Viața personală a lui Ilie Bolojan a fost ținută departe de ochii curioșilor și, deși este una dintre cele mai cunoscute figuri din politica românească, informațiile despre familia sa nu sunt foarte cunoscute. Totuși, unul dintre repere este divorțul din 2013 de Florentina Bolojan, cea care i-a fost soție timp de aproape 20 de ani. Din căsnicie au rezultat două fete. Despre cea mică nu au fost făcute publice informații, numele fiind cunoscut doar în cercul apropiat al familiei. Însă, în ultimii ani au apărut câteva date referitoare la fiica cea mare, Lucia Maria Bolojan.
Lucia a urmat un traseu educațional care nu a avut legătură cu mediul politic sau administrativ. Conform informațiilor apărute în presa locală, aceasta a absolvit în 2015 Colegiul Național Emanuil Gojdu, din Oradea, la profilul Matematică-Informatică. Media finală de absolvire a fost 9,13, un rezultat care indică un parcurs școlar solid într-o specializare tehnică.
După terminarea liceului, Lucia a ales să își continue studiile în domeniul arhitecturii, înscriindu-se la Universitatea Politehnică din Timișoara, unde a urmat programul de Arhitectură și Urbanism. Opțiunea pentru acest domeniu a reprezentat o schimbare de direcție față de profilul liceal, dar una care s-a consolidat ulterior prin activitatea profesională.
După terminarea studiilor universitare, fiica lui Ilie Bolojan a lucrat în cadrul Arhimar, unul dintre birourile de arhitectură cu reputație din Cluj-Napoca. Activitatea sa în cadrul acestui studio i-a permis să se implice în proiecte cu componentă internațională.
Lucia a lucrat ca arhitect în mai multe țări, printre care se numără Italia, Marea Britanie, Germania, Israel sau Spania. Totodată, aceasta a muncit ți în state din zona de est a Asiei.
În 2024, Lucia și-ar fi deschis un PFA în localitatea Cihei, sat aparținând comunei Sânmartin, din județul Bihor. Informațiile existente nu indică amploarea activității sau tipul exact de proiecte derulate prin această formă juridică, dar pasul este unul frecvent în rândul arhitecților care vor să își gestioneze colaborările și proiectele.

Unul dintre puținele momente în care Lucia a apărut în spațiul public a fost în perioada studenției, în cadrul unui proiect universitar. Tema presupunea descrierea modului în care ar putea arăta „orașul ideal” în anul 2031, din perspectiva unui viitor arhitect. În cadrul proiectului, Lucia a formulat o viziune axată pe adaptabilitate, conectivitate și utilizarea eficientă a spațiului urban. Declarațiile sale au fost făcute în context academic, reflectând o abordare conceptuală, nu una politică sau administrativă.
„Orașul din 2031 ar trebui să cuprindă spații adaptabile care ar putea susține această creștere, oferind în același timp facilități și servicii pentru toți. Având în vedere nevoile diverse ale locuitorilor săi, cred că viitorul oraș ar trebui să se conecteze, mai degrabă, decât să se separe, să împartă, mai degrabă, decât să dețină și să se concentreze, mai degrabă, decât să descentralizeze.”
În continuare, Lucia a detaliat o viziune urbană în care funcțiile clasice ale spațiilor sunt redefinite.
„Spațiile urbane ar trebui să devină ecosisteme sănătoase care furnizează resurse, limitează deșeurile municipale și produc, mai degrabă, decât consumă. Orașul nu ar necesita folosirea mașinilor, având în vedere că majoritatea clădirilor sunt dispuse compact în centrul zonei, creând conexiuni rapide între locuințe și alte dotări.”
Citește și: Premierul Bolojan, anunţul începutului de an: Trebuie să creștem vârsta de pensionare în toate domeniile