Charlie Sheen şi vedeta porno Brett Rossi S-AU DESPĂRŢIT

Actorul Charlie Sheen s-a despărţit de vedeta porno Brett Rossi, în vârstă de 25 de ani, cu care s-a logodit anul acesta, de Ziua îndrăgostiţilor, în Hawaii.
Alina Costache
19 oct. 2014, 15:27
Charlie Sheen şi vedeta porno Brett Rossi S-AU DESPĂRŢIT

„Scotty şi cu mine am avut un an minunat împreună, călătorind prin lume şi îndeplinindu-ne multe dintre dorinţe. Este o fată extraordinară, dar am decis de comun acord să ne despărţim şi să nu ne petrecem restul vieţii împreună. M-am hotărât că, pentru mine, copiii sunt importanţi şi merită toată atenţia mea, mai mult decât o relaţie. Ţin încă foarte mult la Scotty şi îi urez toate cele bune”, a declarat Charlie Sheen.

Charlie Sheen şi Brett Rossi s-au logodit anul acesta, de Ziua Îndrăgostiţilor, în timpul unei vacanţe în Hawaii.

Charlie Sheen a glumit despre căsătoria lui: „Am vrut să-i dau o lovitură!”

Prima căsătorie a lui Sheen, cu Donna Peele a fost anulată, actorul căsătorindu-se apoi cu Denise Richards, în 2002, cu care are două fete, Sam J, în vârstă de 9 ani şi Lola Rose, în vârstă de 8 ani. Richards a cerut divorţul după trei ani, când era însărcinată cu Lola.

În 2008, actorul s-a căsătorit cu Brooke Mueller, dar după o relaţie plină de scandaluri, cei doi au divorţat în 2011. Sheen are doi băieţi din această căsnicie, gemenii Bob şi Max, în vârstă de patru ani.

Viaţa personală a actorului Charlie Sheen a fost deosebit de turbulentă, marcată de numeroase scandaluri intens mediatizate, provocate de dependenţa de alcool şi de droguri, divorţuri şi violenţă conjugală. De altfel, din cauza acestor scandaluri, Charlie Sheen a fost concediat, în 2011, din distribuţia serialului „Doi bărbaţi şi jumătate”.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
De ce Baiaram e înjurat de fani? „Suporterii sunt stăpânii echipei! Întotdeauna asta se va întâmpla cu un oltean, cu cel mai bun, nu cu un străin”. Exclusiv
Capital.ro
Prognoza meteo pentru toamnă: ce indică calendarul pe 100 de ani pentru septembrie, octombrie și noiembrie 2026
Playtech.ro
Ai văzut pomi cu trunchiul învelit în alb? Motivul pentru care grădinarii fac asta toamna
Adevarul
De ce mulți sași lasă Germania pentru România după zeci de ani. „Plecasem cu alte idealuri în 1990. Situația nu mai este ca atunci”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Atacantul a refuzat oferta de la FCSB și a semnat cu rivala roș-albaștrilor pe un salariu mai mic: ”Dacă nu dădeam gol, mă dădea Becali afară!”
MediaFlux
Bulgaria a luat fața României și a devenit lider mondial! Creștere de 23% într-o lună
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat