Cioloş îi dă replica lui Dragnea pe tema corvetelor: A fost respectată procedura

Fostul premier Dacian Cioloş şi fostul ministru al Apărării Mihnea Motoc susţin că Hotărârea de Guvern privind achiziţia unor nave militare tip corvetă nu reprezintă un contract semnat sau aprobat, ci stabileşte doar procedura care urma să se desfăşoare pentru achiziţia acestor nave militare marine. Afirmaţiile au loc după ce liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că Guvernul Grindeanu ar trebui să anuleze acest act normativ.
Filip Stan
23 feb. 2017, 15:48
Cioloş îi dă replica lui Dragnea pe tema corvetelor: A fost respectată procedura

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, miercuri, că Guvernul Grindeanu ar trebui să anuleze Hotărârea de Guvern prin care Cabinetul Cioloş a aprobat procedura de achiziţie a patru corvete de la compania Damen întrucât achiziţia nu a fost nu aprobată de către Parlament.

”Hotărârea de Guvern nu putea fi adoptată fără să existe aprobarea Parlamentului. Ceea ce cred eu că va face Guvernul şi trebuie să facă este să abroge acea Hotărâre de Guvern şi să reia procedura legală care înseamnă eventual memorandum în Guvern, solicitarea de la Parlament pentru aprobare după care să purceadă la Hotărârea de Guvern care să aibă un rezultat sau altul”, a declarat Liviu Dragnea, miercuri, la Antena 3.

Potrivit liderului PSD, abrogarea HG ar trebui urmată de o analiză suplimentară a condiţiilor de achiziţie a corvetelor multifuncţionale. ”Din punct de vedere al preţului, din punct de vedere al dimensiunii offset-ului în România, din punct de vedere al utilităţii tehnicii militare respective şi din punct de vedere al poziţionării noastre strategice cu partenerii din NATO. Toate aceste elemente trebuie luate în calcul pentru că aşa face orice ţară din lume”, a mai spus Dragnea.

Citeşte şi: Liviu Dragnea: Hotărârea de Guvern pentru achiziţia corvetelor este ilegală şi trebuie abrogată

Fostul premier Dacian Cioloş şi fostul ministru al Apărării Mihnea Motoc au dat publicităţii, joi, o declaraţie de presă în care susţin că Hotărârea de Guvern a respectat procedura legală pentru achiziţiile importante de tehnică militară întrucât actul normativ nu reprezintă un contract, ci doar stabileşte procedura de urmat.

”În conformitate cu prevederile legale existente, iniţierea achiziţiei publice ar fi avut loc numai după aprobarea condiţiilor de achiziţie de către Parlamentul României. Urmând întru totul procedura stabilită de lege, în mod transparent, Guvernul a informat Parlamentul României, căruia i-a solicitat aprobarea prin Lege a condiţiilor de achiziţie a navelor militare marine respective. În absenţa unui aviz din partea Parlamentului, Guvernul, la acea data, nu a luat nicio decizie în privinţa negocierilor, tocmai pentru că procedura legală a avizării de către Parlament nu era finalizată”, spun Dacian Cioloş şi Mihnea Motoc, conform News.ro.

Cei doi nu contestă dreptul actualului guvern de a sista negocierile cu compania olandeză Damen pe baza unor considerente de oportunitate, însă nu invocând o nelegalitate a hotărârii adoptate de Guvernul Cioloş. ”Respingem categoric ideea că o astfel de abrogare ar putea avea ca temei nerespectarea condiţiilor legale de adoptare a Hotărării de Guvern respective. Prin anularea acestei proceduri de achiziţie, Guvernul actual trebuie să-şi asume şi că renunţă la construcţia unor nave militare în şantierele navale din România, din Galaţi şi Constanţa, unde lucrează peste 25.000 de români şi care asigura în acelaşi timp un nivel de investiţii de peste 1,6 miliarde euro”, precizează Cioloş şi Motoc.

Ei amintesc că actualul ministru al Apărării, Gabriel Leş, era secretar de stat în MApN responsabil cu înzestrarea Armatei la data aprobării HG şi poate oferi detalii privind procedura.

Guvernul a aprobat, pe 29 noiembrie 2016, Hotărârea pentru achiziţia a patru corvete multirol, care vor fi produse la Şantierul Naval Damen Galaţi S.A. Valoarea estimată a programului, pe întreaga perioadă de şapte ani, este de 1,6 miliarde euro, inclusiv TVA, sumă în care sunt cuprinse şi achiziţia muniţiilor şi suportul logistic iniţial, care include şi instruirea echipajelor, precizează Guvernul.

Construcţia şi dotarea navelor se vor realiza în România, la Şantierul Naval Damen Galaţi S.A, parte a Damen Shipyards Group-Olanda, care va colabora cu operatori economici din industria naţională de apărare, atât în activitatea de realizare propriu-zisă a corvetelor, cât şi în proiecte de modernizare a altor nave din dotarea Forţelor Navale Române, respectiv a celorlalte obligaţii de acţiuni compensatorii (offset) ce revin companiei olandeze. Conform procedurii specifice avute în vedere, activităţile compensatorii aferente contractului se vor desfăşura prioritar în următoarele domenii: activitatea de modernizare a altor capabilităţi ale forţelor navale române, realizarea facilităţilor de instruire, constituirea centrului de mentenanţă şi a facilităţilor de depozitare a muniţiilor în România.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Radu Drăgușin, „back in business”! Românul revine în Tottenham – Liverpool
Capital.ro
Doliu în presa din România. O jurnalistă s-a aruncat de la etajul 7 și a murit. Ce mesaj a postat înainte: Dă-mi, Doamne…
Playtech.ro
Ce ajutoare primesc pensionarii in 2026: limita de pensie pentru ajutoarele financiare
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Gigi Becali s-a dus peste jucătorii de la FCSB și a distrus un fotbalist de față cu toți colegii: ”Atât poți! Te rog eu frumos, lasă mingea să intre, nu o mai scoate”
MediaFlux
Cum îți poate bloca ANAF contul. Când riști poprire sau sechestru
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet