Ciobanul care s-a luptat cu ursul ca să-şi salveze câinele. Alte istorii şi reţete de la stână

Baciului Ion îi străluceau ochii. Stăteam aparte, lângă băciţa Cecilia, şi numai ce-o auzim: „Tare îl mai iubesc pe baciu’ animalele. Acu’ ceva vreme, când a stat în spital câteva săptămâni, animalele – şi oile, şi câinii, şi măgarul – toate i-au dus dorul. Să fi văzut cum au venit în jurul lui când l-au văzut din nou”. Baciul Ion Istrate de la Vlădeni a fost la un capăt de moarte, după ce a încercat să-şi salveze un câine din braţele ursului. Câinele apăra oile de jivină. Om şi animal şi-au unit forţele ca să dovedească intrusul. Baciul a rămas beteag la picior, după întâmplarea aceea. Dar nici o clipă cât a fost în spital nu s-a gândit să renunţe la ciobănit. D’apoi, cum să facă asta, când viaţa lu din asta-i făcută, din munca la stână, din mulsul oilor, din frământatul brânzei… Acum, cât am stat noi de vorbă, oile s-au mai depărtat de baci. El le priveşte depărtându-se, după care scoate din nou sunetul acela, de chemare… Şi întinde o mână. Una dintre mioare îl aude şi se întoarce la mâna lui întinsă, aşa cum ar veni un câine căruia îi întinzi un coltuc de pâine…
 

Lăsăm oile în grija celorlalţi ciobani şi ne întoarcem în „casa” stânii, acolo unde se face brânza. Mai întâi ne interesăm de ustensilele stânii. „Asta e lingura de cheag. E foarte mare. Cu ea amestecăm în lapte. Aici e linia cu care se taie telemeaua în cuburi, ăsta e cuţitul cu care tăiem numai brânză”, începe a ne arăta, pe rând, obiectele baciul Ion Istrate din Vlădeni. 

„Aici avem hârdăul în care băgăm laptele după ce îl mulgem, ăsta e cazanul de fiert zerul şi asta cujba, care este aragazul ciobanului. A mea are vreo 7-8 ani, dar la stână a fost cujbă de când mă ştiu eu.” De cujbă atârnă cazanul cel mare. Braţul ei se roteşte, când e nevoie, aducând vasul deasupra flăcării sau trăgându-l deoparte. 

Citește mai departe pe ANTENA SATELOR.