Christian Sabbagh, la doi ani după AVC: „Mi-au zis așa, medicii din România, aduceți-i copiii, pentru că mai are șase ore de trăit”

Christian Sabbagh a povestit episodul dramatic trăit în urmă cu doi ani, când a suferit un AVC. Medicii din România îi dădeau doar șase ore de trăit, iar soția lui a fost îndemnată să-i aducă pe cei mici pentru a-și lua rămas-bun.
Alina Costache
12 sept. 2026, 12:30
Christian Sabbagh, la doi ani după AVC: „Mi-au zis așa, medicii din România, aduceți-i copiii, pentru că mai are șase ore de trăit”

Christian Sabbagh a trecut printr-un moment groaznic în 2024, când a suferit un accident vascular cerebral. Prezentatorul și soția lui au ținut atunci totul departe de ochii publicului. Abia după ce ralizatorul TV și-a revenit după AVC, cei doi au vorbit despre încercarea grea prin care au tecut.

AVC-ul a avut loc în 2024, iar primele semne au apărut brusc. Sabbagh mergea să-și ia copilul de la școală, iar Iulia se afla la volan. Prezentatorul a povestit că, în momentul în care a vrut să răspundă salutului unui bodyguard, pur și simplu nu a mai putut vorbi.

„Viața mea s-a schimbat într-o fracțiune de secundă. Adică plecam să-mi iau copilul de la școală. (…) Bodyguard-ul m-a salutat. Am vrut să-i răspund la salut și s-a întrerupt filmul. N-am mai putut vorbi în primă instanță”, a mărturisit Christian Sabbagh, citat de retetesivedete.ro.

Citește și: Alexandru Rogobete trage un semnal de alarmă: Nu mai sunt bani în programele naţionale de acţiuni prioritare precum ATI, AVC, Neonatologie, infarct miocardic acut. Este un mare dezechilibru, în momentul de faţă, în zona economică din sistemul de Sănătate

Iulia era însă lângă el și a reușit să-l ducă rapid la spitalul Bagdasar-Arseni. Distanța de la Colegiul Dinu Lipatti până la unitatea medicală era de mai puțin de doi kilometri, iar acest lucru a făcut ca prezentatorul să ajungă repede la urgență.

În 2025, Sabbagh dezvăluia că după AVC a urmat o luptă grea și că medicii de la Bagdasar-Arseni au făcut tot ce au putut pentru el. Ulterior, a continuat tratamentul și în sistemul privat, iar în cele din urmă s-a întors la pupitrul Știrilor Kanal D.

„Eu spun sincer, că am emoții. Dacă nu era ea, eram mort. Știi câte ore mi-au dat medici de trăit? Șase”, a spus prezentatorul.

Soția lui Christian Sabbagh a povestit că a fost sfătuită să-și aducă imediat copiii, pentru că soțul ei ar mai fi avut doar câteva ore.

„Mi-au zis așa, medicii din România, aduceți-i copiii, pentru că mai are șase ore de trăit”, a dezvăluit Iulia.

Au urmat zile grele pentru întreaga familie. În 2025, când Sabbagh a făcut public faptul că suferise AVC-ul cu un an înainte, Iulia povestea că cei doi au ales să ducă lupta în liniște și că a învățat inclusiv să-i administreze tratamentul și să-i monitorizeze tensiunea. „Mai greu a fost să-mi țin copiii în brațe și să le promit că «tati nu ne lasă»”, spunea ea atunci.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
„O nouă Craiova Maxima este aici!” Editorial din tribună după 2-0 cu Egnatia
Capital.ro
Ajutorul de încălzire 2026-2027. Până când pot depune românii cererile? Ce bunuri îi pot lăsa fără sprijinul de la stat
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT