Ce ţări renunţă la masca de protecţie şi la restricţii. Relaxare în Europa după doi ani de pandemie

Tot mai multe state europene renunţă treptat restricţii după doi an ide pandemie. Italia, prima ţară afectată grav de COVID, a anunţat că masca de protecţie nu va mai fi obligatorie în exterior. O măsură asemănătoare e aplicată şi în Spania. Totodată, Marea Britanie şi Danemarca au renunţat aproape în totalitate la restricţii.

11 feb. 2022, 10:14
Ce ţări renunţă la masca de protecţie şi la restricţii. Relaxare în Europa după doi ani de pandemie

Chiar dacă valul cinci al pandemiei nu s-a terminat, tot mai multe ţări renunţă la masca de protecţie şi la restricţii. În Italia, masca nu mai trebuie purtată afară. Guvernul de la Roma a decis să ridice această obligaţie ce fusese introdusă ca măsură de protecţie împotriva infectării cu COVID-19.

Italia renunţă la masca de protecţie. Se redeschid şi cluburile

În schimb, oamenii vor trebui să-şi acopere nasul şi gura atunci când se află în locuri aglomerate, conform ordinului autorităţilor italiene.

Anterior, masca de protecţie era obligatorie atât în aer liber, cât şi în interior, indiferent de situaţia infecţiei cu coronavirus pe teren. Măsura era în vigoare la nivel naţional.

Un aspect important este că mascac trebuie purtată în continuare în interior şi în mijloacele de transport în comun.

De vineri se vor redeschide şi discotecile în Italia, însă petrecăreţii vor trebui să facă dovada statutului lor privind coronavirusul. Cluburile de dans au fost închise multă vreme anul trecut din cauza pandemiei şi au putut fi deschise între timp cu un grad de ocupare redus, conform Mediafax.

Turiştii care sosesc în Italia din ţările UE au nevoie fie de un test negativ de coronavirus, fie de dovada vaccinării, fie de dovada recuperării după COVID-19 pentru a intra în ţară, însă dovada statutului este necesară la multe obiective turistice populare, precum muzeele, dar şi la restaurante şi în transportul public.

În Italia, o ţară cu aproximativ 60 de milioane de locuitori, starea de urgenţă este încă în vigoare, urmând să expire la 31 martie.

Citeşte şi: Alexandru Rafila anunţă planul ieşirii din pandemie: „În martie am putea renunţa la certificatul digital. Masca în interior va fi printre ultimele restricţii ridicate”

Spania renunţă la purtarea măştii în aer liber

Spania a ridicat obligativitatea purtării măştii în aer liber în timp ce numărul de cazuri de infecţii cu COVID-19 continuă să scadă semnificativ şi unii dintre cetăţeni continuă să poarte măşti pentru a se proteja.

Rata de infectare la nivel naţional s-a înjumătăţit în trei săptămâni, scăzând la 1.692 de cazuri miercuri, de la un vârf de 3.397 de cazuri la 100.000 de locuitori pe 17 ianuarie, determinând autorităţile din întreaga ţară să reducă restricţiile, transmite agenţia Reuters, citată de Agerpres.

Măştile sunt în continuare obligatorii în spaţii închise şi în transportul public, dar aproape toate regiunile din Spania au eliminat cerinţa de a prezenta un certificat sanitar pentru a intra în baruri şi cluburi de noapte.

Citeşte şi: Testarea pielii pentru vaccinul împotriva COVID-19. Cercetătorii vor să creeze CoviDCELL

Măsuri de relaxare şi în Grecia. Barurile şi restaurantele nu se mai închid la miezul nopţii

Toţi călătorii care deţin certificat european valabil nu vor mai fi obligaţi să prezinte rezulatul unui test PCR pentru a intra în Grecia. În măsura convenită la nivel european se încadrează doar persoanele care s-au vaccinat, iar celelalte nevaccinate vor trebui să prezinte un test negativ când vor trece graniţa.

De asemenea, completarea PLF este obligatorie, iar la graniță se fac teste aleatorii. Pentru persoanele confirmate pozitiv, este obligatorie izolarea timp de cinci zile.

Toate persoanele care nu au făcut a treia doză de vaccin anti-COVID-19 vor trebui să prezinte un test negativ la locul de muncă. Aceste persoane nu vor putea de asemenea să intre în magazine, restaurante şi locuri de agrement, precum şi în majoritatea instituţiilor publice, având în vedere că cei nevaccinaţi nu au acces decât în supermarketuri sau în farmacii.

Confruntată cu un număr mare de infectări, persoane intubate şi decese, Grecia nu este încă în măsură să ridice mai multe restricţii, cum au procedat alte ţări europene. Din acest motiv, premierul Kyriakos Mitsotakis a decis că barurile şi restaurantele nu vor fi obligate să închidă la miezul nopţii şi le este permis să difuzeze muzică.

Portugalia relaxează măsurile pentru turişti

De asemenea, autorităţile din Portugalia au relaxat restricţiile pentru cetăţeni care deţin un certificat digital COVID-19 european. Aceştia nu vor mai fi obligaţi să prezinte un teste negativ la COVID-19 înainte de intrarea pe teritoriul Portugaliei.

Călătorii aflaţi în „posesia unui certificat digital COVID-19 din UE” sau a oricărui alt document „justificativ de vaccinare recunoscut” sunt scutiţi de prezentarea unui test negativ la coronavirus la sosirea pe teritoriul portughez, potrivit deciziei guvernului de la Lisabona.

Certificatul digital COVID-19 al UE face fie dovada vaccinării, fie efectuarea unui test, fie trecerea prin boală după infectarea cu coronavirus în ultimele şase luni, potrivit Digi24.

Spre deosebire de alte ţări europene, Portugalia cerea de la începutul lui decembrie 2021 ca pasagerii de peste 12 ani, fie ei şi vaccinaţi anticoronavirus, să prezinte teste negative pentru a putea intra în ţară.

Totodată, termenul de valabilitate a testelor antigen a fost redus în Portugalia, de la 48 la 24 de ore.

Marea Britanie renunţă la masca. Ce restricţii au fost eliminate

Începând din 27 ianuarie, purtarea măştii în Marea Britanie nu mai este obligatorie. Telemunca nu mai este recomandată oficial, iar pentru accesul în cluburi sau la anumite mari întruniri nu mai este necesar un certificat sanitar.

Carantina este însă obligatorie pentru persoanele confirmate ca având virusul.

Nu se va mai prelungi regula ce impune izolarea persoanelor cu test pozitiv la coronavirus, atunci când măsura va expira la 24 martie, însă decizia ar putea fi chiar devansată.

Danemarca renunţă la restricţii

Danemarca a anulat toate restricţiile interne anti-COVID-19 de la 1 februarie. Masca de protecție nu mai este impusă, iar la evenimente nu mai este cerut un certificat COVID-19.

Guvernul danez doreşte să menţină doar pentru încă patru săptămâni anumite restricţii privind pătrunderea pe teritoriul ţării, precum obligativitatea realizării de teste anti-COVID-19 şi plasarea în carantină, în funcţie de ţara de provenienţă.

Cluburile de noapte vor putea să se redeschidă şi restaurantele să vândă alcool după ora locală 22:00, iar clienţii nu vor mai fi obligaţi să prezinte certificatul de vaccinare la intrare. Călătorii vor putea să urce în autobuze fără să mai poarte măşti sanitare, iar magazinele vor putea să anuleze restricţia privind numărul clienţilor acceptaţi simultan în incintele lor.

Suedia

Suedia a renunţat la cele mai multe dintre restricţiile impuse pentru combaterea pandemiei de coronavirus, la scurt timp după ce ţara vecină Danemarca a luat o decizie similară.

Nu mai sunt în vigoare restricţii referitoare la programul de funcţionare al restaurantelor şi barurilor, unde nu se vor mai aplică nici regulile de distanţare socială. De asemenea, autorităţile renunţă la limitarea numărului maxim de persoane cărora li se permite participarea la evenimente şi reuniuni.

Totodată, Suedia renunţă la purtarea măştii în spaţii aglomerate sau în mijloacele de transport.