China va renunţa să mai preleveze organe de la deţinuţii executaţi

China, singura ţară din lume care prelevează organe de la deţinuţii executaţi pentru operaţii de transplant, intenţionează să pună capăt acestei controversate practici de la jumătatea anului 2014.
Iulian Tudor
02 nov. 2013, 11:27
China va renunţa să mai preleveze organe de la deţinuţii executaţi

De la jumătatea lui 2014, toate spitalele autorizate să efectueze transplanturi de organe nu vor mai putea folosi organe prelevate de la deţinuţii executaţi, ci doar organe donate în mod voluntar şi alocate printr-un sistem naţional, a declarat Huang Jiefu, fost adjunct al ministrului sănătăţii care coordonează procesul de reformă în domeniul transplantului de organe, potrivit Agerpres.

Donarea de organe pentru transplant este departe de a acoperi necesarul din China, în parte ca urmare a credinţei populare potrivit căreia corpul uman trebuie înhumat intact, scrie Reuters. Astfel, circa 300.000 de pacienţi se află anual pe lista de aşteptare pentru transplant şi doar unul din 30 de pacienţi poate beneficia în cele din urmă de o astfel de intervenţie.

Această situaţie a condus la apariţia unui trafic ilegal cu organe, astfel că în 2007 guvernul a interzis transplantarea de organe de la donatori vii, cu excepţia transplantului de organe prelevate de la membrii unei aceleiaşi familii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
„Gigi Becali a interzis la Palat un mare om de fotbal”. Gluma zilei, inspirată din cartea lui Marcel Pușcaș
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT