Consiliul de Administrație al Partidului Politic Creștin European (ECPP) i-a numit pe eurodeputații Bert-Jan Ruissen și Claudiu-Richard Târziu în funcția de vicepreședinți.
Claudiu Târziu va reprezenta politic ECPP, alături de liderul partidului, Valeriu Ghileţchi.
Valeriu Ghilețchi, președintele ECPP: „Suntem încântați să anunțăm că domnul Ruissen și domnul Târziu au fost numiți vicepreședinți ai ECPP. Ambii europarlamentari sunt politicieni experimentați și calificați, puternic dedicați apărării și promovării valorilor fundamentale pe care le susține ECPP. Numirea lor ca vicepreședinți consolidează ECPP ca singurul partid politic european care promovează în mod explicit valorile creștine.”
„Primesc această responsabilitate cu dorința de a atinge două obiective importante: apărarea și promovarea valorilor noastre, înrădăcinate în credința creștină, în politicile publice pe care le vom articula ca partid, precum și dezvoltarea ECPP astfel încât, din 2029, să aibă propriul grup politic în Parlamentul European.
Protejarea vieții din momentul concepției este o obligație morală pe care am considerat-o întotdeauna o prioritate. Îmi asum această nouă responsabilitate cu hotărâre și cu încredere în misiunea noastră. Dumnezeu să ne ajute în această lucrare bună!”, a declarat Claudiu Târziu.
Pentru Acțiunea Conservatoare (ACT), al cărui lider este Claudiu Târziu, această numire reprezintă o nouă responsabilitate și o oportunitate de a contribui la consolidarea unei voci creștine și conservatoare la nivel european.
ECPP este singurul partid la nivel european (familie de partide naționale) care își asumă explicit valorile creștine.