Ciprian Marica şi-a anunţat retragerea din fotbal. Sportivul are doar 31 de ani

Internaționalul român Ciprian Marica și-a anunțat retragerea din activitate, la doar 31 de ani, din cauza problemelor fizice care i-au afectat cariera în ultimii ani.
Filip Stan
31 oct. 2016, 09:54
Ciprian Marica şi-a anunţat retragerea din fotbal. Sportivul are doar 31 de ani

Am fost mereu deschis față de voi, dar nu mi-e ușor să anunț asta: starea mea fizică nu îmi mai permite să fac lucrurile la același nivel așa cum meritați voi. Așa că pun punct aici carierei mele de fotbalist„, a postat Ciprian Marica pe Facebook.

M-am apucat de fotbal fascinat de nopțile petrecute în stradă la succesele Generației de Aur. M-am apucat de fotbal convins că pot să scot și eu alți copii în strada cu același vis: să joci cu tricolorul pe piept! Am fost Hagi, am fost Lupescu, am fost Popescu, am fost Răducioiu, am fost Dorinel, am fost Ilie, am fost Petrescu, Lăcătuș, Sabău, Stelea, Prunea, Mihali, Prodan. Am fost suporter și fotbalist. Am fost pe buzele voastre la goluri, am fost în nervii voștri când nu mi-a ieșit! V-am văzut fericiți pe garduri, v-am simțit durerea înfrângerilor noastre și mi-am dorit să vă ridic cât mi-a stat mie în putere. De fiecare dată când v-am văzut lacrimile din ochi am uitat de lacrimile mele. M-ați ridicat voi, când n-am putut eu s-o fac singur„. a adăugat atacantul.

Marica recunoaște că fotbalul l-a învățat să iubească și să respecte „aproapele și adversarul”, „să trăiască frumos” și să se „mândrească” cu echipa națională.

Prieteni, am trăit cel mai mare vis al copilăriei, cea mai mare onoare alături de voi: să îmi pot reprezenta țara. Fotbalul m-a învățat tot ceea ce sunt acum, m-a învățat să muncesc, să trăiesc bucuriile, m-a învățat să iubesc, să respect aproapele și adversarul. M-a învățat să trăiesc frumos. Și, mai ales, să mă mândresc. Cu băieții mei, cu voi, cu România! Cu noi! Cu noi toți, echipa națională! (…) Nu am cuvinte, nu îmi ajung pentru câte emoții am. Mulțumesc pentru că pot să te iubesc, România! Mulțumesc fotbalului pentru tot ce mi-a dat! Vă mulțumesc vouă pentru tot ce mi-ați transmis, pentru aprecierile și încurajările voastre. Chiar și când m-ați certat, ați dat sens carierei mele de sportiv! De reprezentant al României!„, a mai scris Marica în mesajul adresat fanilor săi.

Format la Dinamo București, echipă cu care a debutat în prima ligă, la doar 16 ani și 7 luni, Marica s-a transferat în 2004 la Șahtior Donețk, formație la care a evoluat timp de trei ani. El a mai îmbrăcat apoi tricoul formațiilor VFB Stuttgart, Schalke, Getafe și Konyaspor, iar ultima oară a evoluat la Steaua București, în sezonul trecut.

Ciprian Marica are în palmares cinci trofee, toate cucerite cu Șahtior Donețk: trei titluri de campion al Ucrainei (2005, 2006, 2008), o Cupă (2004) și Supercupă a Ucrainei (2006).

Ciprian Marica a disputat 71 de meciuri pentru selecționata României, înscriind 25 de goluri.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Olimpiu Moruţan suferă de alergie la ambrozie, care afectează milioane de români: „Dorm foarte greu! Este dificil”
Capital.ro
Primești bani ca să călătorești prin Europa timp de 8 săptămâni. Ce trebuie să facă persoana aleasă
Playtech.ro
Românii cheltuie mai puțin pentru servicii. Domeniile în care încasările au scăzut cel mai mult în 2026
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
A spus care ar fi motivul real pentru care Baiaram nu a plecat încă de la Craiova: ”Asta e de fapt povestea!”
MediaFlux
Războiul merdenelelor vs. croissante continuă, chiar dacă La Mița Biciclista și Edmond Niculușcă și-au pus cenușă în cap și și-au cerut, târziu, scuze. Nea Mihai a dat lovitura, în timp ce primarul Ciucu s-a băgat și el în seamă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat