Cel puţin 19 morţi într-o avalanşă în Afganistan, la frontiera cu Pakistanul

Cel puţin 15 cadavre au fost recuperate după ce o avalanşă s-a produs în provincia Kunar din estul Afganistanului, a anunţat luni agenţia de presă Bakhtar, potrivit DPA.
Filip Stan
07 feb. 2022, 19:08
Cel puţin 19 morţi într-o avalanşă în Afganistan, la frontiera cu Pakistanul

Cel puţin 19 persoane au murit luni într-o avalanşă, în timp ce încercau să traverseze o trecătoare muntoasă între Afganistan şi Pakistan, a anunţat un oficial local taliban, relatează AFP.

Mai multe grupuri de persoane încercau să traverseze frontiera atunci când a avut loc avalanşa, declară AFP directorul Inormaţiilor şi Culturii în provincia Kunar (est) Najibullah Hassan Abdal.

”Nouăsprezece corpuri au fost descoperite pentru moment”, iar salvatori căutau alte victime şi eventuali supraveţuitori, a preczat el.

Protestele împotriva certificatului de vaccinare continuă în capitala Canadei, Ottawa. Primarul a decretat starea de urgenţă
Numeroşi afgani încearcă zilnic să traverseze frontiera muntoasă cu Pakistanul, în căutarea unui loc de muncă sau a unor produse esenţiale în comerţ.

Numărul acestora a crescut după ce Afganistanul s-a împotmolit într-o gravă criză umanitară, în urma revenirii la putere a talibanilor, în august.

Conturile afgane sunt aproape goale, după oprirea ajutoarelor internaţionale, care reprezentau aproximativ 75% din bugetul naţional şi blocarea unor active afgane în valoare de miliarde de dolari în străinătate.

Criza migranţilor a făcut o victimă la cel mai înalt nivel. Ministrul de Externe a demisionat după ce s-a întors din Spania
Şomajul a ”explodat”, iar numeroşi funcţionari nu au mai fost plătiţi de luni de zile. Pakistanul este pe cale să încheie construcţia unei bariere, prin care să-şi protejeze frontiera poroasă de 2.670 de kilometri lungime cu Afganistanul, pe Linia Durand, trasată de fosta administraţie colonială britanică.

Negustori şi traficanţi folosesc de secole poteci muntoase între cele două ţări, pentru a trece dintr-una în cealaltă fără să plătească taxe, în pofida unor riscuri, în această regiune, unde avalanşe au loc frecvent.

În 2015, peste 250 de oameni au murit într-o serie de avanlanşe sângeroase în Afganistan.

DailyBusiness
HAOS la Finanțe! Ședință de urgență după ce Pfizer a blocat conturile ROMATSA
Spynews
Zodiile care vor avea parte de o săptămână excepțională. Norocul le surâde între 6 și 12 iulie
Fanatik.ro
Naţionala României se vede din nou la TV! Președintele Nicușor Dan a promulgat legea adoptată de Parlament. Update
Capital.ro
Noi detalii din dosarul azilelor din Bihor. Procurorii DIICOT susțin că au găsit sute de carduri bancare și sociale la percheziții
Playtech.ro
Cele mai frumoase plaje din România. Recomandările turiştilor pentru o zi liniştită pe litoralul românesc: „Dacă vreţi să fugiţi de comercial”
Adevarul
Sute de turiști, filmați pe ascuns în camere de hotel. Imaginile intime erau vândute apoi pe Telegram
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tată și-a pierdut fiul de 11 ani, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în Mehedinți. Bărbatul este în stare gravă
iamsport.ro
Naum, oripilat de ce i s-a povestit în direct: ”Poftim? Ce ai cu ei?!”
MediaFlux
Postul Adormirii Maicii Domnului 2026. Când începe și ce reguli bisericești trebuie să respecte creștinii
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?