Charles Aznavour şi-a anulat un concert din cauza unor probleme de sănătate

Cântăreţul francez Charles Aznavour, în vârstă de 93 de ani, a fost nevoit să îşi anuleze un concert programat miercuri seară, la Sankt Petersburg, în Rusia, din cauza unor dureri lombare severe, transmite AFP.    
Alina Costache
26 apr. 2018, 11:41
Charles Aznavour şi-a anulat un concert din cauza unor probleme de sănătate

Charles Aznavour şi-a anulat un concert din cauza unor probleme de sănătate. Potrivit purtătorului său de cuvânt, Aznavour se va întoarce în Franţa joi.

Acesta a adăugat că artistul nu a fost internat în spital. Reprezentanţii sălii de spectacole au precizat, într-un comunicat, că acest concert a fost reprogramat pentru aprilie 2019.

Charles Aznavour, care va împlini 94 de ani în luna mai, „s-a simţit rău în timpul repetiţiilor”, a declarat pentru RBK directorul sălii de spectacole, Emma Lavrinovitch. Aceasta a spus că artistul „a fost dus la spital pentru investigaţii” şi s-a urcat singur în ambulanţă.

Charles Aznavour, fiu al unui cuplu de migranţi armeni, pe numele real Charles Aznavourian, s-a născut pe 22 mai 1924, la Paris. Supranumit „Sinatra francez”, Charles Aznavour a trebuit să lupte la începuturile carierei sale pentru a impune în mediul artistic talia, fizicul şi vocea lui atipice, înainte de a deveni celebru, începând cu jumătatea anilor ’50. Este unul dintre cei mai simpatizaţi şi mai longevivi cântăreţi francezi, a apărut în peste 60 de filme şi a compus peste 1.000 de cântece, din care aproximativ 150 în limba engleză, 100 în italiană, 70 în spaniolă şi 50 în germană.

Charles Aznavour şi-a început călătoria artistică la vârsta de 9 ani, cochetând cu actoria. Abia în adolescenţă a ales să devină cântăreţ, iar, în 1946, a fost descoperit de Édith Piaf, pe care a acompaniat-o în turneele ei din Franţa şi Statele Unite ale Americii.

În 1974, Aznavour s-a bucurat de succes în Marea Britanie, unde celebra piesă „She” a ajuns pe prima poziţie a clasamentelor de trei ori mai repede decât orice alt cântec de până atunci.

De-a lungul timpului a colaborat cu Édith Piaf, Fred Astaire, Frank Sinatra (Aznavour a fost unul dintre puţinii cântăreţi europeni invitaţi să cânte cu el), Andrea Bocelli, Bing Crosby, Ray Charles, Bob Dylan, Liza Minnelli, Elton John, Dalida, Serge Gainsbourg, Josh Groban, Petula Clark, Tom Jones, Shirley Bassey, José Carreras, Laura Pausini, Nana Mouskouri şi Julio Iglesias. În 1974, Jack Jones a înregistrat un întreg album de compoziţii marca Aznavour, denumit „Write me a love song, Charlie”, care a fost relansat şi pe CD, în 2006.

Anul trecut, Charles Aznavour a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Panică în Danemarca – Ucraina! Christian Eriksen s-a prăbușit din nou pe gazon la aproape 5 ani de la incidentul de la EURO 2020. Primele reacții din partea medicului naționalei daneze. Update
Capital.ro
Se schimbă amenzile în România! Informația care ar putea dispărea definitiv din procesul-verbal
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu bagajele nerevendicate de pe Aeroportul Otopeni. Cât timp sunt păstrate și ce se întâmplă cu ele după un an
Adevarul
De ce apare miriapodul de casă și cât de periculos este „gândacul cu multe picioare”: riscurile mușcăturii și cum scapi de el din locuință
wowbiz.ro
Medic rezident găsit fără viață în Spitalul Floreasca. Care ar fi cauza morții. Alexandru Rogobete: „Dumnezeu să te odihnească în pace, drag coleg”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
A fost alături de România în SUA și e convins: ”Puteam fi campioni mondiali în '94!”. Care ar fi fost marele avantaj al naționalei noastre
MediaFlux
Cum arată și cu ce se ocupă fiica cea mare a lui Cabral. Inoke Ibacka se întreține singură la 23 de ani
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți