Cercetarea românească primeşte 60 de MILIOANE de EURO pentru dezvoltare

Ministrul delegat pentru Învăţământ superior, Cercetare știinţifică şi Dezvoltare tehnologică, Mihnea Costoiu, participă marţi, 30 septembrie, alături de premierul Victor Ponta, la festivitatea de lansare a 17 proiecte în cadrul operaţiunii „Dezvoltarea infrastructurii Cercetare-Dezvoltare existente şi crearea de noi infrastructuri CD (laboratoare, centre de cercetare)” - Axa prioritară 2 POS CCE - „Cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare pentru competitivitate”.
Roxana Gagiu
29 sept. 2014, 18:23
Cercetarea românească primeşte 60 de MILIOANE de EURO pentru dezvoltare

Evenimentul se va desfăşura la sediul Institutului de Cercetare – Dezvoltare Aerospaţială „ELIE CARAFOLI” – I.N.C.A.S. din Bucureşti (Sala Amfiteatru), începând cu ora 10:30.

Potrivit unui comunicat remis de MEN, beneficiarii celor 17 proiecte de cercetare, în valoare de 60 de milioane de euro, sunt 7 universităţi, 8 institute de cercetare şi 2 spitale.

Prin demararea acestor proiecte, cercetarea ştiinţifică din România câştigă noi forţe prin consolidarea unor laboratoare şi centre de cercetare la cele mai înalte standarde, graţie unor dotări de ultimă generaţie în domenii de cea mai autentică necesitate, cum ar fi: energie – 2 proiecte (stocare, eficienţă energetică), materiale si procese inovative – 4 proiecte (noi materiale, structuri aerodinamice), mediu – 6 proiecte (ecosistemele acvatice, poluarea mediului), sănătate – 5 proiecte (patologie cardiovasculară, terapie genetică, cercetări farmaceutice, cancer pulmonar).

La eveniment vor participa reprezentanţi ai beneficiarilor, directori de institute de cercetare, rectori şi cercetători implicaţi în proiecte.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Jucătorul care a „surprins tot cartierul” e pregătit să semneze pe încă un sezon cu FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu trage semnalul de alarmă. Avertismentul fostului candidat: Taxe mici sau deloc. România trebuie să producă
Playtech.ro
Ce cheltuieli nu pot fi cerute chiriașului, potrivit legii
Adevarul
Scandal sexual în Muntenegru. Doi oficiali de rang înalt și-au dat demisia după ce pe internet a apărut un clip în care apar în ipostaze intime
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce s-a întâmplat cu trupul bărbatului găsit mort în curtea spitalului d... Vezi mai mult
iamsport.ro
Radu Naum a IZBUCNIT: ”Suntem prizonierii unor cetățeni în lupta lor cu FCSB! Ce țară e asta în care o sentință definitivă nu are nicio noimă?!”
MediaFlux
Comisia Europeană anunță că TikTok încalcă Regulamentul privind serviciile digitale: Pentru modul în care creează dependență 
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil