Conducerea Senatului nu a putut discuta cererea DNA de urmărire penală a lui Corlăţean, din lipsă de cvorum UPDATE

Biroul permanent al Senatului nu s-a putut reuni, marţi, pentru a discuta cererea DNA privind începerea urmăririi penale în cazul lui Titus Corlţean, în dosarul Diaspora, pentru că nu a existat cvorum. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a convocat o nouă şedinţă săptămâna viitoare.
Iulian Tudor
17 mai 2016, 05:31
Conducerea Senatului nu a putut discuta cererea DNA de urmărire penală a lui Corlăţean, din lipsă de cvorum UPDATE

UPDATE ora 11.50 Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat că a reprogramat ședința pentru luni, 23 mai, ora 11.00, potrivit Agerpres.

„Nu am o veste pe care îmi imaginez că o așteptați. Biroul permanent s-a întrunit fără să fie cvorum. Am fost șase membri ai Biroului prezenți, cvorumul este de minim șapte și am reprogramat reuniunea Biroului Permanent pentru luni, 23 mai, ora 11,00, cu speranța că cei care sunt în teritoriu vor putea să vină„, a spus Tăriceanu.

El a explicat că au fost absenți membri ai Bp de la toate partidele. „Faptul că s-a făcut convocarea de pe o zi pe alta probabil că le-a creat unora dintre colegi probleme. Eu mi-am abandonat prima parte a programului de astăzi pentru ca să facem ședința și să o pot prezida, dar, din păcate, nu e suficient. De la toate partidele văd că au fost absenți„, a adăugat Tăriceanu.

„Datoria mea este să convoc ședința, nu pot să citesc gândurile fiecăruia dintre membrii Biroului permanent. Sunt niște termene pe care le are și Comisia juridică în interiorul cărora trebuie să analizeze dosarele. De altfel, am și primit o scrisoare de la președintele comisiei care propune niște termene, dar sigur că nu le putem lua în considerație decât în momentul în care ne întrunim în ședință și avem cvorumul legal”, a explicat el.

Solicitarea DNA privind inceperea urmaririi penale fata de fostul ministru de Externe Titus Corlatean a ajuns luni la Senat. In astfel de situatii, procedura prevede intrunirea Biroului permanent, care da un termen Comisiei juridice sa intocmeasca un raport pe baza referatului DNA. Ulterior, plenul Senatului se pronunta prin vot asupra raportului Comisiei juridice, potrivit hotnews.ro.

Procurorul-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru inceperea urmaririi penale fata de senatorul Titus Corlatean, fost ministru de Externe, in dosarul „Vot Diaspora 2014”, in legatura cu savarsirea infractiunilor de abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite pentru altul si impiedicarea exercitarii drepturilor electorale.

Laura Codruta Kovesi a precizat ca dosarul „Vot Diaspora 2014” are 19 volume si au fost audiati in acest dosar inclusiv ambasadori. „Au fost audiati si ambasadori si sefi ai misiunilor diplomatice, au fost audiati si functionari din cadrul ministerului. Pot sa va spun ca atasat referatului procurorului au fost inaintate 19 volume, copii ale dosarului, in care se regasesc declaratii de martori, persoane sau functionari care au fost implicati in aceste activitati. Sunt documente ridicate de la diverse institutii publice, alte date si informatii pe care se bazeaza probatoriul in acest moment„, a spus sefa DNA.

CITEŞTE ŞI: Dragnea, despre cererea DNA privind începerea urmăririi penale faţă de Corlăţean: „Nu mă aşteptam la asta”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Titular de la FCSB intrat pe „lista neagră” a lui Reghecampf: „Nu sunt mulțumiți de el!”
Capital.ro
Datoria guvernamentală a României a depășit 1.230 de miliarde de lei în august 2026. Cât a ajuns să reprezinte din PIB
Playtech.ro
Ce faci dacă un moștenitor nu vrea să vină la notar. Soluția legală pentru ca o casă să nu rămână blocată ani întregi
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT