Cel puţin 28 de morţi într-un raid aerian la Tripoli

Periferia de sud a oraşului Tripoli este scena unor lupte violente de la 4 aprilie, începutul ofensivei mareşalului Khalifa Haftar, omul forte din estul libian, pentru a cuceri capitala Libiei, sediul GNA recunoscut de ONU.
Filip Stan
05 ian. 2020, 06:48
Cel puţin 28 de morţi într-un raid aerian la Tripoli

Cel puţin 28 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte câteva zeci au fost rănite sâmbătă într-un raid aerian împotriva unei şcoli militare la Tripoli, a făcut cunoscut un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din Guvernul de uniune naţională (GNA), relatează AFP.

„Un raid aerian contra şcolii militare din Tripoli a ucis 28 de cadeţi şi a rănit alţi câteva zeci”, a declarat Amin al-Hashemi.

Această şcoală se află la Al-Hadba Al-Khadra, un cartier rezidenţial din capitala libiană sub controlul GNA. În momentul bombardamentului, cadeţii se aflau în curtea principală înainte de a merge la dormitoare, a precizat purtătorul de cuvânt.

Periferia de sud a oraşului Tripoli este scena unor lupte violente de la 4 aprilie, începutul ofensivei mareşalului Khalifa Haftar, omul forte din estul libian, pentru a cuceri capitala Libiei, sediul GNA recunoscut de ONU.

Forţele GNA au acuzat pe pagina lor de Facebook trupele pro-Haftar că au efectuat acest raid, publicând imagini cu răniţi şi victime. Până în prezent, forţele pro-Haftar nu au revendicat lovitura.

Scufundată în haos de la prăbuşirea lui Muammar Gaddafi în 2011, Libia este pradă luptelor de influenţă. Două autorităţi îşi dispută controlul: GNA recunoscut de ONU şi un guvern şi un parlament în estul libian sub controlul mareşalului Haftar.

În repetate rânduri, Misiunea ONU în Libia (UNSMIL) a cerut ca sectoarele civile să fie ferite de loviturile ce „ar putea constituit crime de război”.

De la începutul ofensivei împotriva Tripoli, peste 280 de civili au fost ucişi, potrivit ONU. Peste 2.000 de luptători şi-au pierdut viaţa şi 146.000 de libieni au fost deplasaţi, potrivit aceleiaşi surse.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Ce mesaj i-a transmis Cristiano Ronaldo fiului său, direct de la CM 2026. Cristiano Ronaldo Jr. a sărbătorit împlinirea a 16 ani
Capital.ro
Traian Băsescu avertizează asupra economiei României. Fostul președinte: „Dobânzile la care România se împrumută sunt mai mari decât” cele ale unor state din categoria „junk”
Playtech.ro
Elevii se întorc la școală cu reguli noi. Cum vor arăta testele și evaluările din toamnă. Profesorii care nu respectă noile reguli riscă sancțiuni
Topul destinațiilor de vacanță din Europa în care verile sunt răcoroase, iar peisajele, uluitoare
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A ascultat de frică și a scăpat cu viață. Femeia care trebuia să sară înaintea Mariei Eduarda s-a retras în ultimul moment
iamsport.ro
Nicu Ceaușescu i-a lăsat ”mască” pe toți cei din jur: ”A luat un arătător de lemn și s-a dus...”
MediaFlux
Val de aer tropical peste toată Europa. Ce temperaturi se vor înregistra în România
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?