Chiriile la birouri au ajuns la preţul minim din ultimii trei ani

Actorii din piaţa imobiliară susţin că preţurile în 2012 vor rămâne la fel ca în prezent, chiar dacă oferta se va mări cu încă 120.000 de metri pătraţi de spaţii de birouri.
Nicu Stan
23 nov. 2011, 13:49
Chiriile la birouri au ajuns la preţul minim din ultimii trei ani

Optimismul celor din piaţa imobiliară vine odată cu cererea crescută din primele trei trimestre ale acestui an.

„Cererea din primele trei trimestre ale acestui an a depăşit cererea din întreg anul trecut. Comparativ cu primele 3 trimestre ale lui 2010 avem un take up mai mare cu aproximativ 12%. Aceasta a crescut şi datorită faptului că ocupanţii au realizat că a fost atins nivelul minim posibil al chiriilor şi că acum e momentul să securizeze contracte în termeni avantajoşi„, a declarat pentru  RTV.net Sorin Macoveiu, reprezentant Cushman & Wakefield România.

Un alt motiv pentru care cererea a crescut în acest an este acela că multe dintre contractele vechi ale chiriaşilor au expirat. „Chiriaşii respectivi au optat în multe cazuri pentru o relocare în clădiri mai noi, mai eficiente şi mai ieftine”, spune Sorin Macoveiu.

O altă problemă în 2011 a fost nefinalizarea la termen a construcţiilor de birouri. „Acestea vor fi amânate pentru 2012, an care va însuma 100.000-120.000 de metri pătraţi de birouri livraţi în piaţă împreună cu ce se moşteneşte din 2011. Acest volum se situează sub 10% din totalul stocului existent şi nu poate influenţa piaţa în niciun fel”, crede Andrei Sandu, reprezentant Mediacity.

Sunt şi cazuri nefericite pentru proprietari de clădiri de birouri, dar bine venite pentru chiriaşi. Preţul chiriilor a mai scăzut în acest an. „Doar proprietarii cu probleme vis-à-vis de creditele contractate au mai coborât chiriile în acest an”, aminteşte Sorin Macoveiu.

Preţurile actuale pentru un metru pătrat de birou variază între 8 şi 20 de euro, în funcţie materialele din care este construită clădirea, de dotări, dar şi de amplasament.

În ceea ce priveşte cererea, cei care se ocupă de închirierea de birouri cred că nici ea nu va înregistra fluctuaţii mari în 2012.

„Cele mai multe companii vor sta în continuare cu ochii pe costuri şi vor gestiona bugetele cu maximă precauţie, fără mari planuri de extindere pe orizontală sau pe verticală, de unde ar putea să se genereze ceva efervescenţă şi în piaţa birourilor”, a concluzionat Andrei Sandu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Aymen Boutoutaou la FCSB, 3 milioane de euro! De ce a plătit Gigi Becali atât. Exclusiv
Capital.ro
Facturile la energie electrică încep să crească. Românii primesc oferte cu tarife de peste 2 lei/kWh
Playtech.ro
Părinții îți donează apartamentul, dar vor să locuiască acolo până la sfârșitul vieții. Clauza care îi poate proteja chiar dacă locuința devine a copilului
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă la un liceu din Craiova! Elevii și profesorii au fost evacuați de urgență
iamsport.ro
Gigi Becali a plătit o sumă record și a adus un atacant 'cu forță, explozie, viteză și tehnică'
MediaFlux
Horoscop 10 noiembrie 2026. Marțea în care o simplă întâmplare poate schimba totul! Cine are parte de o surpriză uriașă și ce zodii trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România