Cioloş: Crearea unui tribunal internaţional împotriva terorismului – un mesaj că se poate acţiona la nivel multilateral

Premierul Dacian Cioloș a declarat, în contextul Summitului ASEM care a avut loc vineri și sâmbătă în Mongolia, la Ulan Bator, că prin crearea unui tribunal internațional împotriva terorismului, o inițiativă propusă de România și Spania, se va da un mesaj clar că se poate acționa la nivel multilateral și folosind instrumente mai puternice decât declarațiile politice.
Iulian Tudor
17 iul. 2016, 08:26
Cioloş: Crearea unui tribunal internaţional împotriva terorismului - un mesaj că se poate acţiona la nivel multilateral

„Aceste două zile de reuniuni au fost marcate de evenimentele din Franța și, în consecință, s-a discutat și despre modul în care să abordăm terorismul cu niște mecanisme mai clare și mai ferme decât declarațiile politice. S-au făcut și declarații politice și, de altfel, a existat o declarație a liderilor care au participat la acest Summit legat de evenimentele din Franța, dar și din alte părți din lume, unde au avut loc atentate în ultima perioadă. Iar astăzi, la discuția informală, pe care am avut-o, eu am reiterat un punct de vedere al României, o propunere a României, împreună cu Spania de altfel, să mergem dincolo de declarațiile politice și să găsim mijloace prin care să întărim capacitatea comunității internaționale de a reacționa în astfel de situații. Noi am propus crearea unui tribunal internațional împotriva terorismului, în care să fie tratate și judecate astfel de situații, pentru a da un mesaj clar că se poate acționa la nivel multilateral și folosind instrumente mai puternice decât declarațiile politice, instrumente juridice”, a spus premierul Cioloș, într-o declarație acordată Radio România și publicată sâmbătă pe site-ul Guvernului.

Prim-ministrul a adăugat că s-a convenit ca pe acest subiect să existe o coordonare în perioada următoare la nivel internațional.

„Am primit mai multe semnale de susținere. Am văzut o idee similară de a acționa la nivel juridic internațional venită și din partea Indiei. Am avut o discuție (…) informală cu vicepreședintele Indiei, care a reprezentat India la acest Summit, și am convenit să ne coordonăm în perioada următoare la nivel internțional pe acest subiect, sigur împreună cu Spania, cu care am fost de altfel inițiatorii acestei idei”, a precizat Cioloș.

Premierul Dacian Cioloș a participat vineri și sâmbătă, la Ulan Bator, la cel de-al XI-lea Summit ASEM. Summitul ASEM a marcat în acest an 20 de ani de la lansarea dialogului politic între Europa și Asia, prin organizarea unei reuniuni la nivel înalt, „eveniment important în relațiile economice și politice dintre țările europene și asiatice”, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Ministerul român al Afacerilor Externe a lansat, la începutul anului 2015, ideea unei curți penale internaționale împotriva terorismului, pe fondul intensificării acestui fenomen. Inițiativa a fost lansată de fostul ministru Bogdan Aurescu, la Consiliul Afacerilor Externe al UE din 9 februarie 2015.

O astfel de structură ar avea, în optica MAE român, inclusiv rolul de suplini autoritățile naționale, acolo unde este cazul, în a cerceta și judeca asemenea fapte, dacă statele respective nu au capacitatea sau voința să o facă sau de a le determina să realizeze acest demers. România consideră că o asemenea construcție ar însemna recunoașterea naturii transnaționale a terorismului și a efectelor sale grave asupra comunității internaționale.

Totodată, potrivit evaluărilor Ministerului Afacerilor Externe, o astfel de instituție ar întări eforturile comunității internaționale în lupta împotriva terorismului și ar oferi credibilitate și legitimitate, având în vedere independența și neutralitatea pe care o are un tribunal internațional.

În viziunea României, o instanță penală internațională pentru crima de terorism ar trebui să judece și să sancționeze fapte teroriste grave, care reprezintă o amenințare la adresa păcii și securității. Propunerea diplomației române pleacă de la ideea că reacția comunității internaționale față de fapte precum cele menționate trebuie să fie fermă și fără echivoc, bazată inclusiv pe dreptul internațional.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Un fotbalist de la Naționala României a devenit tată a doua oară! S-a căsătorit vara trecută cu soția lui
Fanatik.ro
Scandal pe drepturi de imagine la Dinamo! Fiica regretatului Lică Nunweiller cere daune de milioane de euro de la club: Cîrjan și Musi sunt și ei vizați
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. S-a stins una dintre figurile marcante ale României. Lasă în urmă o mare moștenire artistică
Playtech.ro
Iluzia optică a momentului. Ai 11 secunde la dispoziţie să găseşti iepuraşul ascuns printre pisici
Adevarul
Care este, de fapt, teama lui Trump față de Iran. Dezvăluirile făcute de vicepreședintele JD Vance, pe fondul escaladării tensiunilor cu regimul de la Teheran
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 66 de ani a ajuns la spital după ce a fost despicat cu... Vezi mai mult
iamsport.ro
Tehnicianul din SuperLiga l-a uimit pe Prunea: ”Nimeni nu se aștepta, asta înseamnă să fii antrenor! Nu a făcut aceleași greșeli”
MediaFlux
Prețul gazelor naturale nu se modifică. Ministrul Energiei anunță ce se întâmplă concret în următorul an
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil