Cinci persoane, ARESTATE într-un dosar de trafic de minori

Cinci persoane au fost arestate într-un dosar de trafic de minori în urma mai multor percheziţii efectuate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi de procurorii DIICOT în judeţul Prahova.
Iulian Tudor
09 mai 2014, 09:00
Cinci persoane, ARESTATE într-un dosar de trafic de minori

În urma celor şapte percheziţii efectuate miercuri pe raza judeţului pentru destructurarea unei grupări specializate în trafic de minori şi proxenetism, 23 de persoane au fost conduse la audieri, cinci dintre ele fiind reţinute şi prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă, notează Agerpres.

Pe numele a trei dintre cele cinci persoane Tribunalul Prahova a emis mandate de arestare preventivă, celelalte două fiind plasate în arest la domiciliu.

Conform unui comunicat de presă al IPJ Prahova, şapte dintre persoanele depistate sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi proxenetism.

Din cercetări a reieşit că, din luna octombrie 2013 şi până în prezent, membrii grupării ar fi racolat mai multe tinere, dintre care două minore, pe care le-ar fi determinat să întreţină raporturi sexuale, contra cost, cu diferite persoane, sumele astfel obţinute fiind însuşite de cei în cauză.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Atenție Craiova, adversarul din Liga Campionilor a marcat de 8 ori în ultimul meci
Capital.ro
Nici nu s-a terminat anul școlar, dar un nou trend prinde contur: ce se întâmplă cu cumpărăturile pentru școală
Playtech.ro
Planta de interior super rezistentă care absoarbe căldura și răcorește aerul din casa vara. Mulţi spanioli şi italieni o au
Adevarul
Naționala de fotbal a României la Mondialul jucat sub semnul fascismului. Dramatism și ghinion pentru ticolori în Italia 1934
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Claude Guillemot, cofondator Ubisoft, și-a pierdut viața în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni, în Franța
iamsport.ro
Hagi confirmă ”absența importantă” a României de la CM 1994: ”Aveam nevoie de unul ca el. Am fi fost mai puternici”
MediaFlux
Calcule pentru românii care vor să cumpere vechime în muncă pentru pensie, în 2026. Cât va costa după majorarea salariului minim
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?