Cîţu, atac la Ciolacu: Nu prea văd sensul ca după 1 aprilie, când intrăm în vară, să reglementăm piaţa de energie

Preşedintele PNL Florin Cîţu a declarat, marţi, la Parlament, legat de anunţul preşedintelui PSD Marcel Ciolacu, privind reglementarea pieţei energiei şi a gazelor naturale, de la 1 aprilie, că nu prea vede sensul de a reglementa după 1 aprilie, când vine vara şi consumul este mult mai mic.
Filip Stan
25 ian. 2022, 13:01
Cîţu, atac la Ciolacu: Nu prea văd sensul ca după 1 aprilie, când intrăm în vară, să reglementăm piaţa de energie

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, marţi, că nu vede sensul unei reglementări a pieţei de energie după data de 1 aprilie.

„Tot am auzit în spaţiul public că se încearcă după 1 aprilie o reglementare. Acum aş putea să spun şi eu că eu am venit cu soluţia de a spune că reglementăm piaţa şi era pentru momentul de acum. Nu prea văd eu sensul după 1 aprilie, când intrăm în vară, să reglementăm piaţa pentru şase luni de zile până în octombrie, când după aceea vine iarăşi iarna. Cineva nu s-a gândit foarte bine când a venit cu această soluţie. (…) Dacă vrem cu adevărat să facem ceva, trebuie să ne gândim pentru iarna viitoare. La vară ştim foarte bine, consumul scade. Eu nu cred că cineva s-a gândit foarte bine. Soluţia pe care o propusesem noi era pentru aceste luni de iarnă, când ai consum mare, să reglementăm piaţa, ANRE s-a opus, am venit cu cealaltă variantă pe care o avem acum. Vom discuta după 1 aprilie ce se întâmplă”, a spus Cîţu, la Parlament.

El a arătat că susţine mai multe soluţii propuse la ordonanţa privind măsurile din energie.

„Nu este o competiţie între cine îi ajută pe români. Obiectivul este acela să găsim cele mai bune soluţii în coaliţie. Este ordonanţa PNL la care punem amendamente PSD? Nu. Este ordonanţa Guvernului României, soluţiile coaliţiei pentru a reduce povara pentru români în aceste câteva luni de zile, în această iarnă, pentru facturi. Sunt mai multe soluţii. E adevărat, câteva au fost propuse acolo, au fost discuţii. Una dintre ele, dacă este vorba de soluţii pentru facturile din trecut, Ministerul Justiţiei trebuie să se pronunţe dacă se pot face soluţiile retroactive, eu le susţin. În ceea ce priveşte penalităţile, iarăşi le susţin, dar acolo trebuie să fim atenţi, pentru că s-ar putea să încercăm să fim mai duri, dar şi să nu fim, trebuie să fie o foarte mare atenţie”, a afirmat preşedintele PNL.

Citeşte şi: Cum se vor calcula noile facturi la curent şi gaz din februarie. Explicaţia ministrului Energiei Virgil Popescu

Florin Cîţu s-a referit şi la amenzile pe care le riscă furnizorii care nu respectă legislaţia, cu care coaliţia a ajuns la un acord, luni seară.

„Se creşte penalizarea până la 200.000 de lei, dar dacă plăteşti mai devreme este ca în orice situaţie, amenda este mai mică. Cred că aici nu amenzile rezolvă problema, ci deschiderea pieţei. Ce am învăţat noi în aceşti 30 de ani, acolo unde am permis piaţă liberă, cu cât ai mai mulţi jucători pe piaţă, cu atât scad preţurile şi nu ai astfel de situaţie. Când piaţa este suprareglementată şi totul este ţinut în frâu de reglementator, atunci apar astfel de situaţii, de sincope şi eu aş merge în partea cealaltă. Dacă vrem cu adevărat o piaţă liberă şi vrem preţuri scăzute, trebuie să găsim soluţiile de a face piaţa mai permisivă prin investiţii, prin reducerea de bariere”, a declarat preşedintele PNL.

Declaraţia liderului PNL vine după ce preşedintele PSD Marcel Ciolacu a afirmat, săptămâna trecută, că susţine reglementarea preţurilor la energie pentru jumătate de an, lucru care s-a întâmplat şi în alte state europene.

”Ce va face de la 1 aprilie încolo, eu rămânând la părerea că va trebui să venim cu o reglementare a preţurilor pentru şase luni, lucru care s-a mai întâmplat în Europa. Sunt vreo 15 state europene care în momentul acesta au preţul reglementat”, a spus Marcel Ciolacu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
Gică Hagi pleacă în Qatar imediat după meciul cu Bosnia! Decizie surprinzătoare a selecționerului. Exclusiv
Capital.ro
Piața de curierat din România a ajuns la aproape 6 miliarde de lei. Sameday și FAN Courier își dispută primele poziții
Playtech.ro
Pensionarii ar putea primi înapoi impozitul reținut în 2024 și 2025. Cum se împart banii, nu va fi nevoie de cerere
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
Horoscop 9 noiembrie 2026. Ziua în care destinul schimbă regulile jocului! Trei zodii primesc vești uriașe, iar pentru altele se anunță răsturnări spectaculoase de situație
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT