Celebrul dirijor Kurt Masur a încetat din viaţă

„Cu profundă tristețe scriu în numele familiei Masur și al Filarmonicii din New York că, la 19 decembrie 2015, a încetat din viață Kurt Masur, directorul nostru muzical între 1991 și 2002 și, ulterior, director muzical emerit”, a anunțat sâmbătă Matthew VanBesien, președintele orchestrei filarmonice care îi datorează lui Masur faptul că și-a regăsit strălucirea pe firmamentul orchestrelor simfonice, după mai mulți ani în umbră.

Kurt Masur, care a anunțat în 2012 că suferă de maladia Parkinson, a încetat din viață la Greenwich, în Connecticut (nord-estul Statelor Unite), potrivit cotidianului New York Times.

Kurt Masur s-a născut în Silezia la 18 iulie 1927. Regiunea aparținea la acea dată Germaniei, însă a fost anexată la Polonia după Al Doilea Război Mondial.

De tânăr, lui Masur i-a plăcut muzica și a studiat pianul, orga, violoncelul și chiar instrumentele de percuție. Însă o rană la tendonul mânii drepte l-a forțat să aleagă dirijatul.

Alte articole

Doliu URIAȘ în lumea artistică din România. A murit Mieluță Bibescu, regele saxofonului și al clarinetului, unul dintre cei mai iubiți muzicieni din țară

Minodora este în doliu. Artista a făcut anunțul trist: „S-a dus prea devreme, Dumnezeu să te odihnească”

După ce a fost înrolat cu forța în Wehrmacht și trimis în Olanda, el studiază dirijatul și compoziția la Conservatorul din Leipzig.

Din 1955, este numit director titular al Filarmonicii din Dresda, în Republica Democrată Germană (RDG), și devine unul dintre cei mai cunoscuți șefi de orchestră ai Germaniei comuniste.

Director al orchestrei Gewandhaus din Leipzig între 1970 și 1996, Kurt Masur a străbătut întreaga lume, dând aproape 1.000 de concerte de ambele părți ale Cortinei de Fier — inclusiv în Statele Unite, din anii 1970 — și adăugând în panteonul culturii înregistrările celor mai mari simfonii.

Gewandhaus „îl plânge” pe „Kapellmeister”-ul său, se poate citi pe pagina de internet a celebrei orchestre unde a fost postată o fotografie a dirijorului.

La mult timp după reunificarea Germaniei, el a explicat că „a trăit într-un stat în care ți se spunea fără încetare ce era bine pentru tine, ce era rău și unde, mai presus de toate, se încerca prezentarea Vestului ca o realitate înfricoșătoare”. Cel care nu era deranjat să îi strângă mâna liderului est-german Erich Honecker de fiecare dată când acesta asista la concertele sale, a recunoscut însă că și-a dat seama târziu de această opresiune intelectuală.

Cu toate acestea, în toamna lui 1989 destinul său a luat o întorsătură neașteptată. Kurt Masur a transformat sediul orchestrei sale în focar al mișcărilor de protest și a contribuit decisiv pentru ca marea manifestație de la 9 octombrie 1989 de la Leipzig să nu devină o baie de sânge.

„Mulți oameni nu vor uita niciodată cum s-a implicat în toamna lui 1989 pentru o schimbare structurală în RDG, pentru libertatea individului și democrație”, a subliniat președintele german, Joachim Gauck, el însuși pastor militând în rândurile opoziției.

„Prin înalta sa statură, intelectuală, muzicală și fizică, Kurt Masur a reușit să dea o lovitură fatală unui regim disprețuit”, a reamintit fostul ministru francez al culturii Jack Lang.

După căderea Zidului Berlinului, celebrul șef de orchestră cu o statură deja internațională s-a instalat la New York, unde a preluat conducerea Filarmonicii între 1991 și 2002, apoi la Paris, unde a dirijat Orchestra Națională a Franței cu începere din septembrie 2002.

Aceasta din urmă i-a adus un omagiu directorului său muzical onorific care a reușit „să stabilească o relație privilegiată cu muzicienii, stimulând această care distinge orchestrele unele de altele”.

Se poate ca, la 20 septembrie 2001, la New York, Kurt Masur să fi dat concertul vieții sale. Într-un oraș unde din ruinele atentatelor de la 11 Septembrie ieșea în continuare fum, el și filarmonica „sa” au interpretat durerosul „Recviem german” al lui Brahms.

„Convingerea absolută a lui Masur că muzica poate lansa puternice mesaje și să participe la vindecare a provocat uneori zâmbete. Dar nu și acum”, a scris la acea dată criticul muzical de la Times.

Odată cu trecerea anilor, acest „german atipic” (cum s-a definit el însuși) nu s-a sfiit să aducă în discuție chestiunea morții sale.

„Cu cât îmbătrânești, cu atât mai mult ești întrebat „, a explicat el în 2003 cotidianului Berliner Zeitung. „A interpreta muzică înseamnă a face în așa fel încât oameni să simtă vecinătatea morții, să își dea seama că tot ce este frumos în viață se va încheia într-o zi”, a adăugat Kurt Masur.