Cine sunt ispitele de la Insula Iubirii 2026. Lista completă a participanților din sezonul 10

Cel de-al 10-lea sezon al emisiunii Insula Iubirii debutează pe 4 septembrie 2026, iar noul sezon aduce 20 de ispite – 10 femei și 10 bărbați. Printre acestea se numără atât nume noi, cât și participanți care au mai trecut prin experiența show-ului, dar și Gabriella Barbu, românca devenită cunoscută în Spania drept „Ispita lui Montoya”
Bianca Bocioacă
26 aug. 2026, 14:57
Cine sunt ispitele de la Insula Iubirii 2026. Lista completă a participanților din sezonul 10
Cine sunt și cum arată cele 20 de ispite de la Insula Iubirii

Sezonul aniversar al emisiunii Insula Iubirii îi trimite pe concurenți și ispite în Thailanda, unde aceștia vor fi puși în fața unor situații menite să le testeze emoțiile și relațiile.

Ispitele feminine de la Insula Iubirii 2026

Frankie (Cristina Belu)

Frankie, pe numele real Cristina Belu, are 35 de ani, este născută în zodia Rac și este artist vizual. Pasiunile sale includ tatuajele, sculptura, pictura și alte forme de artă.

Frankie spune că nu intenționează să joace un rol în emisiune și că își dorește să fie apreciată pentru felul în care este.

„Cel mai greu mă aștept să fie să devenim sincere cu acele conexiuni pe care le formăm. Îmi doresc să fiu apreciată, dar nu am un plan să fiu într-un anumit fel. O să fiu așa cum sunt, și cine mă place, super, cine nu… nu au gusturi”, a spus ea.

Artista susține că este pregătită să trăiască experiența la intensitate maximă și nu exclude posibilitatea de a se îndrăgosti.

„Sunt convinsă că va fi cea mai tare experiență, indiferent de ceea ce se va întâmpla acolo, pentru fiecare dintre noi. Nu poți compara nici oamenii, nici trăirile. Va fi super fun, chiar dacă o să ajung să mă îndrăgostesc sau nu”.

Andreea Homescu

Andreea Homescu este născută în zodia Vărsător. În trecut a fost asistentă medicală și a cochetat cu zona de creare de conținut.

La sosirea în Thailanda, aceasta a mărturisit că a avut emoții, însă spune că s-a relaxat după ce a ajuns.

„Aș vrea să mă vadă ca pe o fire empatică, jucăușă… Nu îmi plac dramele! Sunt 90% din timp fericită, îmi place să râd foarte mult”, a spus Andreea Homescu.

Ea își dorește să cunoască oamenii fără să îi judece și să fie cât mai autentică în cadrul emisiunii.

Sandra Vintilă

Sandra Vintilă are 33 de ani, este născută în zodia Fecioară și lucrează ca manager de resurse umane.

Pentru ea, participarea la „Insula Iubirii” reprezintă o experiență prin care speră să se redescopere și să își depășească anumite limite.

„Este o experiență care consider că o să mă ajute să renasc. Simt nevoia de a trăi ceva ce nu am mai trăit. Sunt genul de om care caută mereu să aibă lucrurile sub control, iar aici va fi ceva diferit”.

Sandra este pasionată de fitness, lectură și călătorii. În trecut, a apărut și în videoclipul „Obsesie”, lansat de David Radu.

Florina Carafă

Florina Carafă are 30 de ani, este Capricorn și lucrează în domeniul IT, ca Automation Developer.

Aceasta spune că vrea să lase pentru o perioadă lumea IT-ului și să se bucure de experiența din Thailanda.

„Vreau să fiu eu, să fiu respectuoasă, dar să-mi dau voie să fac ce simt, să mă distrez, să mă bucur de experiență la maximum”, a declarat ea.

Florina este pasionată de sporturi extreme și înot și spune că și-ar dori ca unul dintre date-urile sale să implice parașutism sau sporturi nautice.

Citește și: Daiana Prodan și-a oficializat relația cu noul iubit. Ipostazele în care s-a afișat fosta concurentă de la Insula Iubirii

Daniela Pană

Daniela Pană are 30 de ani, este născută în zodia Rac și este manager de marketing. Este pasionată de sport și spune că participarea la „Insula Iubirii” reprezintă pentru ea o experiență unică.

„Este o experiență unică, de care vreau să mă bucur în totalitate și în care probabil voi mai descoperi lucruri la mine. O să mă ajute, cu siguranță”.

Daniela este din Galați, locuiește alături de familia sa și are un frate, David, care este fotbalist. Ea este și micro-influencer, având peste 80.000 de urmăritori pe TikTok.

Larisa Spătaru

Larisa Spătaru are 28 de ani, este născută în zodia Fecioară și locuiește în Italia, unde lucrează ca designer vestimentar.

După ce și-a finalizat studiile de specialitate în Italia, a rămas în această țară. Larisa spune că este o persoană selectivă și că își dorește să devină mai deschisă în timpul experienței de la „Insula Iubirii”.

