Cel puţin 22 de civili, printre care şi 10 copii, au fost ucişi în raidurile aeriene din estul Siriei

Cel puțin 22 de civili, inclusiv 10 copii, și-au pierdut viața în raiduri aeriene întreprinse de avioane necunoscute asupra unui sat aflat sub controlul grupării jihadiste Stat Islamic (SI) în estul Siriei, a indicat miercuri Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de AFP.
Filip Stan
28 dec. 2016, 09:27
Cel puţin 22 de civili, printre care şi 10 copii, au fost ucişi în raidurile aeriene din estul Siriei

Civilii decedați fac parte din două familii din satul Hojna, din provincia petrolieră Deir Ezzor, controlată în cea mai mare parte de către Statul Islamic (SI) și vizată periodic de avioane ale coaliției internaționale antijihadiste, aflată sub comanda Statelor Unite ale Americii (SUA).

Deir Ezzor este singura provincie siriană aflată aproape în întregime sub controlul Statului Islamic. Regimul lui Bashar Al-Assad nu deține decât o parte din centrul administrativ cu același nume. Deir Ezzor, cea de-a doua mare provincie a Siriei, după Homs (centru), se află la frontiera cu Irakul.

Statul Islamic, autorul unor atrocități în Siria și în Irak, dar și al unor atentate sângeroase îndeosebi în Europa, este vizat acum de ofensive militare pe mai multe fronturi în Siria, precum și în Irak, unde și-a proclamat un ”califat” în 2014.

În Siria, gruparea este vizată mai ales de avioane ale coaliției, Turciei, regimului sirian și ale Rusiei, aliată a Damascului, în provinciile Alep (nord), Deir Ezzor și Raqa (nord-est), fief-ul său cel mai simbolic.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf s-au împăcat! Impresara a făcut marele anunț
Fanatik.ro
Ilie Năstase, primul mare sportiv al lumii care a semnat cu Nike. Cum l-a „furat” rivala Adidas pe „Nasty”
Capital.ro
Se pregătește un partid pentru Călin Georgescu: Un brand autodefinit drept mesianic. Nu va renunța!
Playtech.ro
Datoriile locatarilor către asociația de proprietari. Când se prescriu, conform legii
Adevarul
Va reuși UE să finanțeze Ucraina cu banii Moscovei? Ce spun eurodeputații români
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Gestul impresionant pe care l-au făcut oamenii din Oradea, înainte ca medicul Sharma să își piardă viața. Sute de persoane s-au mobilizat pentru a-l ajuta
iamsport.ro
Șocant! Ce a pierdut un român în Donbas în urma războiului din Ucraina: 'Vor intra în posesia Rusiei'
MediaFlux
Virus gripal neobișnuit. OMS trage un semnal de alarmă privind noua tulpină
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”