Cine sunt ”durii” Armatei Române și cât câștigă. Nu, Nicolae Ciucă nu se numără printre ei

Armata Română are patru unități care formează principala forță de reacție rapidă la nivel terestru, naval și aerian. Militarii din aceste unități sunt considerați ”durii” armatei noastre și încasează salarii pe măsura pregătirii și a riscurilor.
Irina Dumitrescu
01 nov. 2024, 22:07
Cine sunt ”durii” Armatei Române și cât câștigă. Nu, Nicolae Ciucă nu se numără printre ei

Unitățile din care fac parte ”durii” Armatei Române sunt dirijate de Comandamentul forțelor pentru operații speciale. Acest comandament este, potrivit Statului Major al Apărării, ”structura care asigură și generează componenta specializată, de reacție rapidă, de nivel strategic, cu structuri terestre, navale și aeriene dedicate, instruită și dotată pentru executarea misiunilor de cercetare specială, acțiunilor directe, de asistență militară și neconvenționale, precum și misiuni complementare acestora, pe teritoriul statului român sau în afara acestuia, în condițiile legii, independent sau împreună cu forțele speciale ale coalițiilor și alianțelor din care România este parte”.

Pe scurt, ”durii” sunt antrenați să intervină în cele mai complicate situații și de aceea se numesc Forţele pentru Operaţii Speciale (FOS). Ei sunt formați după metode occidentale, iar în teatrele de război au demonstrat că sunt pregătiți fără cusur și și-au câștigat respectul colegilor aliați.

Primele generații FOS au fost instruite de experți americani, britanici, israelieni și turci. Cursurile pentru intrarea în unitățile ”durilor” sunt extrem de dure; trei din patru aspiranți pică testele Şcolii de Instruire a Forţelor pentru Operaţii Speciale. Cei care le trec primesc, într-o ceremonie, certificatul de absolvire, bereta verde cu însemnele FOS, cuţitul Sica şi insigna de absolvent, notează newsweek.

Militarii din FOS sunt antrenați și dotați atât pentru misiuni de cercetare specială, cât și pentru și acţiuni de intervenție directă în ţară sau în teatrele de operaţii militare. Printre ”durii” din FOS se află, astfel, lunetiști, experți pirotehniști, transmisioniști, lunetiști și sanitari. Altfel spus, ”pachetul complet” pentru misiuni acoperite ca la carte din toate punctele de vedere.

Cele patru unități de militari FOS sunt Batalionul 52 Operații Speciale ”Băneasa – Otopeni”, Batalionul 53 Comando ”Smaranda Brăescu”, Batalionul 54 Sprijin ”Horea, Cloșca și Crișan” și Divizionul 164 Forțe Navale Pentru Operații Speciale.

Citește și Cât i-a luat unui vlogger să facă ocolul pe Șoseaua de Centură a Bucureștiului. „Multă rabdare și un abonament cu minute nelimitate îți trebuie”

”Durii” Armatei Române au participat, din 2006, la misiuni în Afganistan şi au fost printre ultimii militari români care au părăsit frontul de acolo. Iar în Afganistan, a fost de muncă, nu glumă. Militarii noștri FOS, împreună cu cei americani, britanici și germani, au luat cu asalt grupările de talibani. Confruntările cu acestea s-au soldat, din păcate, și cu pierderi. În cei 15 ani ai misiunilor din Afganistan, au căzut la datorie cinci militari de elită, iar alţi 19 au fost răniţi.

La nivel național și mondial, activitatea militarilor FOS s-a bucurat de recunoaștere unanimă. ”Durii” au în CV peste 1.100 de medalii, ordine, decoraţii şi certificate de apreciere.

Câștigurile militarilor FOS sunt pe măsura pregătirii și a riscurilor. În țară, ei primesc peste 4.000 de lei pe lună și sporuri, însă, la misiuni externe, își măresc substanțial încasările. Pe durata unei misiunii în afara țării, militarii din FOS primesc o soldă lunară, la care se adaugă o compensaţie de risc deosebit în cuantum de 30 la sută aplicată la solda de funcţie. Militarii FOS mai încasează diurna, care, în cazul unui subofiţer, este de cel mult 70 de euro pe zi. Astfel, militarii FOS primesc un salariu mărit de două-trei ori, la care se adaugă, lunar, cel mult 2.820 de euro. Potrivit sistemului de plată, un plutonier din FOS primeşte, lunar, solda de 7.387 de lei, la care se adaugă 2.200 de euro. În total, peste 3.800 de euro, potrivit sursei citate.

Citește și Oana Zăvoranu refuză să plece din locuința pe care a pierdut-o în instanță: „Nu am pierdut nicio casă. E casa mea. Încă nu mi-am epuizat toate opțiunile legale pentru apărarea drepturilor mele”

DailyBusiness
Paștele devine tot mai scump. Bugete de până la 1.000 de lei per familie și semne de încetinire economică
Spynews
Bebelușul unui român, găsit printre droguri, mucegai și gunoaie. Scene greu de imaginat în Roma
Fanatik.ro
Gigi Becali i-a semnat sentința după FCSB – Oțelul 4-0: „Nici nu știam că e în echipa de start! Chiar dacă mă cert cu Mirel, nu-l las să-l bage”
Capital.ro
Lege pentru casa proprie și cea a vecinului. Nu ai voie să încalci distanța. Regulile care te pot feri de procese
Playtech.ro
De ce catolicii și ortodocșii sărbătoresc Paștele la date diferite. Cum se calculează exact această sărbătoare
Adevarul
Care este „cea mai plictisitoare țară” din Europa, potrivit turiștilor. „Nu e nimic în neregulă cu ea, dar nici nu are ceva special”
wowbiz.ro
Mircea Lucescu este condus pe ultimul drum în Vinerea Mare. Semnificația profundă a zilei în care creștinii își plâng Mântuitorul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident tragic în Joia Mare! Un bărbat și-a pierdut viața în Bihor, după ce utilajul pe care îl conducea a căzut într-o râpă de 7 metri
iamsport.ro
ULUITOR! Pentru ce îi împrumuta Mitică Dragomir sume importante de bani lui Gigi Becali. Acum regretă: ”Gâscă mare am fost!”
MediaFlux
Cele mai frumoase mesaje, urări și felicitări de Paște. Ce le transmitem celor dragi în 2026
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj