Ciolacu: Anul acesta, România va intra în Schengen terestru. Nu plec din funcția de prim-ministru până nu intrăm în Schengen

Premierul Marcel Ciolacu a precizat, în cadrul unei întâlniri informale, că România a finalizat toate măsurile necesare pentru aderarea la spațiul Schengen și este pregătită să facă acest pas de la 1 ianuarie 2025. 
Filip Stan
15 nov. 2024, 20:19
Ciolacu: Anul acesta, România va intra în Schengen terestru. Nu plec din funcția de prim-ministru până nu intrăm în Schengen

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, întrebat despre ridicarea veto-ului de către Austria, privind aderarea României la Schengen pe terestru, la reuniunea de la Budapesta de săptămîna viitoare, că anul acesta România va intra în Schengen terestru, el dând asigurări că nu va pleca din funcţia de prim-ministru până nu intrăm în Schengen. ”Voi fi nevoit să plec, aşa că trebuie să rezolv problema”, a completat el.

Premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat despre reuniunea de săptămâna viitoare de la Budapesta, şi dacă Austria ar urma să-şi ridice veto-ul privind aderarea la Schengen.

”Da, spun lucrul acesta de 6 luni. Urmează în perioada următoare să am discuţii aplicate şi la Bruxelles, şi în Austria, şi în Ungaria. Mai mult ca sigur, anul acesta România va intra în Schengen terestru. Nu plec din prim-ministru până nu intrăm în Schengen. Şi voi fi nevoit să plec, aşa că trebuie să rezolv problema”, a spus şeful Executivului.

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, care se va întâlni, în 22 noiembrie, cu omologul austriac, Gerhard Karner, apreciază că ”piesele sunt destul de bine aşezate” pentru aderarea la spaţiul Schengen cu graniţele terestre, dar avertizează că ”nu este nimic prestabilit, încă nu este nimic hotărât”.

România ar putea intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Se fac presiuni uriașe pentru ca Austria să ne dea undă verde

Cătălin Predoiu a vorbit, joi, despre întâlnirea pe care o va avea cu omologul austriac, Gerhard Karner, pe tema Schengen şi despre şansele privind aderarea deplină.

”Ne-am luptat pentru aceste şanse, parcursul a fost progresiv în bine şi da, sunt şanse să ajungem la un rezultat bun, dar vreau să subliniez faptul că nu este nimic prestabilit, încă nu este nimic hotărât şi că din această discuţie se poate ieşi cu variante şi variante”, a declarat ministrul de Interne.

Acesta a adăugat că în timpul întâlnirii se vor aborda chestiuni ”de substanţă”. ”Hai să spunem că piesele sunt destul de bine aşezate pentru noi, dar, repet, urmează o întâlnire. Vom vedea ce va fi după această întâlnire, unde vom discuta chestiuni de substanţă legată de migraţie ilegală, legate de protecţia frontierei, de politica de returnări, de cadru legal privind azilul şi migraţia Uniunea Europeană, de investiţiile în protecţia frontierelor, de capacitatea de a lucra în comun cu programele bilaterale pe care le avem”, a mai declarat Predoiu.

Ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, a declarat, luni, despre aderarea României pe deplin la spaţiul Schengen că lucrează cu MAI în pregătirea reuniunii importante din 22 noiembrie, ea arătând că este încurajator, faptul că noul comisar european pentru migraţie şi-a pus ca obiectiv finalizarea acestui proces.

Citește și Premierul Ciolacu anunță că intrăm în Schengen anul acesta 100%: „În primul rând ne ajută Dumnezeu şi rezultatele alegerilor din Austria”

”Lucrăm cu MAI în pregătirea reuniunii importante din 22 noiembrie, când vor fi stabilite toate aceste detalii. Ministrul de Interne va discuta atât cu Preşedinţia cât şi cu omologii săi din Austria, respectiv Bulgaria, după care evident că trebuie să ne întoarcem la o decizie a tuturor statelor membre, calendarul exact şi detaliile tehnice. Este foarte important să continuăm să ne prezentăm toate argumentele”, a completat Odobescu.

Întrebată dacă sunt şanse să intrăm anul acesta în Schengen terestru, Luminiţa Odobescu a subliniat că ”semnalele sunt pozitive dar nu ar vrea să anticipeze aceste discuţii de la Budapesta”.

”Este foarte important să lucrăm în continuare în această direcţie. Este încurajator faptul că noul comisar european pentru migraţie şi-a pus ca obiectiv în mandatul său finalizarea acestui proces”, a arătat Odobescu.

 

 

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Criminalul de 13 ani al lui Mario, internat la spital sub pază. Băiatul ar fi dependent de droguri
Fanatik.ro
Cine sunt cei 7 morți din accidentul tragic care s-a produs în apropiere de Lugoj. Microbuzul se îndrepta spre Franța
Capital.ro
Plata întreținerii prin transfer bancar sau numerar. Regulă la bloc pentru proprietari. Administratorul nu poate elibera chitanța în acest caz
Playtech.ro
Până la ce nivel se pune faianța în baie. Greșeala frecventă pe care o fac românii când renovează
Adevarul
Trei soldați ruși s-au predat în fața unui robot de luptă ucrainean. Videoclipul a devenit viral pe internet
wowbiz.ro
„O să mai omor o dată” Minorul de 13 ani a promis o nouă crimă?! Diana Șoșoacă a făcut dezvăluiri șocante: „Trebuie preîntâmpinat un alt omor”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Carnagiu pe E70, în Timiș. Șapte persoane și-au pierdut viața în urma impactului
iamsport.ro
Bombă! Tatăl unui jucător al lui Dinamo a fost reținut de procurori. Este acuzat de fapte grave
MediaFlux
Crater adânc pe o stradă din centrul Bucureștiului. Strada Mavrogheni Nicolae pare că nu a mai fost refăcută din Interbelic FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Momentul accidentului cumplit din Timiș, în care 7 oameni au murit. Alte 3 persoane au fost rănite grav
Top 5 sloturi Yggdrasil