Cel mai LUNG meci de fotbal din istorie. S-a jucat 73 de ore, s-au marcat 948 de goluri

Mai mulţi fotbalişti amatori au jucat în continuu timp de 73 de ore pe un teren din Kerbach, din estul Franţei, stabilind astfel un nou record de durată a unui meci de fotbal. Scopul partidei a fost de a sensibiliza opinia publică în legătură cu maladia rară Crigler-Najjar.
Daniel Spătaru
23 iun. 2014, 15:25
Cel mai LUNG meci de fotbal din istorie. S-a jucat 73 de ore, s-au marcat 948 de goluri

Două echipe, cuprinzând în total 36 de fotbalişti, s-au confruntat fără întrerupere timp de 73 de ore, alternând 2 ore de joc, apoi 2 ore de repaus pe jucător, a explicat pentru AFP Vincent Stelletta, preşedintele asociaţiei de caritate Friends Association, care a organizat evenimentul. „La un moment dat am crezut că nu se va reuşi. Doi jucători au abandonat în timpul meciului şi au fost spitalizaţi pentru scurt timp„, a spus organizatorul.

Scorul final a fost 475-473.

„Suntem practic siguri că va performanţa noastră va fi omologată de Cartea Recordurilor. Au existat martorii necesari şi au fost respectate regulile prescrise, inclusiv consemnarea riguroasă a scorului, ceea ce nu a fost deloc uşor„, a mai afirmat el. Precedentul cel mai lung meci, realizat în Anglia, a durat 72 de ore.

„Ne-am decis să ne mobilizăm pentru a atrage atenţia asupra maladiei rare Crigler-Najjar, de care este atinsă Elena, fiica de 3 ani a unuia dintre prietenii noştri„, a mai spus el, fără să poată, totuşi, preciza imediat câte fonduri au strâns în timpul meciului pentru cercetări. Potrivit site-ului asociaţiei franceze pentru Crigler-Najjar, această maladie genetică loveşte un nou-născut dintr-un milion, iar în Franţa sunt recenzate cel puţin 20 de cazuri.

Maladia este cauzată de deficitul unei enzime a ficatului, care ar trebui, în mod normal, să transforme bilirubina (un pigment biliar produs prin distrugerea globulelor roşii) într-o formă care să poată fi eliminată de corp. Acumularea de bilirubină în organism antrenează o colorare în galben a pielii şi devine toxică când ajunge la un nivel ridicat, putând afecta creierul.

Persoanele cele mai atinse nu supravieţuiesc decât graţie unui tratament cotidian de fototerapie, expunând pielea unei lumini albastre speciale, între 10 şi 12 ore pe zi, pentru tot restul vieţii.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Adrian Porumboiu, dezvăluiri tari despre antrenorul-agresor: ”Nu este un țăran, a dat gol cu Zaragoza”. Atac la AJF Vaslui: ”Un milițian!”
Capital.ro
Curs valutar vineri, 16 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la final de săptămână. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT