Cinci persoane, printre care şi poliţişti, reţinute în dosarul permiselor din Gorj

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie-Târgu Jiu au dispus reţinerea a cinci inculpaţi, printre care şi poliţişti, în dosarul privind obţinerea ilegală de permise auto în Gorj, urmând a fi prezentaţi vineri cu propunere de arestare preventivă la Tribunalul Gorj.
Iulian Tudor
06 dec. 2013, 11:04
Cinci persoane, printre care şi poliţişti, reţinute în dosarul permiselor din Gorj

Potrivit unui comunicat al DNA transmis vineri Agerpres, au fost reţinuţi: Emil Copiluş, subcomisar, şi Nicu-Cristian Stroe, agent şef adjunct de poliţie, ambii în cadrul Serviciului Public Comunitar, Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Gorj, compartimentul examinări şi permise de conducere, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de luare de mită în formă continuată, trafic de influenţă în formă continuată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie.

De asemenea, au fost reţinuţi Constantin Turbatu, director al Şcolii de şoferi aparţinând SC TSC 19B SRL, Ştefan Tănase, instructor auto la SC Autoradix SRL, şi Vasile Frăţilescu, instructor auto la SC Setifram SRL, pentru dare de mită în formă continuată, trafic de influenţă în formă continuată, cumpărare de influenţă în formă continuată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie.

În cauză se efectuează cercetări într-o cauză complexă având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de corupţie-dare şi luare de mită, trafic de influenţă – de către inspectori principali şi lucrători de poliţie din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Gorj, directori ai unor şcoli de şoferi şi instructori auto în legătură cu favorizarea a peste 70 candidaţi la promovarea examenului pentru obţinerea permisului de conducere în perioada 2012 – 2013.

Din probatoriul administrat până prezent a rezultat că instructorii unei şcoli de şoferi au creat în rândul cursanţilor convingerea că au relaţii şi influenţă la nivelul lucrătorilor de poliţie din Gorj şi îi pot sprijini în promovarea examenului pentru obţinerea permisului în schimbul unor sume de bani despre care au lăsat să se înţeleagă că vor fi date examinatorilor.

„Lista candidaţilor care doreau să promoveze examenul pentru obţinerea permisului de conducere ‘contra cost’ era comunicată instructorului, iar sumele de bani (de regulă câte 200 de euro) erau predate examinatorilor, în parte, anterior examenului, iar restul după proba practică. O altă modalitate a constat în achitarea contravalorii unor bunuri solicitate de lucrătorii de poliţie ori prestarea pentru aceştia a diverse servicii (de transport, etc.)”, susţin anchetatorii.

DNA precizează că ajutorul acordat de examinatori candidaţilor la proba practică se realiza fie prin testarea pe o durată redusă, pe un traseu facil şi fără solicitarea efectuării altor manevre (mers înapoi, întoarcere, parcare, depăşire), fie prin acţionarea comenzilor autovehiculului (pedală frână, manevrare volan, etc.) de către examinator, în situaţiile în care se impuneau, fără depunctarea candidaţilor.

În această cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul ofiţerilor DGA, IGPR şi DIPI.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Cum a ajuns Ionuț Luțu omul de încredere al lui Gigi Becali. Șapte povești memorabile despre relația lor
Capital.ro
UPDATE Atac armat în Polonia. Cel puțin cinci morți și aproximativ 12 răniți în centrul orașului Cracovia
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pescobar s-a însurat cu iubita lui, Lavinia. Primele imagini de la nuntă Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT