă şi atmosferă.

Plasma magnetizată

Când soarele „dă în clocot” aruncă în spaţiu un nor de plasmă magnetizată (CME). Aceasta este forma cea mai lentă, în meteorologia solară, a emanării de CME, care poate dura între 12 ore şi mai multe zile până atinge Pământul şi pe care meteorologii spaţiali o pot anticipa.

Dacă un CME se îndreaptă exact spre Pământ, acesta va lovi mai întâi satelitul ACE al NASA. În acest caz, avem la dispoziţie între o jumătate de oră şi oră până când norul de ploaie plasmatică „se scutură” şi interacţionează cu magnetosfera planetei antrenând o furtună geomagnetică. Atunci încep să se simtă efectele asupra reţelelor de electricitate.

Forţa unei furtuni magnetice se măsoară în DST (Timpi de Perturbare ai Furtunii) şi arată cât de mult poate să influenţeze, să pertube Pământul. Furtunile obişnuite nu afectează câmpul magnetic al Pământului, în schimb, cele puternice fac acest lucru. Cea mai rea furtună geomagnetică cunoscută în era spaţială s-a produs în martie 1989, când Quebecul a căzut în beznă. Una şi mai puternică s-ar fi produs, potrivit experţilor, acum 156 de ani.

 Furtunile-monstru

Evenimentul „Carrington” din septembrie 1859 a fost denumit astfel după astronomul englez Richard Carrington , care a văzut cu ochii lui Soarele „arzând”. În zilele următoare , o serie de CME puternice au lovit Pământul şi au aprins luminile din nord şi până în Emisfera Sudică, spre Cuba.

Curenţii au electrificat liniile de telegraf, i-au speriat pe tehnicieni şi au perturbat toată reţeaua de telegrafie, provocând astfel pene generalizate în sistemul de comunicaţii. Potrivit scalelor de astăzi, o asemenea furtună solară ar fi avut un DST între -800 nanoTesla şi -1750 nT.

Societatea de astăzi este mai tributară electricităţii decât era acum 156 de ani. Dacă ar mai fi un eveniment de talia Carrington-ului, surpriza nu ar fi tocmai una plăcută, afirmă academicienii. De pildă, o furtună geomagnetică puternică poate topi Cuprul din transformatoarele care stau la baza dispozitivelor reţelelor de distribuţie a curentului electric. Este greu de cuantificat cum ne-ar putea afecta viaţa asemenea condiţii. Ar fi dată cu totul peste cap şi ar trebui să „o luăm de la început”, ca atunci când nu exista curent electric. Iar vestea şi mai rea, este că unele din „efectele secundare” le-am resimţi pe perioade de ani buni, la nivel global. „Întregul câmp magnetic al Pământului se schimbă, decit tot Pământul se resimte”, afirmă Berger.

Totuşi, e bine să ştim că nu este vorba chiar despre o situaţie apocaliptică. În iulie 2012, o CME masivă a trecut prin orbita Pământului, dar l-a ratat . Evenimentul a fost înregistrat de satelitul NASA, Stereo-A, care a arătat că furtuna a avut un DST de -1200 nT – comparabilă cu evenimentul Carrington.