Cine este călugărul fals care vinde manifeste împotriva lui Arsenie Boca, pe lângă Patriarhie

Un călugăr fals, zis "Mărgică", a fost amendat de nu mai puţin de trei ori în şase zile de către Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti fiind prins prima oară că vindea icoanele unui alt comerciant fără să îi dea banii, a doua oară când a împărţit manifeste împotriva lui Arsenie Boca, iar a treia oară când, de hramul Sfântului Dimitrie, a ţinut o slujbă paralelă în piaţeta de lângă Patriarhie. 
Cristina Macuc
27 oct. 2016, 14:30
Cine este călugărul fals care vinde manifeste împotriva lui Arsenie Boca, pe lângă Patriarhie

Îl cheamă Sorin P., are 41 de ani și, de curând, și-a ales un hobby: să facă pe călugărul. E cunoscut la fieșice pelerinaj ca „preotu’ cu feisbucu’ ” – vinde icoane cu Maica Domnului pe spatele cărora și-a înscris adresa sa virtuală. E unul din impostorii găsiți de agenții Poliției Locale a Municipiului București la pelerinajul care se desfășoară la Patriarhie.

Până azi, în cele șase zile ale pelerinajului de la Patriarhie, Sorin P. a fost sancționat de trei ori. Atât de cunoscut a devenit falsul călugăr în zona unde sunt depuse moaștele Sfântului Dimitrie, că s-a ales și cu o poreclă: Mărgică (personajul unui fals monah dintr-un binecunoscut serial), informează Poliţia Locală într-un comunicat. 

CITEŞTE ŞI „Moaştele a 30 de sfinţi”, găsite în rucsacul unui bărbat în zona Patriarhiei Române

Prima dată, „Mărgică” a fost găsit de agenții Poliției Locale a Municipiului București și de cei ai Patrulei Călare tocmai când își propovăduia marfa în mijlocul târgului cu obiecte de cult, aflat în Parcul Unirii. Ca la bâlci, falsul preot striga că are icoane la reducere. Doar că marfa nu era a sa, ci a unui comerciant care, cu încredere, îl lăsase pe „monahul de la Constanța” să-i păzească standul. Așa că „Mărgică” se apucase să-i vândă marfa la preț redus. Când a fost reperat, „Mărgică” a uitat și să-i dea banii câștigați până atunci proprietarului uimit că respectivul călugăr nu avea nicio treabă cu viața de „obște mănăstirească”. Sorin P. nu a putut să justifice de ce era îmbărcat în rasă și sutană și nici de ce se apucase de ilicit. Asta, fiindcă el reușise să mai plaseze – contra cost -, enoriașilor creduli, și câteva iconițe de hârtie pe spatele cărora se afla înscrisă adresa sa virtuală.

A doua oară, falsul călugăr a fost prins când, la rândul pelerinilor, împărțea, pe bani, manifeste anti Arsenie Boca. În paralel, Sorin P. își desfășura și principala sa activitate: cerea bani enoriașilor, de milă. Straiele bisericești și mina de cuvios i-au făcut pe mulți credincioși să-i dea bani de pomană. Apelarea la mila publicului, mai ales că a fost făcută în port preoțesc – pe care nu avea niciun drept să îl poarte -, a fost sancționată cu avertisment, după ce agenții locali l-au scos pe bărbat din zona pelerinilor.

În fine, chiar de hramul Sfântului Dimitrie, „Mărgică” a hotărât să țină un fel de slujbă paralelă. Chiar în piațeta de lângă Patriarhie, falsul călugăr a început să propovăduiască o dogmă personală, reușind să-i tulbure atât pe pelerini cât și pe unii prelați aflați la slujbă. După ce și-a strigat „învățătura”, pe motiv că ” o înaltă față bisericească” l-a urmărit ca să-l ia la bătaie, falsul monah a rupt-o la fugă la vederea agenților locali din cadrul Serviciului Intervenții. A fost prins și sancționat pentru tulburarea ordinii și liniștii publice .

Sorin P. are, totuși, o istorie legată de Biserică. Conform mănăstirii din județul Constanța, unde „Mărgică” susținea că a fost călugărit, impostorul a fost dat afară de aproape un an. Mai mult, Sorin P. este acuzat de monahii de la Constanța de vagabondaj și de activități ilicite.

În acest an, pe lângă Sorin P., la evenimentele de la Patriarhie desfășurate cu ocazia Sf. Dimitrie, agenții Poliției Locale a Municipiului București au mai depistat încă două persoane care – neavând nicio legătură cu Biserica Ortodoxă Română – purtau sau aveau asupra lor haine sau obiecte de cult pe care le foloseau în scopul de a face profit.

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste oamenii din piscina interioară. Planul roșu a fost activat de urgență
Fanatik.ro
„Țintă necooperantă!” Ce s-ar întâmpla dacă avionul lui Vladimir Putin ar pătrunde în spațiul aerian al României. Răspunsul lui Radu Miruță, noul șef al MApN
Capital.ro
Ce a schimbat, de fapt, Traian Băsescu în România. Dan Voiculescu îl judecă peste ani: O catastrofă irepetabilă
Playtech.ro
Ce nu este bine să faci între Crăciun și Anul Nou, potrivit tradiției
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
wowbiz.ro
Clipe cumplite pentru Loredana Groza, în prag de sărbători! Tatăl artistei se află în stare gravă la spital: „Tata…fă-te bine”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
EXCLUSIV Ce cadouri se dau de Crăciun în familia lui Dan Negru. Prezentatorul Kanal D a dezvăluit și ce își dorește pentru 2026
iamsport.ro
Moartea tragică a tatălui lui Loți Bölöni. Drama a avut loc la meciul legendarului fotbalist: ”Am vrut să îi spun asta, dar nu am îndrăznit. Cred că undeva sus ți-e scrisă soarta”
MediaFlux
Anunț oficial cu privire la salariul minim. Cine va suporta noile taxe
stirilekanald.ro
Explozie pe Autostrada A1! Un camion plin cu GPL a sărit în aer după un accident cu un TIR. Imagini șocante
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend