Cinci români au fost răniţi într-un atac terorist în Indonezia

Cinci români cu cetăţenie americană, plecaţi în Indonezia pentru o misiune creştin-umanitară, au fost surprinşi de un atac terorist pus la cale de doi extremişti musulmani. Dintre cei cinci români stabiliţi în SUA cu cetăţenie americană şi care au participat la întâlnirea la care a avut loc atacul, patru au fost răniţi uşor, iar unul, Titel Maghiar, a fost rănit grav, intrând chiar în comă după incident.
Iulian Tudor
01 mai 2015, 17:24
Cinci români au fost răniţi într-un atac terorist în Indonezia

Atacul terorist căruia i-au căzut victime cei cinci români a avut loc miercuri seara pe o insulă indoneziană, în timpul unei întâlniri organizate de un grup de creştini.

Cu un sfert de oră înainte de terminarea slujbei religioase, în locul în care erau întruniţi creştinii a intrat un bărbat cu o bombă asupra lui, pe care a declanşat-o în mulţime. În acelaşi timp, un alt bărbat a aruncat un dispozitiv exploziv pe geamul clădirii. În urma atacului, nouă persoane au murit şi 34 de persoane au fost rănite, scrie Adevărul.ro

Citeşte şi: Stare de ALERTĂ în Bosnia după un atac „terorist” împotriva unui post de poliţie

Printre cei răniţi grav în atacul terorist se află şi Emanuel Dumitru (Titel) Maghiar, un tânăr de origine română stabilit în SUA şi misionar în Indonezia.

Potrivit pastorului arădean Cristian Barbosu, care ţine legătura cu unul dintre românii din Indonezia, în urma atacului, Titel a intrat în comă, dar şi-a revenit.

„Am reuşit să ţin legătura cu un medic neuro-chirurg despre starea lui, primind update-uri la câteva ore. Acest neuro-chirurg este de origine română, stabilit în SUA, dar de o bună bucată de timp s-a alăturat acestei echipe (n.r. de misionari), ajutându-i din punct de vedere medical în diversele iniţiative pe care le au pe acea insulă, de a ajuta oamenii în nevoi, copii orfani, proiecte caritabile.

Niciunul dintre ei nu a fost rănit grav, explozia producându-se în apropierea locului unde era Titel. După o noapte îngrozitoare, în care un alt misionar aflat tot în comă a decedat, în următoarea zi, Titel a ieşit din comă, a reuşit să răspundă la câteva întrebări dând din cap, fiind sedat mai apoi din cauza durerilor şi testărilor care au urmat„, a declarat Cristian Barbosu pentru Adevărul.

Citeşte şi: Operaţiune antitero Italia: Posibil atentat la Vatican, dejucat

În Indonezia trăieşte cea mai mare comunitate de musulmani din lume, 90 la sută din populaţia de 250 de milioane de locuitori fiind musulmani.

De altfel, în urma atacului terorist de la Charlie Hebdo, mai mulţi islamişti radicali au aprobat atentatul, iar după ce revista a publicat o nouă caricatură cu Mohamed, aproximativ 100 de islamişti radicali au protestat în faţa ambasadei Franţei din Jakarta, cerând expluzarea francezilor din Indonezia şi susţinând că „Franţa este o ţară teroristă”.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cristi Borcea, multimilionar încă de pe vremea lui Ceaușescu. Dezvăluri incredibile ale lui Mitică Dragomir: „Avea trei metri cubi de bancnote!”
Capital.ro
Transportul aerian de cargo crește într-un ritm accelerat. Aeroporturile din București, Cluj și Timișoara domină piața
Playtech.ro
Cum să ai cu 4 grade mai puțin în casă fără să pornești aerul condiționat. Detaliul de la fereastră care poate face diferența
Adevarul
Ucraina îl umilește din nou pe Putin. Inovațiile ucrainenilor erodează avantajul numeric al Rusiei
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
În timp ce mașina se prăbușea în râpa din Transfăgărășan, șoferița era... Vezi mai mult
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur îl pune la zid pe Anghel Iordănescu pentru decizia luată la CM 1994 în privința unui tricolor: ”Nu a procedat corect cu el!”
MediaFlux
Horoscop 22 iunie. Ziua în care se încheie mai multe capitole importante pentru nativi
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?