Cercetătorii au descoperit locul de pe Pământ unde nu se poate trăi. N-a fost găsită acolo nicio formă de viaţă

Studiile amănunţite ale cercetătorilor de la Universitatea Paris-Sud au relevat care este cel mai lipsit de viață loc de pe planetă.
Iulian Tudor
04 nov. 2019, 20:00
Cercetătorii au descoperit locul de pe Pământ unde nu se poate trăi. N-a fost găsită acolo nicio formă de viaţă

Contrar opiniilor preconcepute, nu Marea Moartă este locul cel mai lipsit de viaţă de pe Terra, oamenii de ştiinţă de la Paris-Sud dovedind imposibilitatea existenței oricărei bacterii în Valea Dallol, din Depresiunea Danakil, din Etiopia.

„Cu toate acestea, studiul confirmă faptul că chiar și pe Pământ există locuri lipsite de orice semn de viață, în ciuda prezenței apei în ele„, afirmă cercetătorii, citați de jurnalul Nature Ecology & Evolution.

În studiu se menționează că apa din lacurile acestei văi vulcanice este foarte sărată și saturată de magneziu, astfel încât temperatura lui atinge 108 grade Celsius. Potrivit oamenilor de știință, nicio celulă vie nu poate exista în astfel de condiții.

Cu toate acestea, specialiștii au reușit să găsească viață în apropierea văii – acestea e vorba de Archaea unicelulară.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Când trebuie montate anvelopele de iarnă? Șoferii riscă amenzi de până la 4.325 de lei
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT