Cele mai mari gafe ale candidaţilor la Casa Albă în campania pentru preşedinţia SUA

Candidatul republican, Mitt Romney, pare să fie de departe "campion" al gafelor electorale. În ceea ce-l priveşte pe candidatul democrat, actualul preşedinte american Barack Obama, lui i se poate reproşa foarte puţin. El a profitat mai degrabă de gafele adversarului său.
Sânziana Stancu
03 nov. 2012, 07:23
Cele mai mari gafe ale candidaţilor la Casa Albă în campania pentru preşedinţia SUA

Pe măsură ce campania electorală a celor doi candidaţi la fotoliul de la Casa Albă se apropia de final, când au intervenit şi cele trei dezbateri televizate obligatorii între candidaţi, spiritele s-au încins în ambele tabere. Fiecare dintre cei doi candidaţi a încercat să câştige un plus de imagine prin discursurile lor, dar gafele nu au lipsit din strategia lor.

La acest capitol, Mitt Romney a fost de departe campionul. Iată câteva dintre cele mai mari gafe pe care le-a făcut candidatul republican la Casa Albă, într-o scurtă retrospectivă.

Una dintre primele gafe ale lui Mitt Romney a fost momentul în care l-a prezentat pe partenerul său în cursa electorală, Paul Ryan, ca fiind „viitorul preşedinte al Statelor Unite”. „Primiţi-l alături de mine pe viitorul preşedinte al Statelor Unite, Paul Ryan”, a declarat Romney in faţa unei mulţimi de susţinători, la Norfolk , în Virginia.

Dându-şi seama că entuziasmul i-a jucat o festă, el s-a corectat repede, după ce a văzut zâmbete condescendente pe feţele alegătorilor. „Din când în când, am reputaţia că fac gafe. Nu m-am înşelat cu privire la acest om (…) Dar pot să vă spun că el va fi viitorul vicepreşedinte al Statelor Unite”, s-a corectat Romney.

Când a fost descalificat de Obama la capitolul politică externă, Romney a vrut să demonstreze electoratului că nu este chiar aşa. Dar a făcut numai gafe în lanţ, într-un turneu prin Marea Britanie, Israel şi Polonia. 

Cu numai două zile înainte de a pleca spre Londra, acolo unde se organizau Jocurile Olimpice, Romney a afirmat că se îndoieşte că Marea Britanie are tot ce e nevoie pentru a organiza Olimpiada.  Când s-a întâlnit însă faţă-n faţă  cu premierul britanic David Cameron, Romney i-a spus că e covins că Olimpiada va fi minunată. Totuşi, britanicii l-au ţinut minte şi nu l-au iertat, declaraţiile lui Romney iritându-i în special pe premier şi pe primarul Londrei. Cameron l-a atins subtil, declarând că Marea Britanie organizează JO într-un oraş aglomerat, şi nu în mijlocul pustietăţii, referindu-se la Salt Lake City, unde Romney organizase JO de Iarnă din 2002.

În Israel, Romney a prezentat Ierusalimul drept „capitala Israelului”, lucru care a stârnit controverse în rândul palestinienilor. „Declaraţiile lui Romney aduc atingere intereselor americane în regiune, păcii, securităţii şi stabilităţii. Chiar dacă aceste declaraţii se înscriu în cadrul campaniei sale electorale, ele sunt inacceptabile şi le respingem total”, declara atunci negociatorul palestinian Saeb Erakat.

Numai premierul israelian, Benjamin Netanyahu, l-a felicitat pe candidatului republican: „După cum aţi spus şi dumneavoastră, Ierusalimul este capitala Israelului şi Ierusalimul va fi întotdeauna capitala Israelului”, a afirmat Netanyahu.

Nepriceperea lui în chestiunile Orientului Mijlociu a rezultat tot în gafe, el afirmând că „palestinienii nu sunt interesaţi absolut deloc de pacea cu Israelul ” şi susţinând soluţia existenţei a două state, Israelul şi Palestina. El a invocat şi perspectiva unui război americano-iranian dus însă pe teritoriul sirian, afirmând că sirienii ar trebui înarmaţi cât mai bine pentru a învinge Iranul. 

Cea mai scandaloasă gafă pe care a făcut-o candidatul republican a fost dezvăluită într-o înregistrare secretă, la o petrecere restrânsă de campanie, cu oameni bogaţi care l-au sponsorizat. Romney a afirmat atunci că americanii aşteaptă prea mult ajutor de la stat şi că majoritatea lor se comportă ca „nişte asistaţi social”.

Gafele lui Obama

Presedintele Brack Obama a călcat strâmb în timpul unui discurs susţinut in faţa comunităţii de afaceri din Roanoke, în statul Virginia. El a spus atunci că, oamenii de afaceri de succes, nu au nicio legătură cu succesul afacerii lor. „Sunt mulţi americani bogaţi care sunt de acord cu mine. Dacă sunteţi un om de afaceri de succes, n-aţi ajuns acolo de unul singur. Am întâlnit foarte mulţi oameni care se gândesc că au succes numai pentru că sunt deştepţi. Fireşte, sunt mulţi oameni deştepţi care muncesc din greu”, a spus Obama.

A continuat spunându-le că „dacă aveţi succes, cineva, de-a lungul vieţii, v-a dat o mâna de ajutor. Cineva a creat acest sistem uimitor american. Cineva a investit în drumuri şi poduri. Dacă aveţi o afacere, nu dumneavoastră aţi construit-o, altcineva a contribuit la acest lucru. Internetul nu s-a inventat singur. Specialiştii Guvernului au creat Internetul astfel încât companiile să poată face bani din Internet”, a mai spus Obama.

Ca şi în cazul lui Romney, şi consilierii lui Obama i-au şifonat imaginea preşedintelui cu gafele lor. Consiliera pentru politică externă, Samantha Power, a numit-o pe Hillary Clinton, secretarul de stat, „monstru” şi a fost nevoită să demisioneze.

A urmat incidentul cu economistul Austan Goolsbie, profesor la Universitatea din Chicago, care a fost citat într-o notă a unui diplomat canadian, spunând că discursurile lui Obama privind Acordului de liber-schimb nord-american nu reflectă poziţia sa reală.


Apoi, o altă consilieră a lui Obama, Susan Rice, a afirmat că nici Obama, nici Clinton „nu sunt pregătiţi să răspundă la telefonul roşu la ora 3.00 dimineaţa”.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Imagini rare cu casa în care a copilărit Ion Țiriac. Condițiile incredibile în care a crescut miliardarul român
Capital.ro
IGSU lansează un avertisment pentru părinți. Greșeala care poate deveni fatală în zilele caniculare
Playtech.ro
Mulți români fac această greșeală la ATM în Grecia. Pot pierde zeci de euro la o singură retragere
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
PAPARAZZI Mirel Rădoi a lăsat fotbalul pentru un meci de padel cu fiul său și doi jucători de la Universitatea Craiova! După partidă, discuțiile au continuat acasă la antrenor FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?