Certificatul verde se schimbă: „A fost gândit mai mult ca o măsură de coerciţie şi nu e corect”

Gabriel Zetea a afirmat că” certificatul verde a fost gândit mai mult ca o măsură de coerciţie împotriva românilor”.
Filip Stan
29 nov. 2021, 20:32
Certificatul verde se schimbă:

Deputatul PSD Gabriel Zetea a declarat, luni, la emisiunea Talk News de la Profit TV, despre proiectul de lege privind certificatul verde, că acesta a fost gândit mai mult ca o măsură de coerciţie împotriva românilor, iar ministrul PSD Alexandru Rafila îl gândeşte altfel, ca un parteneriat, astfel că nu vom mai vorbi despre un certificat verde ci despre ci un certificat pentru gestionarea situaţiei pandemice. Zetea a afirmat că este posibil ca proiectul să treacă de Parlament în maximum două săptămâni, deşi sunt două extreme în Legislativ şi este nevoie să se ajungă la o variantă de mijloc.

Certificat verde în funcţie de incidenţă. Rafila: Să nu fie metodă de constrângere

Gabriel Zetea a afirmat că” certificatul verde a fost gândit mai mult ca o măsură de coerciţie împotriva românilor”.

”Ministrul PSD, domnul Rafila îl gândeşte altfel, ca un parteneriat. Nici măcat nu cred că vom mai vorbi despre un certificat verde, ci vom vorbi despre un certificat pentru gestionarea situaţiei pandemice, împotriva COVID-19, ca să înţelegem că este un certifcat  implementat pentru această pandemie şi nu ca să rămână, să alimenteze teoriile conspiraţiei”, a spus deputatul PSD.
Zetea a menţionat că, în opinia sa, proiectul va trece de Parlament, dacă nu săptămâna viitoare, în două săptămâni şi a afirmat că există mai multe opinii în Legislativ, pe acest subiect.
”Nu e uşor, există două exreme în Parlament, unii care vor un certificat verde care şi din punctul meu de vedere este neconstituţional şi limitează drepturile persoanelor, şi unii care nu îl vor deloc, cei de la AUR. Trebuie să găsim varianta de mijloc, să fie şi eficient pentru combaterea pandemiei, dar să nu încălcăm drepturi, şi să nu îl folosim ca o metodă de coerciţie. Asta s-a încercat de doi ani de zile, să fie forţaţi, cel puţin o parte din populaţie, să accepte unele măsuri. Nu a mers, îl putem îmbunătăţi cu un parteneriat între autorităţile publice şi oameni, cetăţeni”, a mai comentat Zetea.

Comisia Europeană cere României certificat verde COVID obligatoriu şi creşterea ritmului de vaccinare: „Nu mai putem aştepta încă o lună, pentru că virusul nu aşteaptă”
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a explicat sistemul pe care l-a propus privind implementarea certificatului verde doar în anumite perioade, pentru toate activităţile, el argumentând că face aceste propuneri la acest moment în condiţiile în care nivelul de protecţie în rândul persoanelor vaccinate anti-COVID a scăzut, iar rezultatul testelor antigen rapide nu este unul relevant.

El a susţinut implementarea aşa-numitului certificat „universal”, pentru toate tipurile de activităţi atunci când se constată, timp de trei săptămâni, o creştere „susţinută” a numărului de cazuri, indiferent de incidenţă, dar depinzând de trend, şi renunţarea la certificat atunci când incidenţa începe să scadă trei săptămâni consecutiv, până se ajunge la o incidenţă mică, nivelul urmând să fie stabilit de experţii de la Institutul de Sănătate Publică.

Proiectul semnat de preşedintele PNL Florin Cîţu, privind introducerea certificatului verde la locul de muncă şi care cuprinde sancţiuni care merg până la desfacerea contractului de muncă pentru cei care nu se vaccinează a fost respins de Senat şi a rămas blocat la Camera Deputaţilor, for decizional.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Ce mesaj i-a transmis Cristiano Ronaldo fiului său, direct de la CM 2026. Cristiano Ronaldo Jr. a sărbătorit împlinirea a 16 ani
Capital.ro
UE pregătește reguli noi pentru ITP. Ce se schimbă pentru milioane de șoferi și ce mașini riscă să fie respinse
Playtech.ro
Elevii se întorc la școală cu reguli noi. Cum vor arăta testele și evaluările din toamnă. Profesorii care nu respectă noile reguli riscă sancțiuni
Adevarul
Topul destinațiilor de vacanță din Europa în care verile sunt răcoroase, iar peisajele, uluitoare
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A ascultat de frică și a scăpat cu viață. Femeia care trebuia să sară înaintea Mariei Eduarda s-a retras în ultimul moment
iamsport.ro
Terorizat de un cămătar, Gigi Becali a luat o decizie neașteptată: ”Nu sunt mândru!”
MediaFlux
Arma secretă a lui Donald Trump. Membrii cabinetului său o mănâncă zilnic
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?