Specialiștii CFA cred că și anul acesta vom avea probabil o creștere economică în jurul lui zero, iar deficitul bugetar în jur de 6%, ar fi o mare realizare, dar va rămâne în continuare nesustenabil. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare este însă optimist în privința strategiei fiscal bugetare.
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi, că, pentru anul viitor, dacă ne vom încasa taxele şi impozitele care au fost stabilite în acest an şi vom fi prudenţi în modul în care vom cheltui banii, nu va mai fi nevoie să creştem alte taxe sau impozite.
Vești bune de la ANAF. Schimbarea de ultimă oră care îi vizează pe toţi românii
Adrian Codîrlașu atrage atenția că majorările de impozite pe proprietate care au loc de la 1 ianuarie 2026 nu vor fi suficiente pentru reducerea deficitului bugetar și este foarte probabil ca în a doua parte a anului viitor să avem o nouă majorare de TVA, undeva la nivelul 23%-24%, similiar cu media din Uniunea Europeană. El precizează că în 2025 am avut deja trei majorări de taxe și impozite și că, probabil, tendința va continua și anul viitor, potrivit economica.net.
Raportul CFA se concentrează în continuare pe zona de taxe indirecte, pentru că de acolo statul va colecta cel mai repede şi cel mai bine. Cota de TVA de 21% ne pune fix la media UE, dar sunt şi ţări care au 24%.
România a mai avut această cotă în timpul crizei din 2008-2009. În acest context, încă o creştere la TVA nu doar că nu e imposibilă, ci este chiar probabilă. Într-un scenariu mai pesimist al CFA ne puteam întoarce la cota de 24%. Bineînțeles, creșterea accizelor își va urma calendarul european.
Totuși, majorarea taxelor indirecte va antrena în continuare inflația, care va rămâne probabil ridicată și în 2026. Citește și previziunile privind cursul leu euro ale CFA.
Un alt aspect important subliniat de Adrian Codîrlașu este cel legat de datoria publică care va tot crește. Anul viitor numai cheltuielile cu dobânzile la datoria publică vor depăși 3% din PIB, probabil undeva la 3,5% din PIB.
Alte riscuri pentru 2026 sunt legate de posibila regândire a cotei unice, în sensul ridicării ei mai sus de nivelul de 16%-17%, reintroducerea impozitului progresiv fiind amânată cel mai probabil cu un an sau doi. Și totuși, taxele și impozitele pe muncă au devenit deja împovărătoare.
”IMCA duce la concedieri, prețuri mai mari ale produselor finite și plecări ale investitorilor din România”, spune Adrian Codîrlașu, președinte CFA România. El arată că acest tip de impozit face rău și angajaților și angajatorilor. ”De fapt, familiile cu cele mai mici venituri sunt cele mai lovite de o astfel de măsură, lucru demonstrat și de statisticile UE”, spune Codîrlașu.
În acest context, șeful CFA spune că ar trebui probabil regândită cota unică, nu renunțat la ea, dar poate că nivelul de 16% este prea mic și un impozit de 17% sau chiar 18% ar fi probabil mai potrivit, iar salariul minim pe economie ar trebui mărit tocmai pentru a proteja familiile cu venituri mici în fața inflației și a majorărilor de prețuri la utilități.
Bolojan: Dacă ne vom încasa taxele şi impozitele care au fost stabilite în acest an şi vom fi prudenţi în modul în care vom cheltui banii, nu va mai fi nevoie să creştem alte taxe sau impozite
”Pentru anul viitor, dacă ne vom încasa taxele şi impozitele care au fost stabilite în acest an şi vom fi prudenţi în modul în care vom cheltui banii, nu va mai fi nevoie să creştem alte taxe sau impozite”, a spus şeful Executivului în ultima şedinţă de Guvern din acest an.
El a menţionat că anul acesta ”a achitat toate datoriile pe programele de dezvoltare pentru constructorii din România”.
”Intrăm anul viitor fără datorii asigurând atât accesarea fondurilor europene cât şi plata constructorilor şi garantând investiţiile pentru anul următor”, a afirmat el.