„Mi-aș dori să mă vadă așa cum sunt eu. Tocmai din acest motiv o să-mi păstrez personalitatea! Dacă va fi nevoie să-mi arăt vulnerabilitatea, o voi face fără probleme”.

În cadrul emisiunii, Larisa își dorește să creeze o conexiune reală cu un bărbat.

Rebecca Toma

Rebecca Toma are 24 de ani, este născută în zodia Rac și este cea mai tânără dintre ispitele feminine din acest sezon.

Ea este cunoscută de public din emisiunea „Casa iubirii”, difuzată de Kanal D, dar și din mediul online.

Născută în Craiova, Rebecca a crescut în Italia, iar după despărțirea părinților s-a întors în România alături de mama sa. A absolvit Facultatea de Jurnalism din București.

Rebecca a fost descalificată de la „Casa iubirii” după un conflict cu o altă concurentă și după apariția în mediul online a unui videoclip în care apărea alături de fostul iubit.

Acum, spune că își dorește să se distreze și nu exclude posibilitatea de a forma o conexiune reală.

„De la mine am așteptări să mă distrez, nu exclud nici varianta să mă înțeleg cu cineva real. Sunt foarte deschisă”.

Oana Rusu

Oana Rusu are 30 de ani, este născută în zodia Fecioară și este pasionată de make-up, domeniu în care este și acreditată.

Participarea la „Insula Iubirii” este prima sa experiență într-un format de televiziune. Ea își dorește să fie cât mai autentică și să își arate personalitatea.

„Vreau să fiu o persoană cât mai autentică, să nu mă rușinez cu nimic, să-mi arăt pe deplin personalitatea. Știu că am multe de oferit, am o personalitate spumoasă, dar uneori mă închid în mine”.

Oana spune că este pasionată de sporturi extreme și adrenalină și că și-ar dori date-uri care să implice astfel de activități.

Gabriella Barbu, „Ispita lui Montoya”

Gabriella Barbu este o româncă stabilită în Spania, care a devenit cunoscută publicului drept „Ispita lui Montoya”, după participarea la versiunea spaniolă a emisiunii „La Isla de las Tentaciones”.

Are 28 de ani și este născută în zodia Scorpion. A participat la sezonul 7 al show-ului din Spania, unde a început o relație cu Alex Girona.

Gabriella a fost protagonista unor scene controversate alături de Jose Carlos Montoya, după ce acesta fusese trădat de iubita sa în sezonul 8 al emisiunii.

Românca a mai participat și la „Los vecinos de la casa de al lado”. Ea locuiește în Murcia și este acum brunetă, după ce în trecut a avut părul blond.

Gabriella a dezvăluit presei din Spania că tatăl său este spaniol, iar mama este româncă. Ea a plecat din România când avea doar 3 ani.

Andrușca, pe numele real Andreea Aurică

Andreea Aurică, cunoscută drept Andrușca, revine la „Insula Iubirii” după participarea de anul trecut.

Are 27 de ani, este născută în zodia Vărsător și este hairstylist. Între timp, s-a mutat la București și și-a construit o comunitate în mediul online.

„Experiență nouă, trăiri noi, sentimente noi, o nouă redescoperire față de mine însămi… Și, de ce nu, poate noi începuturi! Și bineînțeles, în același timp, noi prietenii”, a spus Andreea Aurică.

Ea spune că își dorește să rămână autentică și în noul sezon și consideră că experiența va fi diferită față de cea de anul trecut.

Ispitele masculine de la „Insula Iubirii” 2026

Vlad Calomfir

Vlad Calomfir, cunoscut drept DJ CalVee, este originar din București, dar s-a mutat în urmă cu mai mulți ani la Arad. A lucrat ca DJ și a fost dansator.

În trecut, își dorea să urmeze o carieră militară, după modelul bunicului său, care a fost locotenent-colonel. La 15 ani s-a apucat de dans, iar ulterior pasiunea pentru muzică și dans i-a deschis drumul către o carieră internațională.

La 20 de ani a primit un contract pentru a dansa în China.

„Nu-mi place să mă joc cu emoțiile oamenilor, îmi place să trăiesc împreună cu ei”, a spus Vlad Calomfir despre participarea la emisiune.

Alberto Grecu

Alberto Grecu are 26 de ani, este născut în zodia Leu și este antreprenor și creator de conținut.

Originar din Oltenia, Alberto a locuit o perioadă în Italia, unde a studiat, înainte de a reveni în România. De câțiva ani este și model.

Tânărul spune că nu consumă alcool și că, de aproximativ 10 ani, singurul lichid pe care îl consumă este apa.

Pe Instagram are aproximativ 11.000 de urmăritori, iar pe TikTok a strâns aproape 4 milioane de aprecieri și peste 300.000 de urmăritori.

Iulian Bogdan

Iulian Bogdan este funcționar la căile ferate din Italia și este născut în zodia Berbec.

El recunoaște că este mai retras și că are o doză de timiditate, însă vede participarea la „Insula Iubirii” ca pe o ocazie de a ieși din zona de confort.

„Aș vrea să cunosc pe cineva cu care să am un feeling, cu care să am o chimie, care să mă facă să simt ceva, chiar dacă știu că va fi foarte greu”.

Iulian spune că nu intenționează să joace un rol în emisiune și vrea să fie prezentat publicului exact așa cum este.

Daniel Chiorean

Daniel Chiorean are 35 de ani, este născut în zodia Capricorn și este model și online fitness coach.

Este pasionat de sport și are o formă fizică bine lucrată, dar spune că își dorește ca publicul să descopere și latura sa personală.

„Vreau să fiu exact cum sunt în viața reală și sunt convins că asta se va vedea. Adică o persoană modestă, sociabilă, sigură pe sine și pasională”.

Daniel spune că experiența camerelor de filmat nu îi permite să ascundă lucruri despre el și tocmai de aceea vrea să fie cât mai natural.

Citește și: Andrei Rotaru, mărturii surprinzătoare legate de Cristina Petre și mama acesteia. Cum a ajuns fostul concurent de la Insula Iubirii să fie internat la Obregia

Eduard Vlădescu

Eduard Vlădescu are 33 de ani, este născut în zodia Vărsător și locuiește în București, fiind originar din Ploiești.

A urmat cursurile Universității de Petrol și Gaze din Ploiești și, în trecut, a fost model. A colaborat inclusiv cu Cătălin Botezatu și a apărut în mai multe emisiuni.

În prezent, a lăsat pentru o perioadă aviația deoparte pentru a participa la „Insula Iubirii”.

„Eu o să fiu natural, nu știu să joc un rol, e o curiozitate mare cum o să mă comport cu lumea din jur, în fața camerelor și cât de greu o să-mi fie să intru pe sub pielea unei fete”.

Dima Roșca

Dima Roșca are 33 de ani și este multiplu campion mondial la dans la bară. El a pus bazele Pole Dance Academy și este originar din Chișinău.

A studiat la Liceul Internat Municipal cu Profil Sportiv din Republica Moldova și apoi la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București.

Dima spune că își dorește să le arate fetelor din emisiune atât latura sa sportivă, cât și cea personală.

„Aș vrea să mă cunoască așa cum sunt: sportiv, ca un om care se odihnește, care trăiește normal! Oamenii știu că pot să și petrec, să fiu și serios, și acrobat”.

Mirel Gheorghe

Mirel Gheorghe are 26 de ani și este cel mai tânăr dintre ispitele masculine din sezonul 10.

Se recomandă ca antreprenor în mai multe domenii și spune despre el că are un zâmbet molipsitor și că îi place să creeze o atmosferă bună în jurul său.

A absolvit Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport și este pasionat de fitness încă de la 13 ani. În prezent, ar deține o academie de fitness și este antrenor la sală.

„Sunt o persoană cu o energie foarte bună, îmi place să binedispun lumea. Când sunt serios, oamenii mă întreabă dacă sunt supărat. Asta aș vrea să arăt celor de acasă”.

Narcis Bujor

Narcis Bujor are 33 de ani și revine la „Insula Iubirii” după ce a participat și în sezonul 9.

Cunoscut pentru tatuajele sale și statura impunătoare, Narcis spune că a decis să revină deoarece simțea că are lucruri neterminate și că publicul nu a apucat să îl cunoască în totalitate.

„Chiar îmi era dor. Cred că aveam lucruri neterminate și acesta a fost și motivul pentru care am decis să mă întorc”.

El spune că nu și-a făcut un plan pentru noul sezon și vrea ca lucrurile să evolueze natural.

Cătălin Brînză

Cătălin Brînză are 36 de ani, este născut în zodia Balanță și este director de retail al unui brand românesc în Marea Britanie.

Și el revine la „Insula Iubirii”, după participarea de anul trecut.

Cătălin spune că noul sezon îi va permite publicului să descopere laturi ale personalității sale care nu au fost văzute anterior.

„Cu siguranță, fiecare sezon vine cu o magie și cu o putere nouă. Se vor vedea și alte laturi ale mele, care nu s-au văzut sezonul trecut”.

George Ivănescu, „Jaguarul”

George Ivănescu are 35 de ani, este antreprenor și este cunoscut de fanii emisiunii drept „Jaguarul”.

El revine în sezonul 10 și spune că vrea să le arate fetelor nu doar latura sa distractivă, ci și partea serioasă.

„Aș vrea să le arăt fetelor și persoana cu care poți vorbi, o persoană foarte ambițioasă, care are capul pe umeri”.

George spune că este interesat de femeile ambițioase, sigure pe ele și muncitoare și speră să găsească o astfel de persoană în cadrul emisiunii.

„Jaguarul” își dorește ca publicul să îl cunoască mai bine și să descopere și omul din spatele personajului.

„Ce mi-a plăcut a fost că lumea m-a văzut ca Jaguar, însă pe parcursul sezonului au apreciat sinceritatea mea și am realizat că lumea puțin mai matură a fost interesantă să vadă și partea de George”.