Ciorbea îi răspunde lui Băsescu: Preşedintele nu-şi aminteşte când îmi era un subaltern docil VIDEO

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat joi că instituţia pe care o reprezintă s-a obligat ca în acest an să facă "muncă voluntară", fără resurse suplimentare, pentru aplicarea Mecanismului naţional de prevenire a torturii în locurile de detenţie, transmite Agerpres. Ciorbea răspunde astfel acuzelor preşedintelui referitoare la faptul că Guvernul i-ar fi câştigat slugărnicia prin alocări suplimentare de buget.
Filip Stan
03 iul. 2014, 11:45
Ciorbea îi răspunde lui Băsescu: Preşedintele nu-şi aminteşte când îmi era un subaltern docil VIDEO

Ciorbea i-a replicat preşedintelui Traian Băsescu, care l-a acuzat că „este cumpărat prin facilităţi de ultimă oră”, că fără aplicarea acestui Mecanism România se va regăsi în diverse rapoarte „cu bilă neagră”.

„Cred că domnul preşedinte nu a înţeles contextul. Nu e vorba de alocări bugetare, ba dimpotrivă, anul acesta noi ne-am obligat să facem muncă voluntară. Cu acelaşi personal, fără să angajăm pe nimeni, ci doar să încheiem câteva contracte de colaborare, în limitele bugetului avut, să punem în mişcare Mecanismul naţional de prevenire a torturii în locurile de detenţie. Este o obligaţie asumată de România încă din 2009, când Parlamentul a ratificat Protocolul adiţional la Convenţia privind combaterea şi prevenirea torturii. Deci, mă surprinde o asemenea afirmaţie, dar cred că a fost făcută în glumă sau pentru neştiutori. Acesta trebuia pus în aplicare în maximum trei ani din momentul ratificării, adică până în 2012. Din păcate, nici guvernele anterioare, nici în ultimul timp nu s-a găsit momentul potrivit. După două prelungiri ale acestui termen limită de aplicare a protocolului (…), în luna august trebuie să-l avem. Altfel ne vom regăsi în MCV în diverse rapoarte făcute de subcomitetul ONU sau de Centrul european privind combaterea torturii, peste tot vom apărea cu bilă neagră”, a declarat Ciorbea la Palatul Parlamentului.

El a susţinut că în cazul în care România ar fi fost criticată, „domnul preşedinte sau altcineva ar fi criticat Guvernul sau autorităţile sau Avocatul Poporului că n-au făcut nimic în acest sens”.

Referitor la posibilitatea atacării ordonanţelor de urgenţă prin care au fost modificate Legea alegerii preşedintelui României şi Legea educaţiei, Ciorbea a spus că nu a primit nicio sesizare în legătură cu aceste aceste normative de la Partidul Mişcarea Populară sau de la preşedintele Băsescu.

„Nu pot să vă răspund pe hol la ceea ce cere Mişcarea Populară. Aşteptăm mai întâi o sesizare scrisă, să vedem exact care sunt motivele, şi nu aşa, întâmplător. Răspunsul evident că îl vom da în condiţiile prevăzute de lege şi de Constituţie”, a adăugat Ciorbea.

El a replicat la acuzaţia de „docilitate” formulată de şeful statului, amintind că în vremea în care îl avea pe Traian Băsescu ca subaltern îi spunea că e „docil”.

„Probabil că domnia sa nu îşi mai aminteşte de vremea când îmi era subaltern, când eu spuneam că era foarte docil în calitate de subaltern, de aceea a vrut să îmi răspundă cu aceeaşi monedă. Altfel nu poate fi decât o glumă. N-am primit sesizări nici în legătură cu această ordonanţă de urgenţă până acum, aşa încât, repet, noi nu putem acţiona decât în cadrul constituţional şi legal stabilit. Nu pot să dau replici politice la nişte atacuri politice. Nu e cazul. Eu, cel puţin, încerc să mă abţin de la astfel de demersuri. Am încercat să să dau cel mult replici ironice la acele atacuri destul de dure, mai mult sau mai puţin ironice, formulate, înţeleg, de domnul preşedinte”, a mai spus Ciorbea.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi că Victor Ciorbea este „cel mai fericit Avocat al Poporului”, fiind „cumpărat prin facilităţi de ultimă oră” şi că acesta din „slugărnicie” nu atacă ordonanţele de urgenţă, dând ca exemplu actul normativ care modifică Legea educaţiei.

„Putem spune că judecătorii constituţionali atunci când au avut posibilitatea au pus sub controlul Constituţiei legile trimise de Parlament şi au aplicat corecţiile necesare, dar nu putem spune că supremaţia Constituţiei este realizată atâta timp cât guvernele abuzează de ordonanţe de urgenţă, atâta timp cât au un Avocat al Poporului, singurul care poate ataca OUG, dar este supus politic sau pe care îl cumperi cu facilităţi de ultimă oră, cum s-a întâmplat în şedinţa de guvern trecută. Dl Ciorbea este cel mai fericit Avocat al Poporului de la Revoluţie încoace. I s-a mărit bugetul, i s-au creat facilităţi să construiască, atât este nevoie şi veţi vedea că marele sindicalist Ciorbea va fi un Avocat al Poporului docil”, a afirmat şeful statului.

El a susţinut că Avocatul Poporului ar fi trebuit să atace la CCR Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea Legii educaţiei.

Citeşte şi Victor Ciorbea a depus jurământul pentru funcţia de Avocat al Poporului

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Victor Angelescu, uimit de forța Universității Craiova după derby: “E echipa care ne-a pus cele mai multe probleme!”. Dezvăluiri despre Costel Gâlcă
Capital.ro
A murit cea mai iubită cântăreață. A cucerit inimile a milioane de oameni. Generații întregi au crescut pe melodiile ei
Playtech.ro
Care sunt orele de linişte în România, în 2025? Nu contează dacă stai la bloc sau la casă
Adevarul
Când crește valoarea tichetelor de masă în România și cine beneficiază de majorare
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Accident CUMPLIT! Un autocar cu 50 de pasageri s-a răsturnat într-o prăpastie. Toți erau studenți
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Un îndrăgit membru al trupei “Gașca Zurli” s-a stins din viață. Mirela Retegan a făcut tristul anunț: ,,A rămas la Zurli până în ultima clipă”
iamsport.ro
Ion Țiriac, 'achiziție' de 5 stele
MediaFlux
Cine este Octav Stroici, românul mort în urma prăbușirii turnului din Roma. Bărbatul era din Suceava și mai avea un an până la pensie. Ultimele sale cuvinte
stirilekanald.ro
Crima care a cutremurat Iașul. Bunicuța cu mulți amanți, găsită moartă pe câmp. Ucisă de doi tineri, iar ultimele clipe din viața sa au fost un chin
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai