Chinezii au descoperit mormântul celui mai odios împărat al lor

Mai mulţi zidari care lucrau la construcţia unei clădiri în oraşul Yangzhou, din estul Chinei, au descoperit duminică din întâmplare mormântul împăratului Yang Guang, considerat unul dintre cei mai odioşi conducători pe care această ţară i-a avut de-a lungul istoriei, relatează agenţia EFE.
Iulian Tudor
17 apr. 2013, 09:58
Chinezii au descoperit mormântul celui mai odios împărat al lor

Acesta a trăit între anii 569 şi 618, iar ultimele sale zile de viaţă şi le-a petrecut fugind din calea revoltelor populare împotriva lui. Mormântul este foarte degradat şi a fost deja profanat de hoţi. Unele obiecte găsite aici, cum ar fi o centură cu aur şi jad, sunt specifice împăraţilor chinezi din dinastia Sui, el fiind ultimul reprezentant al acesteia, ceea ce atestă autenticitatea descoperirii, afirmă un arheolog. De asemenea, în apropierea acestui mormânt a fost găsit şi un altul ce pare a fi al împărătesei Xiao, una dintre cele şase soţii ale sale, scrie Agerpres.

Un mausoleu din acelaşi oraş, care susţinea că adăposteşte mormântul lui Yang, „cel mai rău tiran din istoria Chinei”, şi atrage mii de turişti anual, este pus acum într-o situaţie delicată.

Descoperirea i-a surprins şi pe locuitorii din zonă, care au sărbătorit că „au fost vecini cu un împărat, chiar dacă acesta a fost un ticălos”, după cum spune un localnic.

Yang Guang este caracterizat în cronicile istorice drept un conducător extravagant, care a comis multe greşeli pe plan militar şi a cărui dorinţă delirantă de măreţie a condus la moartea a milioane de oameni. Campaniile sale militare eşuate împotriva regatului Koguryo (ce a ocupat o mare parte a peninsulei coreene şi zone din nord-estul Chinei actuale), pentru care milioane de ţărani au fost recrutaţi cu forţa, au dezlănţuit revolte care l-au obligat să fugă în Yangzhou, unde unul dintre generalii săi l-a ucis prin strangulare.

Există şi istorici care au părere mai puţin critică despre el, afirmând că unele dintre campaniile sale militare s-au încheiat cu victorii, cum a fost cea prin care a fost recucerită o parte a regatului Champa, care a ocupat sudul regatului chinez şi actualul teritoriu al Vietnamului. Aceştia îl mai laudă şi pentru ambiţiosul său program de lucrări publice, care a inclus construcţia de şosele, terminarea Marelui Canal, ce a fost timp de secole principala cale de transport între sudul şi nordul ţării, şi reconstrucţia Marelui Zid chinezesc care apăra imperiul de invadatorii nomazi din nord. Dar, în reconstrucţia acestui zid ar fi murit până la şase milioane de oameni.

Potrivit unor relatări istorice neconfirmate, Yang Guang şi-ar fi ucis tatăl, împăratul Wen, pentru a accede la tron şi a conspirat în acest scop împotriva fraţilor săi.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Tavi Popescu, cauzele unei căderi uluitoare la FCSB: „Mintea e otrăvită”. Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu a făcut semnul secret. Ce semnificație avea semnul făcut de Elena Udrea: Nu e nimic întâmplător
Playtech.ro
70 sau 50 de km/h: care este viteza corectă în localităţi. Excepţiile din lege
Adevarul
Cum poate exploata Ucraina vulnerabilitățile sistemului de apărare al Rusiei. Mutarea ce poate da o lovitură devastatoare capacităților Moscovei
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Haos la Gara de Nord! Un bărbat a urcat pe acoperiș și a aruncat cu cărămizi și tencuială în trecători și mașini
iamsport.ro
Fostul concurent de la Survivor îl face praf pe Cătălin Moroșanu: ”Mințea foarte mult ca să mai ciugulească un salariu! Am fost cel mai dezamăgit de el, îl admiram”
MediaFlux
Bani în plus la pensie și în 2026. Ministrul Muncii, Florin Manole dă vestea pensionarilor
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde