Ce spune poziţia în care dormiţi despre relaţia cu partenerul

Cercetătorii susţin că au descoperit legătura între modul în care dorm partenerii şi relaţia lor. Astfel, distanţa dintre ei poate spune foarte multe despre sentimentele lor şi despre cât de puternică este această legătură.
Alina Costache
16 apr. 2014, 12:52
Ce spune poziţia în care dormiţi despre relaţia cu partenerul

În urma unui studiu la care au luat parte 1.100 de oameni, cercetătorii de la Universitatea Hertfordshire au aflat detalii interesante. Partenerii care dorm la o distanţă de cel mult 2,5 cm unul de altul sunt mai fericiţi decât cei care păstrează în somn o distanţă mai mare.

De asemenea, toţi cei care au spus că dorm cu faţa la partener au declarat că sunt foarte mulţumiţi de relaţia lor. Şi atingerea este importantă în somn. Cuplurile care se ating, chiar dacă nu dorm faţă în faţă, au o relaţie mult mai împlinită decât cei care nu se ating.

Studiul a mai demonstrat că 42% dintre cupluri dorm spate în spate, 31% în aceeaşi direcţie şi doar 4% faţă în faţă. În privinţa distanţei, 34% se ating în somn şi 12% dorm foarte aproape unul de altul, scrie descopera.ro.

Cercetarea a fost coordonată de psihologul Richard Wisemna şi rezultatele au fost prezentate în cadrul Edinburgh International Science Festival.

Acesta este primul studiu care arată legătura între poziţia de somn şi relaţia de cuplu. Analize anterioare au demonstrat doar modul în care temperamentul unei persoane influenţează modul în care doarme. S-a observat astfel că persoanele extrovertite dorm de obicei foarte aproape de partenerii lor.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Daniel Pancu, scandal la conferință după UTA – Rapid 0-0: „Mamă, ce penalty! Dacă nu mă respectați, plec”
Capital.ro
Românii care lucrează în Germania, afectați de o nouă regulă: pot primi mai puțini bani la salariu fără să fie anunțați
Playtech.ro
Ai garaj, anexă sau terasă nedeclarată? Amenzile și taxele care îi sperie pe proprietari în 2026
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Dan Șucu își vinde fotbalistul în Bundesliga pentru 1.000.000 de euro
MediaFlux
Acte urgente care trebuie la ANAF. Românii au termen până săptămâna viitoare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat