Claudiu Târziu: Cât ne costă şcoala „gratuită” în România

„Cea mai ieftină și sigură investiție a statului este în educație. De ce? Pentru că, în absența ei, costurile cu asistența socială și cu sănătatea cresc continuu, infracționalitatea acaparează o mai mare parte din societate, iar economia cunoaște pierderi semnificative, cînd nu blocaje grave sau prăbușiri dramatice.

Iată de ce nu este deloc un moft să respectăm prevederea legală de a cheltui 6% din PIB pentru învățămînt. Dar statul român nu a atins acest prag niciodată. Cel mai mult a alocat spre 3%.

Transport gratuit cu trenul pentru elevi în anul școlar 2026 – 2027. Ce acte sunt necesare și ce se schimbă de la 1 octombrie

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Transferul acestei obligații către părinți nu rezolvă problema, ci îi împovărează și mai mult pe românii care au copii de școală”, spune Claudiu Târziu într-o analiză.

Alte articole

Claudiu Târziu face bilanţul PNRR: „Mai mare daraua decât ocaua” / Ilie Bolojan: Peste 2.000 de investiții din PNRR au fost recepționate în august 

Măsurile radicale adoptate de partidul lui Claudiu Târziu: Republică prezidențială, judecători aleși de popor și campania „Stop Vexler”

Consecințele sînt dintre cele mai dure:

– România are cea mai ridicată rată de părăsire timpurie a școlii din Uniunea Europeană: 16,8%, față de o medie europeană de 9,3%;

– În mediul rural, indicatorul urcă la 26,3%, de peste cinci ori mai mult decât în marile orașe (5%);

– Rata abandonului în gimnaziu a crescut la peste 17%, iar în liceu, la peste 27% în același interval;

– Peste 425.000 de copii cu vârste între 7 și 17 ani se aflau, la începutul anului 2025, complet în afara sistemului de educație. Aproape 19% din populația rezidentă de această vârstă;

– 33,2% dintre elevii români de 15 ani se încadrează la analfabetism funcțional;

– Impactul economic cumulat al abandonului școlar din ultimii 11 ani se ridică la aproximativ 15,7 miliarde de euro doar în costuri deja înregistrate.

– O persoană care abandonează școala câștigă, în medie, cu 190.473 de euro mai puțin pe parcursul vieții active decât un absolvent de liceu, generează costuri de sănătate de 1,5–2 ori mai mari și contribuie mai puțin la buget prin taxe și contribuții niciodată plătite.

Cu alte cuvinte, chiar și în varianta cea mai austeră – fără ghiozdan nou, cu haine moștenite, fără transport plătit și fără activități extrașcolare – o familie tot ajunge la aproape 4.000 de lei pe an pentru un singur copil. Organizația Salvați Copiii calculează un cost mediu anual de 9.818 lei per copil în 2025, cu aproape 3.100 de lei mai mult decât în 2021. O creștere greu de explicat doar prin inflație, într-un interval în care prețurile de consum au urcat, cumulat, cu circa 35–40%.

Citește și: Propunere radicală la început de an şcolar: Fără telefoane mobile nici măcar în pauze

La aceasta se adaugă un obicei devenit aproape normă în multe școli: uniforma de clasă, decisă anual de comitetul de părinți, diferită de la un an la altul, deci imposibil de moștenit de la fratele mai mare sau de reutilizat anul următor. Practic, o „taxă” vestimentară recurentă, care se adaugă peste rechizite și haine de sezon, fără nicio relevanță pedagogică, dar cu efect direct asupra bugetului familiei.

Nu în ultimul rând, „nevoile noi ale claselor” – table inteligente, proiectoare, materiale digitale – ajung frecvent tot în sarcina părinților, prin contribuții „benevole” la fondul clasei, pentru că finanțarea publică nu ține pasul cu dotarea pe care o cere un învățământ modern.

Aproape 6 din 10 familii cu venituri mici, potrivit Salvați Copiii, nu pot acoperi aceste cheltuieli fără sprijin extern.

Statul plătește sub jumătate din ce spune propria lege
Legea Educației Naționale din 2011 prevedea alocarea a 6% din PIB pentru învățământ. Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, care a înlocuit-o, a renunțat la reperul de 6% din PIB și l-a înlocuit cu 15% din cheltuielile bugetului general consolidate. O formulă care, teoretic, ar trebui să producă un rezultat similar. În practică, niciunul dintre cele două praguri nu a fost atins vreodată integral.

Bugetul Educației pentru 2026 a fost proiectat inițial la 57,3 miliarde de lei  (sub alocarea din 2025) și a fost ulterior majorat, în varianta adoptată, la aproximativ 64,8 miliarde de lei.

Chiar și în varianta mai generoasă, suma reprezintă circa 3% din PIB, adică jumătate din ținta legală de 6%.

Diferența față de pragul legal este de peste 55–65 de miliarde de lei anual, bani care, teoretic, ar trebui să acopere exact ce astăzi cade în sarcina părinților: manuale noi, dotări digitale, transport, mese calde, sprijin pentru elevii din familii vulnerabile.

„A existat un pact, cred că de prin 2007, în care toate partidele au semnat că vor duce bugetul educației la 6% din produsul intern brut. A venit o lege în 2011 care a specificat că va acorda 6% din produsul intern brut și după aceea au tot amânat.” – ministrul Educației, Mihai Dimian, mai 2026
Și acei bani puțini nu ajung acolo unde ar avea cel mai mare efect.

Potrivit unui studiu privind subfinanțarea cronică a educației românești, contribuțiile private din educație rămân la o fracțiune din media europeană, iar cheltuiala publică favorizează sistematic învățământul superior în detrimentul celui preșcolar și primar – exact segmentele unde investiția are, potrivit cercetărilor internaționale, cel mai mare randament pe termen lung, mai spune Claudiu Târziu pe blog.