Ciucu, despre scenariul Nazare premier: ”Nu poate să facă acelaşi lucru pe care l-a făcut domnul Veştea”. Ce șanse dă unei fuziuni PNL-USR

Prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu a vorbit despre scenariul Alexandru Nazare premier, în condițiile în care acesta nu mai este membru al partidului condus de Ilie Bolojan. Tot Ciucu a exprimat o opinie fermă în privința șanselor unei fuziuni PNL-USR.
Irina Dumitrescu
21 aug. 2026, 20:18
Ciucu, despre scenariul Nazare premier: ”Nu poate să facă acelaşi lucru pe care l-a făcut domnul Veştea”. Ce șanse dă unei fuziuni PNL-USR

Ciucu spune că Nazare, dacă vrea să ajungă la șefia Palatului Victoria, are nevoie de să primească un vot de încredere în PNL. Edilul Capitalei a subliniat, în același context, că ministrul interimar al Finanțelor ”nu poate să facă acelaşi lucru pe care l-a făcut domnul Veştea”, referire la modul în care acesta a încercat, fără să-și anunțe colegii de partid, să ajungă prim-ministru.

”Am o relaţie bună, decentă, cu Alexandru Nazare. Ca ministru de Finanţe a făcut nişte lucruri grozave, s-a coordonat cu premierul. De obicei, miniştrii de finanţe ascultă de premieri. Deci am o relaţie bună cu Alexandru Nazare, intenţionez să mi-o menţin, dar ca Alexandru Nazare să ajungă premier are nevoie de un vot de încredere în interiorul partidului nostru. Şi dacă vrea ca să fie premier, nu poate să facă acelaşi lucru pe care l-a făcut domnul Veştea”, a spus Ciprian Ciucu.

Citește și Ilie Bolojan a anunțat noii șefi de filiale PNL din București. Oana Gheorghiu a preluat conducerea PNL Sector 4, Dragoș Pîslaru și-a asumat conducerea PNL Sector 3

În același context, prim-vicepreședintele liberalilor a ținut să sublinieze afinitățile lui Alexandru Nazare pentru PNL, adăugând însă că PNL are deja o propunere pentru șefia viitorului Executiv – europarlamentarul Siegfried Mureșan.

”Domnul Nazare singur îşi va alege drumul, pentru că în acest moment nu este membru al Partidului Naţional Liberal. Dar domnul Nazare este fost membru PNL, cu afinităţi foarte clare în partidul nostru, asumat în poziţie. A fost parlamentar. Este un membru cu care nu ne este ruşine. (…)

Noi am făcut o nominalizare în persoana domnului Siegfried Mureşan şi nu am schimbat-o”, a declarat, la postul B1TV, Ciprian Ciucu.

Edilul Capitalei a vorbit și despre scenariul unei fuziuni PNL-USR, subliniind că aceasta ar fi ”o greșeală”.

”USR este un partid respectabil, are propriul lui drum. Pot fi foarte bine partenerii noştri la următoarele alegeri, împreună cu alţii, dar ar fi o greşeală să se topească USR în PNL, în acest moment. Am trăit cu toţii diferite fuziuni, iar în politică, din păcate, 2 plus 2 nu fac 4. Sau 1 plus 3 nu fac 4, ci fac 3,5 sau fac 3. (…)

Pot accepta o alianţă electorală mult mai uşor, care nu înseamnă fuziune. Şi permite acelui partid să aibă propria conducere şi propria reprezentare şi propriile politici. De aceea, eu nu cred că este o idee bună să ne unim acum cu USR. Nu ştiu de unde vine asta. Este o temă falsă, pusă de adversarii noştri pe tapet”, a spus Ciucu.

Citește și Băsescu îl mitraliază pe Miruță pentru bâlbele de la incidentul dronei maritime de joi. ”Nu pricepe mare lucru, dar vrea să ne dea impresia că le știe pe toate”

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
FCSB – Dinamo în sferturi și Rapid – Craiova în semifinalele din Cupa României? Toate calculele după tragerea la sorți a grupelor
Capital.ro
Primești bani ca să călătorești prin Europa timp de 8 săptămâni. Ce trebuie să facă persoana aleasă
Playtech.ro
Românii cheltuie mai puțin pentru servicii. Domeniile în care încasările au scăzut cel mai mult în 2026
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român stabilit în Italia și-a pierdut viața în timp ce își vopsea casa. Bărbatului i s-ar fi făcut brusc rău
iamsport.ro
A spus care ar fi motivul real pentru care Baiaram nu a plecat încă de la Craiova: ”Asta e de fapt povestea!”
MediaFlux
Lovitură pentru Bolojan și PNL! Au pierdut toate procesele
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat