Cearta pe reprezentarea la Consiliul European, din nou la Curtea Constituţională

Conflictul dintre Băsescu şi USL pe reprezentarea României la Bruxelles ajunge iar la Curtea Constituţională, mărul discordiei fiind, de această dată, o lege prin care parlamentarii au stabilit că ei trasează sarcinile preşedintelui în relaţia cu Uniunea Europeană. Traian Băsescu insistă însă că preşedintele este singurul care decide politica externă a României.
Filip Stan
06 nov. 2013, 09:20
Cearta pe reprezentarea la Consiliul European, din nou la Curtea Constituţională

Disputa a început încă din vara anului 2012 când prim-ministrul Victor Ponta a mers la o reuniune a Consiliului European, fără acordul preşedintelui Traian Băsescu.

Acesta din urmă a reclamat la Curtea Constituţională o încălcare a atribuţiilor preşedintelui în domeniul politicii externe, aşa cum sunt ele definite în Constituţie, iar judecătorii CCR i-au dat dreptate.

Coaliţia nu s-a resemnat cu decizia Curţii şi Parlamentul a adoptat o lege prin care şeful statului este obligat să-şi prezinte mandatul în faţa forului legislativ, acesta urmând să adopte o hotărâre de care preşedintele României este obligat să ţină seama în discuţiile pe care le poartă la Bruxelles.

Traian Băsescu a contestat legea la Curtea Constituţională, aceasta urmând să tranşeze diferendul.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, pe 28 iunie 2012, că, pentru prima dată în 8 ani de mandat, a fost „împiedicat” să îşi exercite atribuţiile constituţionale. Şeful statului a mai spus că, în premieră, după revoluţie, un premier îşi asumă atribuţii ale preşedintelui fără a avea mandat şi a arătat că România este reprezentată nelegitim la Consiliul European.

Traian Băsescu a făcut acuzaţiile după o zi plină de incertitudini cu privire la participarea sa la Consiliul European. Şeful statului şi-a început declaraţia de presă de la Palatul Cotroceni spunând că nu este cea mai veselă zi pentru el.

„Este pentru prima dată în opt ani de mandat când sunt împiedicat să-mi exercit atribuţiile constituţionale”, a adăugat Traian Băsescu. El a spus că a luat decizia de a nu merge la Bruxelles pentru că ar fi fost „o situaţie stânjenitoare”.

„Această reputaţie pe care ne-am construit-o ar fi fost pusă sub semnul întrebării dacă astăzi la Bruxelles am fi mers doi delegaţi. Ar fi fost o situaţie stânjenitoare şi eu cred că într-un moment în care nu numai UE aşteaptă foarte mult de la acest Consiliu, dar toată lumea este focusată pe acest Consiliu, o stânjenitoare dispută între preşedinte şi premier nu ar fi făcut numai înconjurul Uniunii Europene, dar şi înconjurul lumii, pentru că jurnalişti ca dumneavoastră sunt peste tot şi ar fi încercat să speculeze orice fisură, fie ea şi o fisură cu aspect stânjenitor care ar fi putut viza delegaţia românească”, a explicat preşedintele.

Preşedintele a arătat totodată a spus că este pentru prima dată în 22 de ani când un prim-ministru îşi asumă atribuţiile preşedintelui fără să aibă mandat. Preşedintele Băsescu a mai declarat că România este nelegitim reprezentată la Bruxelles.

„Suntem într-o situaţie în care statul de drept e pus sub semnul întrebării prin atitudinea anunţată ieri de Ponta şi prin presiunile făcute pe justiţie”, a acuzat şeful statului.

„Mandatul pentru Consiliul de astăzi (n.r. – joi) este extrem de complicat şi vă garantez că, privind la delegaţia cu care a mers şi ştiind subtilităţile Consiliului European, sunt convins că nu au înţeles mandatul pentru CE de azi. E bine că azi discuţiile sunt doar incipiente”, a spus şeful statului.

Curtea Constituţională a decis, pe 27 iunie, cu majoritate de voturi, că preşedintele României participă la reuniunile Consiliului European, în calitate de şef al statului, această atribuţie putând fi delegată de către acesta, în mod expres, prim-ministrului.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Un fotbalist de la Naționala României a devenit tată a doua oară! S-a căsătorit vara trecută cu soția lui
Fanatik.ro
Când va debuta Ofri Arad la FCSB! Ultimele informații despre transferul de Champions League al campionilor. Exclusiv
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. S-a stins una dintre figurile marcante ale României. Lasă în urmă o mare moștenire artistică
Playtech.ro
Iluzia optică a momentului. Ai 11 secunde la dispoziţie să găseşti iepuraşul ascuns printre pisici
Adevarul
Care este, de fapt, teama lui Trump față de Iran. Dezvăluirile făcute de vicepreședintele JD Vance, pe fondul escaladării tensiunilor cu regimul de la Teheran
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 66 de ani a ajuns la spital după ce a fost despicat cu... Vezi mai mult
iamsport.ro
Mirel Rădoi, revenire de senzație pe banca tehnică! E incredibil ce echipă îl dorește insistent pe român
MediaFlux
SUA și Rusia, decizie crucială privind armele nucleare. Sunt în joc mii de focoase și capacități uriașe de distrugere
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil