Cel de-al treilea evadat din Penitenciarul Tichileşti, prins în timp ce se plimba cu bicicleta

Cel de-al treilea deţinut evadat din Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti în data de 1 iulie a fost prins sâmbătă, în timp ce se plimba cu bicicleta pe o uliţă din comuna brăileană Romanu.
Iulian Tudor
20 iul. 2014, 12:48
Cel de-al treilea evadat din Penitenciarul Tichileşti, prins în timp ce se plimba cu bicicleta

O femeie din comuna Romanu a sesizat la Poliţie, apelând numărul de urgenţă 112, faptul că, în curtea imobilului ei, a intrat un tânăr necunoscut care avea intenţia să sustragă bunuri, iar în momentul în care a fost surprins acesta a fugit, potrivit Agerpres.

După primirea sesizării, în respectiva localitate s-au deplasat poliţiştii din cadrul Biroului Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale Brăila, care au efectuat verificări pe străzile din comună.

Aceştia au observat, la un moment dat, un tânăr care se deplasa pe bicicletă şi care prezenta semnalmentele celui de-al treilea evadat din Penitenciarul pentru Minori şi Tineri Tichileşti.

CITEŞTE ŞI Au fost prinşi doi dintre cei trei evadaţi din Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti

Procedându-se la prinderea acestuia, s-a constatat că este Iulian Bogdan C. (17 ani), domiciliat în comuna Mărăşti, satul Filipeni, judeţul Bacău, care, la data de 1 iulie, împreună cu Andrei A. şi Petru C., ambii de 17 ani, a evadat din penitenciar.

Minorul a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila şi apoi reîncarcerat în Penitenciarul Tichileşti, faţă de el fiind solicitată revocarea urmăririi la nivel naţional.

Amintim că ceilalţi doi evadaţi au fost prinşi luni, cu sprijinul localnicilor, într-un lan de floarea-soarelui, situat între comunele Gemenele şi Râmnicelu din judeţul Brăila.

Pe 1 iulie, Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti a sesizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila că din această unitate de detenţie au evadat trei persoane.

DailyBusiness
Paștele devine tot mai scump. Bugete de până la 1.000 de lei per familie și semne de încetinire economică
Spynews
Bebelușul unui român, găsit printre droguri, mucegai și gunoaie. Scene greu de imaginat în Roma
Fanatik.ro
Gigi Becali a anunțat când vine sfârșitul lumii: „Atât va mai dura”
Capital.ro
Pensii mai mari în România. Anunțul BNR pentru pensionari: A crescut pensia, dar n-au mai rămas bani
Playtech.ro
Ai primit amendă în Bulgaria: Unde trebuie să o plătești și ce riști dacă o ignori
Adevarul
Fostul șef al diplomației ungare, Peter Szijjártó, a dispărut total din spaţiul public după înfrângerea lui Viktor Orban
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a părăsit România, la două zile de la înmormântarea lui Mircea Lucescu. Mărturisirea pe care a făcut-o cu lacrimi în ochi, în prima zi de Paște: „Am comunicat mult prea puțin cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 47 de ani din Alba a fost înjunghiat mortal de un tânăr de 18 ani, chiar în noaptea de Paște. Victima nu a avut nici o șansă
iamsport.ro
Constantin Budescu și Gabi Enache, revenire-șoc în fotbal! Echipa cu care sunt aproape de a semna
MediaFlux
Când pică Paștele catolic și ortodox în aceeași zi. Lista sărbătorilor până în 2030
stirilekanald.ro
Reacția Rusiei după ce Viktor Orban a pierdut alegerile: "Peste patru luni..."
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj