CIA a folosit TEHNICI brutale împotriva teroriştilor, dar TORTURA a împiedicat noi atentate

Programul de 'interogare intensivă' folosit de CIA împotriva suspecţilor de terorism după atacurile din SUA, din 11 septembrie 2001, a fost mult mai brutal decât recunoscuse iniţial agenţia americană de informaţii şi nu a dus la colectarea de informaţii menite să împiedice alte atacuri, relevă un raport cu privire la metodele de tortură folosite de CIA, dat publicităţii marţi de Senatul SUA, informează Reuters.
Iulian Tudor
09 dec. 2014, 16:52
CIA a folosit TEHNICI brutale împotriva teroriştilor, dar TORTURA a împiedicat noi atentate

Şeful CIA, John Brennan, a admis marţi că agenţia americană de informaţii a făcut greşeli folosind tortura ca metodă de interogare, dar a insistat asupra faptului că recurgerea la tortură a permis dejucarea altor atentate, după cele din 11 septembrie 2001 din SUA, informează AFP, citată de Agerpres.

Potrivit lui Brennan, o anchetă internă realizată de CIA a scos în evidenţă faptul că interogatoriile intensive la care au fost supuşi suspecţii de terorism au permis colectarea de informaţii care ‘au permis la rândul lor dejucarea unor atentate, capturarea unor terorişti şi salvarea unor vieţi’.

Potrivit raportului, mulţi dintre deţinuţii supuşi tehnicilor brutale de interogare au suferit halucinaţii, stări paranoice, insomnii ori au avut tendinţa de a se automutila. Abu Zubaydah, unul dintre liderii reţelei teroriste Al-Qaida, a devenit inconştient după ce a fost supus tehnicii simulării înecului, precizează autorii raportului.

Mult mai brutale decât s-a spus

Programul de ‘interogare intensivă’ folosit de CIA împotriva suspecţilor de terorism după atacurile din SUA, din 11 septembrie 2001, a fost mult mai brutal decât recunoscuse iniţial agenţia americană de informaţii şi nu a dus la colectarea de informaţii menite să împiedice alte atacuri, relevă un raport cu privire la metodele de tortură folosite de CIA, dat publicităţii marţi de Senatul SUA, informează Reuters, citată de Agerpres.

Programul de interogare aplicat de CIA nu a fost bine gestionat şi nu era monitorizat în mod adecvat. „Persoanele care au încălcat politicile CIA au fost trase foarte rar la răspundere, Agenţia Centrală de Informaţii a restricţionat accesul la informaţii, a refuzat să răspundă solicitărilor referitoare la programul de interogare, furnizând, uneori, informaţii false”, notează raportul. „CIA a indus în eroare membri ai Congresului şi reprezentanţi ai Casei Albe privind eficienţa şi amploarea utilizării tehnicilor dure de interogare”, continuă autorii raportului citat de cotidianul New York Times.

Astfel, cel puţin 26 de suspecţi de terorism au fost deţinuţi în mod ilegal, în contradicţie cu normele americane de încarcerare. „CIA a oferit ilegal informaţii clasificate jurnaliştilor, exagerând succesul tehnicilor dure de interogare a suspecţilor de terorism, în scopul obţinerii susţinerii opiniei publice”, se mai arată în raport.

Obama denunţă metodele folosite de anchetatorii americani împotriva suspecţilor de terorism

Preşedintele american Barack Obama a denunţat marţi metodele ‘contrare’ valorilor Statelor Unite ale Americii după publicarea unui raport al Senatului american privind tehnicile de interogare folosite de CIA împotriva deţinuţilor după atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001, informează AFP, DPA şi Reuters.

‘Aceste tehnici au afectat foarte mult imaginea Americii în lume şi au făcut mai dificilă urmărirea intereselor noastre alături de aliaţii şi partenerii noştri’, a declarat Barack Obama într-un comunicat, promiţând că va face totul pentru ca aceste metode să nu mai fie vreodată utilizate. ‘Nici o naţiune nu este perfectă, însă unul dintre punctele forte ale Americii este dorinţa noastră de a ne confrunta deschis cu trecutul nostru’, a adăugat el, potrivit Agerpres.

‘Sper că raportul (Senatului) prezentat astăzi (marţi) ne poate ajuta să lăsăm aceste tehnici acolo unde le este locul – în trecut’, a mai spus şeful statului american.

 

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Actrița din Baywatch, ”dată afară” din tribunele de la Cupa Mondială 2026. Cum a reacționat vedeta
Capital.ro
Pană majoră de curent pe litoral. Aproape 100 de hoteluri, restaurante și terase au fost afectate
Playtech.ro
Greșeli pentru care poți rămâne fără permis de conducere în Grecia. O simplă parcare l-a lăsat pe un român fără dreptul de a conduce timp de două luni
Adevarul
De anul viitor, elevii ar putea fi puși să meargă la biserică pentru a fi evaluați la Religie. Expert: „O sursă generatoare de inechitate”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
Ofertă de 8 milioane de euro pentru CFR Cluj! Cine vrea să cumpere clubul
MediaFlux
Un „călător în timp”, care susține că vine din anul 2118, dezvăluiri uluitoare despre viitorul omenirii: „Meritați să știți adevărul”
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România