Chirurgii cardiovasculari cer o finanţare egală a operaţiilor în sistemul public şi privat

Specialiștii din domeniul chirurgiei cardiovasculare au cerut vineri, la conferința de advocacy "Șansa la viață a pacienților cardiaci", o finanțare corectă și egală a operațiilor, atât în sistemul public, cât și în cel privat, scrie Agerpres.
Ionela Marcu
24 iun. 2016, 14:44
Chirurgii cardiovasculari cer o finanţare egală a operaţiilor în sistemul public şi privat

Conform legislației din România, intervențiile cardiovasculare care nu pot fi realizate în spitalele publice pot fi trimise în străinătate prin formularul E 112, însă, susțin specialiștii, în cazul în care aceeași intervenție poate fi realizată într-o unitate medicală privată statul nu decontează operația.

Astfel, pentru o intervenție chirugicală în domeniul cardiovascular, în România ar trebui să se deconteze unei clinici private 7.000 de euro, în timp ce în străinătate se plătesc între 37.000 și 40.000 de euro.

Potrivit datelor prezentate, România are o datorie de peste 300 de milioane de euro către clinicile din străinătate pentru cazurile rezolvate cu ajutorul formularului E 112.

Conform consilierului ministrului Sănătății, medicul Cătălin Cârstoveanu, în prezent, în România și în străinătate se pot opera 40% dintre copiii cu probleme cardiace din cei 900 care au nevoie.

Eric Arnaud-Crozat, medic chirurg cardiovascular la Spitalul Universitar din Grenoble, a spus că în Franța se cheltuiesc 500 de milioane de euro pentru chirurgia cardiovasculară și nu se fac diferențe între sistemul public și cel privat.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Radu Drăgușin a dat lovitura în imobiliare. Câți bani scoate din proiectul de 25 de milioane de euro în care a investit când avea 20 de ani
Capital.ro
Lovitură pentru acești români care așteaptă pensia. O regulă poate schimba totul. Decizia din dosar nu mai este suficientă
Playtech.ro
Ai văzut pomi cu trunchiul învelit în alb? Motivul pentru care grădinarii fac asta toamna
Adevarul
Reclama românească în care Trump este ironizat subtil: „Nu se crede buricul pământului și nu provoacă conflicte”. Reacțiile internauților străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Atacantul a refuzat oferta de la FCSB și a semnat cu rivala roș-albaștrilor pe un salariu mai mic: ”Dacă nu dădeam gol, mă dădea Becali afară!”
MediaFlux
Se dau pensii mai mari. După doi ani de suspendare, creșterea pensiilor e semnificativă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat