Chemsex, o practică sexuală care îngrijorează. Practicanţii îşi pierd locul de muncă, nu mai au viaţă socială, mor în timpul actului

Termenul „chemsex” a fost invocat de mai multe ori de medici dintre cei mai respectabili la cea de-a IX-a Conferință Științifică despre HIV, care s-a desfășurat săptămâna trecută la Paris. Specialiștii în SIDA arată cu degetul la acest nou joc sexual, care, spun ei, contribuie la propagarea virusului tocmai acum, când, după ani și ani de cercetări, medicina pare să fi ajuns în punctul în care să poată ține cât de cât sub control cumplita boală.
Alina Costache
01 aug. 2017, 11:50
Chemsex, o practică sexuală care îngrijorează. Practicanţii îşi pierd locul de muncă, nu mai au viaţă socială, mor în timpul actului

Termenul de „chemsex” provine de la contopirea a două cuvinte: „chemicals” (care în engleză desemnează drogurile chimice) și „sex” și denumește o practică ce constă în a avea raporturi sexuale sub influența substanțelor psihotrope, adică a acelor produse care au efecte asupra activității cerebrale la nivelul sistemului nervos. Alcoolul, tutunul, cafeina sau canabisul sunt substanțe psihotrope naturale. Numai că cei care practică „chemsex” nu sunt adepții produselor naturale. Ei preferă produse sintetice, cu efecte mult mai puternice. Spun că e mai relaxant așa și că stimulează în mai mare măsură plăcerea. Numai că asta duce și la o scădere a vigilenței celor doi parteneri, care „uită” să mai fie prevăzători și să se protejeze.

„Chemsex”-ul a apărut în Marea Britanie, la sfârșitul anilor 2000, și e o practică des întâlnită în rândul comunității homosexuale. Partenerii nu mai folosesc prezervative și își împart chiar aceleași ace pentru a injecta drogul. Actul sexual devine riscant și „chemsex”-ul expune din ce în ce mai mult la boli cu transmitere sexuală și la infecția cu HIV, atrag atenția medicii și ONG-urile.

În ultimii ani, răspândirea acestei practici sexuale a fost favorizată și de apariția „internetului întunecat”, a acelor site-uri prin care s-a dezvoltat o adevărată piață cu produse ilegale, la care accesul e ușor și care, în plus, au prețuri bune.

Cei implicați în lupta împotriva SIDA atrag atenția asupra unor droguri sintetice foarte puternice, 3MMC sau 4MEC, care au un mare potențial de a da dependență.  Combinate adesea cu alte droguri înainte de a fi consumate, aceste produse de sinteză au efecte devastatoare și se vând cu numai 10 euro gramul, în timp ce cocaina costă între 60 și 80 de euro gramul. Drogurile se găsesc ușor pe internet și sunt livrate acasă celui care comandă. Piața este întreținută de site-ul de întâlniri gay Grindr, unde sunt numeroși adepți ai chemsex-ului.

Această practică ce se răspândește tot mai mult îi îngrijorează pe profesioniștii din domeniul sănătății. „Cantitățile absorbite sunt foarte mari, efectul drogului este mult mai direct și, în plus, potențialul de a da dependență este mai mare de câteva ori. Nu avem niciun remediu-miracol în afară de curele de dezintoxicare și ședințele la psiholog”, atrage atenția un membru al organizației Fédération Addiction din Franța. 

Deocamdată este imposibil de stabilit câte persoane practică chemsex-ul și ce cantitate de droguri consumă. Însă cert este că numărul lor crește. La call-center-ul organizației AIDES din Franța se primesc zilnic cel puțin 20 de apeluri pe zi care privesc chemsex-ul. Sunt persoane debusolate și disperate din cauza consumului de astfel de produse. Trei săptămâni sunt suficiente pentru a deveni dependent, spun specialiștii. 

Victimele chemsex-ului intră într-o stare de degradare rapidă a situației lor sociale și de sănătate. Își pierd locul de muncă, nu mai au viață socială, își fac supradoze, intră în comă și adesea decesul intervine în plin act sexual. Lipsa de precauție le expune, în plus, riscului de contaminare cu virusul HIV. 

Acesta este motivul pentru care subiectul a fost abordat la Conferința Științifică despre HIV. Potrivit unui raport ONU dat publicității săptămâna trecută, SIDA a ucis 1 milion de persoane în întreaga lume în 2016. În numai un an, au fost înregistrare 1,8 milioane de noi cazuri, ceea ce înseamnă că la fiecare 17 secunde o persoană se contaminează cu HIV. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
LIVE Chindia – FCSB, amical la Târgoviște, ora 12:00. Surprize uriașe în echipa de start a lui Reghecampf! Băiatul lui Pintilii e rezervă
Capital.ro
Decorațiuni de Crăciun 2026: Cum arată bradul la modă și ce accesorii înlocuiesc globurile clasice
Playtech.ro
Ce pățește un șofer Uber dacă îți refuză cursa. Îl penalizează aplicația sau poate anula fără consecințe?
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câte zile durează Postul Crăciunului 2026. Tradiții, reguli și rugăciuni importante pe care credincioșii trebuie să le cunoască
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România