CHEFI LA CUTITE 2018: Se împart ultimele cuţite, juraţii aruncă 120 de bucătari în arenă, pentru a-şi alege preferaţii

CHEFI LA CUTITE 2018: Competiția se încinge luni și marți de la ora 20:00 la „Chefi la cuțite”, căci ultima etapă de jurizări pe nevăzute va continua cu Bootcamp-ul, unde cei calificați se vor duela “la cuțite” pentru a ajunge în una dintre cele trei echipe ale chefilor.
Alina Costache
21 mai 2018, 07:59
CHEFI LA CUTITE 2018: Se împart ultimele cuţite, juraţii aruncă 120 de bucătari în arenă, pentru a-şi alege preferaţii

CHEFI LA CUTITE 2018: În cele două ediții ce urmează, telespectatorii Antena 1 vor afla care sunt bucătarii ce reușesc să impresioneze jurații pe ultima sută de metri, dar și care sunt testele culinare la care vor fi supuși cei care au primit votul lor de încredere.

Luni seară, jurizarea pe nevăzute îi va trece pe ultimii înscriși în cursa culinară printr-un carusel de emoții, iar chefii vor avea parte atât de farfurii spectaculoase, cât și de surpriza unor fețe cunoscute, venite special pentru a-i surprinde. Se împart ultimele cuțite din cel de-al cincelea sezon, tocmai de aceea cei care se vor afla la bancurile de lucru vor fi nevoiți să se autodepășească, pentru că standardul ridicat al competiției a determinat și o schimbare în atitudinea juraților. Gina Pistol, prezentatoarea emisiunii, a declarat că Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu par să fie mult mai greu de impresionat și că în cel de-al cincelea sezon jurizarea lor a fost mai dură ca până acum.

Lupta celor ce au obținut minimum două cuțite în prima etapă a show-ului va continua în Bootcamp. Prima probă din Bootcamp, ce va începe tot luni seară, va ține telespectatorii în tensiune, căci abia la finalul ediției de marți chefii vor dezvălui numele concurenților din echipele finale.

Rândurile încep să se strângă, căci din sute de concurenți înscriși în sezonul de poveste, doar cei mai talentați 120 vor fi prezenți, dornici să demonstreze că au ceea ce trebuie pentru a condimenta competiția. Acolo, tehnica de gătit, inventivitatea, și rapiditatea bucătarilor vor fi testate dur, însă doar cei mai talentați dintre aceștia vor trece  într-una dintre cele trei echipe coordonate de jurați.

Rândurile încep să se strângă, căci din sute de concurenți înscriși în sezonul de poveste, doar cei mai talentați 120 vor fi prezenți, dornici să demonstreze că au ceea ce trebuie pentru a condimenta competiția. Acolo, tehnica de gătit, inventivitatea, și rapiditatea bucătarilor vor fi testate dur, însă doar cei mai talentați dintre aceștia vor trece  într-una dintre cele trei echipe coordonate de jurați.

Chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu sunt nerăbdători să afle numele celor cu care vor lupta către marele titlu al sezonului 5 “Chefi la cuțite”, dar au emoții, pentru că strategia pe care o folosesc în alegerea ucenicilor poate dicta soarta concursului.

Luni și marți, de la ora 20:00 pe Antena 1, urmează două ediții pline de tensiune ,,Chefi la cuțite”. Telespectatorii vor afla care sunt numele celor 18 bucătari din cele 3 echipe ale chefilor, dar și în ce culori vor defila fiecare, în battle-urile de foc ale sezonului de poveste.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Adrian Porumboiu, dezvăluiri tari despre antrenorul-agresor: ”Nu este un țăran, a dat gol cu Zaragoza”. Atac la AJF Vaslui: ”Un milițian!”
Capital.ro
Curs valutar vineri, 16 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la final de săptămână. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT