Cinci persoane, RĂNITE într-un accident petrecut în Bistriţa-Năsăud. O fetiţă, preluată de elicopterul SMURD

Cinci persoane au fost rănite, sâmbătă seara, într-un accident produs pe drumul județean ce străbate localitatea Șieuț din județul Bistrița-Năsăud, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat pe carosabil, două dintre acestea fiind în stare gravă.
Iulian Tudor
25 iun. 2016, 17:43
Cinci persoane, RĂNITE într-un accident petrecut în Bistriţa-Năsăud. O fetiţă, preluată de elicopterul SMURD

Una dintre victimele grav rănite este o fetiță de 10 ani, care a fost preluată de elicopterul SMURD și transportată la Târgu Mureș, în stare de inconștiență, potrivit Agerpres. Al doilea rănit grav este un tânăr de 20 ani, pe care echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD l-a găsit de asemenea în stare de inconștiență.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, Virginia Pîrlea, din primele date rezultă că șoferul, un bărbat în vârstă de 31 ani, a pierdut controlul volanului în timp ce se deplasa pe DJ 154, îndreptându-se spre șanțul de la marginea drumului, după care mașina s-a răsturnat pe carosabil.

La locul accidentului au intervenit două echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență și două ale Serviciului de Ambulanță Județean.

VEZI ŞI: Accident CUMPLIT în Cluj. O persoană a murit şi alte cinci au fost rănite VIDEO

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cine i-ar fi deschis frizeria lui Ionuț Mocăniță de la Insula iubirii, de fapt. Ispita Rebecca Toma l-a dat de gol
Fanatik.ro
Lovitură majoră în vestiarul lui U Cluj: Dan Nistor s-a supărat și vrea să plece! FANATIK a aflat toate detaliile
Capital.ro
Noi reguli pentru facturile restante și eșalonarea plăților. Deconectarea de la curent, gaze și internet pentru datorii mici ar putea fi interzisă
Playtech.ro
Peste jumătate dintre comunele mici din România ar putea fi comasate. Reforma vizează și orașele mici. Ce se întâmplă cu primăriile
Adevarul
Drone fabricate în România cu tehnologie testată pe frontul din Ucraina. Proiectul de 200 de milioane de euro care ar putea schimba industria de apărare
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Vești bune pentru milioane de români! Mecanismul pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor publice locale, aprobat. Cine nu mai este obligat să plătească
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România