CFR SA a lansat licitaţiile pentru elaborarea studiilor de fezabilitate pentru modernizarea a 23 de staţiii de cale ferată

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunţat joi că a lansat licitaţiile în vederea elaborării studiilor de fezabilitate pentru modernizarea a 23 de staţii de cale ferată incluse în proiectul Modernizarea a 47 de staţii de cale ferată, parte integrantă a Programului Operaţional Infrastructură Mare, valoarea acestora fiind de 6,8 milioane lei, fără TVA.
Filip Stan
04 iul. 2019, 11:14
CFR SA a lansat licitaţiile pentru elaborarea studiilor de fezabilitate pentru modernizarea a 23 de staţiii de cale ferată

 ”Sucursalele Regionale de Căi Ferate Bucureşti, Braşov, Iaşi şi Timişoara au lansat procedurile de licitaţie în vederea elaborării studiilor de fezabilitate pentru modernizarea a 23 de staţii de cale ferată: Târgovişte, Ploieşti Vest, Sinaia, Buşteni, Videle, Titu, Băile Herculane, Petroşani, Orşova, Miercurea Ciuc, Făgăraş, Sebeş Alba, Gheorghieni, Reghin, Aiud, Teiuş, Războieni, Suceava Nord, Paşcani, Vatra Dornei Băi, Vereşti, Dolhasca şi Gura Humorului (Oraş) – aflate pe raza judeţelor Dâmboviţa, Prahova, Teleorman, Caraş Severin, Hunedoara, Mehedinţi, Harghita, Braşov, Alba, Mureş, Iaşi şi Suceava”, arată un comunicat emis joi de companie.

 Valoarea costurilor estimate pentru elaborarea studiilor de fezabilitate aferente celor 23 staţii CF este de 6.844.382 lei fără TVA, iar sursa de finanţare este inclusă în bugetul CFR SA, la capitolul fonduri externe nerambursabile.

”Obiectivele prevăzute în elaborarea studiilor de fezabilitate au drept scop asigurarea unor servicii de calitate într-un spaţiu modern, adaptat cerinţelor pieţei şi nevoilor călătorilor, cu accent deosebit pe: modernizarea şi repararea clădirilor de călători, inclusiv facilităţi pentru persoanele cu mobilitate redusă; înălţarea peroanelor în conformitate cu standardele europene, modernizarea copertinelor, a liniilor din staţii, pasajelor, pasarelelor şi asigurarea accesului la peroanele intermediare; asigurarea sistemelor de ventilaţie şi încălzire, montarea de panouri fonoabsorbante; modernizarea echipamentelor de telecomunicaţii şi de informare a publicului călător; înlocuirea instalaţiilor electrice, sanitare şi termice şi refacerea sistemului de drenaj; asigurarea elementelor de siguranţă în staţii, prin construirea unor rampe speciale pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi, balustrare, garduri de siguranţă între liniile din staţii etc.”, precizează compania.

Anunţurile de participare la licitaţiile deschise organizate de Sucursalele Regionale CF Bucureşti, Braşov, Iaşi şi Timişoara sunt disponibile în Sistemul informatic colaborativ pentru mediu performant de desfasurare al achizitiilor publice (SICAP), subliniază reprezentanţii CFR.

Procedurile de licitaţie pentru elaborarea studiilor de fezabilitate pentru primele 24 staţii de cale ferată, incluse în proiectul Modernizarea a 47 de staţii de cale ferată – Satu Mare, Baia Mare, Jibou, Dej Călători, Beclean pe Someş, Valea lui Mihai, Carei, Salonta, Târgu Jiu, Alexandria, Caracal, Filiaşi, Roşiori Nord, Piatra Olt,  Mangalia, Neptun (Hc), Costineşti Tabără, Ciulniţa, Râmnicu Sărat, Adjud, Comăneşti, Făurei, Tecuci şi Mărăşeşti -, aflate pe raza judeţelor Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Olt, Dolj, Teleorman, Buzău, Bacău, Brăila, Galaţi, Vrancea, Constanţa şi Călăraşi, au fost lansate la începutul lunii iunie, de Sucursalele Regionale de Căi Ferate Cluj, Craiova, Constanţa şi Galaţi.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Şumudică – Mihai Stoica, schimb de mesaje incredibil după plecarea de la FCSB!
Capital.ro
Horoscopul săptămânal pentru perioada 16-22 noiembrie 2026. În timp ce alte zodii amână și găsesc scuze, acest semn zodiacal preia inițiativa
Playtech.ro
De ce tot mai mulți oameni desenează linii albe pe geamuri. Au un rol mult mai important decât pare
Adevarul
Negocieri secrete în PNL. Ce condiții pune tabăra conservatoare pentru a face pace cu Bolojan SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
Mihai Bendeac a dezvăluit de ce ”e imposibil” să aibă vreodată copii. Mărturie emoționantă: ”Trăind cu el, a fost ca și cum aveam un copil”
MediaFlux
Ce salariu trebuie să ai și câți ani să muncești pentru o pensie de 7.000 de lei net. Calculele în funcție de venit și ce prevede legea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România