Certificatul UE Covid-19, valabil 12 luni. Trebuie să faciliteze libera circulaţie fără discriminare

Parlamentul European şi-a adoptat joi poziţia de negociere cu privire la propunerea de certificat pentru a reafirma dreptul la liberă circulaţie în Europa în timpul pandemiei. Potrivit unui comunicat, eurodeputaţii au fost de acord că noul „certificat UE Covid-19” ar trebui să fie valabil timp de 12 luni şi nu mai mult.
Alina Costache
29 apr. 2021, 12:08
Certificatul UE Covid-19, valabil 12 luni. Trebuie să faciliteze libera circulaţie fără discriminare
Certificatul UE Covid-19, valabil 12 luni
Certificatul UE Covid-19

Cu toate acestea, certificatele UE Covid-19 nu vor servi drept document de călătorie şi nici nu vor deveni o condiţie prealabilă pentru exercitarea dreptului la liberă circulaţie, afirmă eurodeputaţii, potrivit News.ro.

Certificatul UE Covid-19, valabil 12 luni

Propunerea legislativă privind cetăţenii UE a fost aprobată cu 540 de voturi „pentru”, 119 „împotrivă” şi 31 abţineri, în timp ce propunerea privind resortisanţii ţărilor terţe a fost adoptată cu 540 de voturi „pentru”, 80 „împotrivă” şi 70 abţineri.

Votul a avut loc miercuri, rezultatele fiind anunţate joi dimineaţa. Atât Parlamentul, cât şi Consiliul sunt acum gata să înceapă negocierile. Obiectivul este de a se ajunge la un acord înaintea sezonului turistic de vară.

Teste gratuite pentru Covid-19 şi fără restricţii de călătorie suplimentare

Titularii unui certificat UE Covid-19 nu ar trebui să facă obiectul unor restricţii de călătorie suplimentare, cum ar fi carantina, autoizolarea sau testarea, potrivit Parlamentului. Eurodeputaţii au subliniat de asemenea că, pentru a evita discriminarea împotriva persoanelor care nu au fost vaccinate şi din motive economice, ţările membre UE ar trebui „să asigure teste universale, accesibile, în timp util şi gratuite”.

Citeşte şi: Rareş Bogdan explică cum vor putea cetăţenii europeni să circule fără certificat de vaccinare. Sunt 3 opţiuni

Compatibilitatea cu iniţiativele naţionale

Parlamentul doreşte să se asigure că certificatul UE funcţionează în paralel cu orice iniţiativă instituită de statele membre, care ar trebui să respecte, de asemenea, acelaşi cadru juridic comun.

Statele membre trebuie să accepte certificatele de vaccinare eliberate în alte state membre pentru persoanele ce au primit un vaccin autorizat pentru utilizare în UE de către Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) (în prezent Pfizer-BioNTech, Moderna, AstraZeneca şi Janssen), susţin eurodeputaţii. Va fi la latitudinea statelor membre să decidă dacă acceptă, de asemenea, certificatele de vaccinare eliberate în alte state membre pentru vaccinurile enumerate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru utilizare de urgenţă.

Garanţii privind protecţia datelor

Certificatele vor fi verificate pentru a preveni frauda şi falsificarea, precum va vi verificată şi autenticitatea sigiliilor electronice incluse în document. Datele cu caracter personal obţinute din certificate nu pot fi stocate în statele membre de destinaţie şi nu va exista o bază de date centrală la nivelul UE. Lista entităţilor care vor prelucra şi primi date va fi publică, astfel încât cetăţenii să îşi poată exercita drepturile în materie de protecţie a datelor în temeiul Regulamentului general privind protecţia datelor.

Vaccinuri accesibile, alocate la nivel mondial

În cele din urmă, deputaţii subliniază că vaccinurile împotriva Covid-19 trebuie să fie produse la scară largă, la preţuri accesibile şi alocate la nivel mondial. De asemenea, aceştia îşi exprimă îngrijorarea cu privire la problemele grave cauzate de nerespectarea termenelor de producţie şi de livrare.

În urma votului în plen, Juan Fernando López Aguilar (S&D, Spania), preşedintele Comisiei pentru libertăţi civile şi raportor, a declarat: „Trebuie să punem în aplicare certificatul UE Covid-19 pentru a restabili încrederea cetăţenilor în spaţiul Schengen, în timp ce continuăm să luptăm împotriva pandemiei. Statele membre trebuie să îşi coordoneze răspunsul în condiţii de siguranţă şi să asigure libera circulaţie a cetăţenilor în UE. Vaccinurile şi testele trebuie să fie accesibile şi gratuite pentru toţi cetăţenii. Statele membre nu ar trebui să introducă restricţii suplimentare odată ce certificatul este în vigoare”.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imagini de la priveghiul interlopului Ilie Bălăceanu, pe lux și opulență! Casa lui, plină ochi
Fanatik.ro
Fosta iubită a unui celebru fotbalist va fi concurentă la Insula Iubirii. Cum se descrie frumoasa vedetă
Capital.ro
Doliu fără margini: a murit Marea Doamnă a televiziunii din România. Sanda Țăranu avea 87 de ani
Playtech.ro
Se schimbă modul de taxare a gunoiului în București. Cine va plăti mai mult și cine ar putea plăti mai puțin
Adevarul
Un angajat al primăriei a găsit din întâmplare lingouri de aur de 40.000 de euro în timp ce tundea iarba
wowbiz.ro
Primele măsuri după ce o dronă s-a prăbușit în Galați, anunțate de Nicușor Dan: „Consulul Rusiei de la Constanţa a fost declarată persoană non grata, iar consulatul se va închide”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Când vor putea reveni acasă locatarii blocului lovit de dronă în Galaţi! Oameni vor fi ajutați de stat pentru reparaţia apartamentelor
iamsport.ro
Gigi Becali l-a văzut la Sfânta Liturghie și i-a zis direct: ”Vreau să lucrezi pentru mine!”
MediaFlux
Rusia face un anunț de ultimă oră! Putin ia măsuri după drona căzută la Galați
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți