Cele mai mari sindicate din Educaţie reclamă faptul că inspectorii exercită presiuni asupra profesorilor pentru a participa la simulările examenelor naţionale: „Au ales să se transforme în instrumente de constrângere ale Ministerului”

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” acuză existenţa unor presiuni asupra cadrelor didactice pentru a participa la organizarea simulărilor examenelor naţionale, programate să înceapă săptămâna viitoare. Reprezentanţii celor două organizaţii sindicale afirmă că, în ultimele zile, tot mai mulţi profesori ar fi fost supuşi unor forme de intimidare din partea conducerilor unităţilor de învăţământ şi a inspectoratelor şcolare.
George Russo
09 mart. 2026, 15:17
Cele mai mari sindicate din Educaţie reclamă faptul că inspectorii exercită presiuni asupra profesorilor pentru a participa la simulările examenelor naţionale:

Sindicaliştii susţin că aceste presiuni apar în contextul în care, potrivit unui referendum intern organizat în rândul membrilor de sindicat, ar exista o dorinţă majoritară de boicotare a simulărilor. În acest context, organizaţiile sindicale transmit că unele unităţi de învăţământ ar putea refuza organizarea acestor testări, iar rezultatele finale ale referendumului vor fi comunicate ulterior.

„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie ”SPIRU HARET”atrag atenţia asupra unui fenomen extrem de grav şi periculos care se desfăşoară în aceste zile în unităţile de învăţământ din România. Deşi referendumul nostru a arătat o dorinţă clară de boicotare a simulărilor examenelor naţionale, suntem asaltaţi de semnale că tot mai mulţi colegi sunt forţaţi să semneze pentru participare. S-a ajuns la presiuni şi intimidări nemaiîntâlnite venite din partea conducerilor unităţilor de învăţământ şi a inspectoratelor şcolare, mai mari decât la greva din 2023”, au transmis, luni, sindicatele din Educaţie, într-un comunicat de presă comun.

Potrivit acestora, unele persoane din conducerea sistemului educaţional ar exercita presiuni asupra profesorilor pentru a-i determina să participe la organizarea simulărilor.

„Le transmitem un mesaj clar: deveniţi complici la perpetuarea crizei din educaţie! Voi sunteţi cei care aţi ales să înăbuşiţi vocea disperării prin frică, forţând profesorii să presteze o muncă inutilă, neremunerată şi ignorată de mulţi elevi. Înţelegem teama colegilor, dar vrem să le reamintim că singura noastră forţă este solidaritatea. Prin fiecare pas înapoi pe care îl facem acum, validăm tacticile lor abuzive. Alegerea este în fiecare unitate: fie protestăm şi luptăm pentru drepturilor noastre, fie cedăm presiunilor şi rămânem resemnaţi şi tăcuţi”, au mai transmis sindicaşiştii.

Citeşte şi: Ministerul Educației face angajări. Ce posturi vor fi scoase la concurs

Organizaţiile sindicale susţin că tensiunile din sistem sunt amplificate de efectele unor măsuri adoptate de Guvern prin Legea nr. 141/2025, despre care afirmă că ar fi afectat semnificativ veniturile şi condiţiile de muncă ale angajaţilor din educaţie.

„Printre măsurile luate amintim: creşterea normei didactice, supraaglomerarea efectivelor de beneficiari primari la clasă/grupă,comasarea unităţilor de învăţământ, reducerea plafonului până la care se acordă indemnizaţia de hrană şi voucherele de vacanţă, precum şi neplata sumelor provenite din hotărâri judecătoreşti. A boicota aceste simulări este un act minim de demnitate, o formă de protest care nu ne afectează financiar, dar care trimite un semnal puternic. Este doar un test premergător protestelor masive de la finalul anului şcolar”, se mai arară în comunicatul de presă.

Sindicatele mai afirmă că boicotul ar putea fi aplicat în numeroase unităţi de învăţământ din ţară şi anunţă că vor reveni cu detalii suplimentare înainte de desfăşurarea simulărilor.

„Având în vedere actuala situaţie, suntem obligaţi să amânăm prezentarea rezultatelor finale ale referendumului. Vom veni cu noi precizări cu câteva zile înainte de simulări”, se mai arată în comunicat.

Simularea Evaluării Naţionale este programată să înceapă săptămâna viitoare în unităţile de învăţământ din România.

Citeşte şi: Universitățile străine vor cât mai mulți studenți români. În ce țări taxele de școlarizare sunt zero

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
“Rădoi și-a pierdut din simpatie la Gaziantep după 3 înfrângeri!” Șumudică, dezvăluiri despre situația românului în Turcia
Capital.ro
Reguli noi pentru permisul de conducere. Modificare la examenul pentru categoria B. Directiva UE
Playtech.ro
Creditul pe telefon în 5 minute: ce verifică de fapt sistemele și unde apar erorile
Adevarul
Ce putere nu ar trebui să aibă niciodată președintele SUA. Avertismentul lui Barack Obama: „Aceasta este linia roșie”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
”Nu știi nimic, ești pe altă planetă!”. Anghel Iordănescu, acuzat că nu l-a oprit pe Miodrag Belodedici să fugă din țară: ”A fost groaznic!”
MediaFlux
Horoscop financiar pentru săptămâna 11-17 mai 2026. Cele patru zodii care vor câștiga o sumă mare de bani
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi